- Lansarea celor două centre are loc la mai puțin de un an de la inaugurarea primei astfel de unități în București, o premieră pentru România, la momentul respectiv.
- Pacienții beneficiază de o abordare integrată a mai multor specialități medicale și non-medicale cu impact direct asupra stilului de viață – nutriție, psihologie, somnologie, activitate fizică, adicții și mindfulness.
- Echipele multidisciplinare din cele două centre sunt alcătuite din medici, dieteticieni, experți în fitness și consilieri de sănătate mintală.
București, 13 noiembrie 2023: MedLife, liderul pieței medicale private din România, dezvoltă rețeaua Centrelor de Medicina Stilului de Viață BetterMe, prin deschiderea a două noi unități, în Cluj-Napoca și Timișoara. Anunțul vine la mai puțin de un an de la inaugurarea primei astfel de unități, în capitală, o premieră pentru țara noastră, la acel moment. Prin acest demers, operatorul medical continuă angajamentul de a contribui la îmbunătățirea calității vieții românilor pe termen lung, încurajând prevenția și adoptarea unui stil de viață echilibrat ca bază pentru un trai sănătos.
În cadrul celor două centre, pacienții beneficiază de o abordare integrată a mai multor specialități medicale și non-medicale cu impact direct asupra stilului de viață – nutriție, psihologie, somnologie, activitate fizică, adicții și mindfulness. Mai exact, ei vor avea parte, într-un circuit integrat, de o evaluare completă a acestor parametri, urmată de planuri de intervenție personalizate și de monitorizare a rezultatelor.
„Prevenția este cheia unui stil de viață sănătos, iar în România există încă o nevoie acută de a face rocada de la o mentalitate axată pe tratament către o abordare proactivă și un stil de viață echilibrat. Pornind de la această realitate, MedLife a realizat acțiuni concrete în acest scop, printre care și deschiderea primelor unități cu profil de medicina stilului de viață din România. Am început la București și, ca urmare a unui interes crescut în rândul pacienților și companiilor din portofoliul nostru, ne bucurăm să punem bazele unei rețele naționale, la care se adaugă acum două noi unități. Astfel, suntem mai aproape de pacienții din regiunea de Vest a țării, care vor beneficia de acces mai facil la un serviciu medical cuprinzător, îndrumare personalizată și suport holistic în călătoria lor către o viață mai bună. În perioada următoare, ne propunem să aducem aceste servicii și facilități și în alte zone ale țării”, precizează Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group.
Centrele se adresează atât persoanelor sănătoase, în vederea îmbunătățirii stilului de viață, cât și persoanelor supraponderale, pacienților cu afecțiuni cronice sau persoanelor cu diverse alte patologii, precum boli cardiovasculare, sindromul intestinului iritabil, steatoză hepatică, prediabet, diabet, dislipidemii, tulburări endocrine, dermatită atopică sau psoriazis.
Echipa multidisciplinară din fiecare unitate este alcătuită din medici, dieteticieni, experți în fitness și consilieri de sănătate mintală, care lucrează în colaborare pentru a crea planuri personalizate axate pe nevoile și obiectivele unice ale fiecărui pacient. Pregătirea acestora este susținută de aparatura și programele de ultimă generație disponibile în cadrul centrelor.
„Statisticile au arătat că până la 80% dintre bolile cronice pot fi prevenite sau eficient gestionate prin intervenții asupra stilului de viață. Adoptând obiceiuri sănătoase, oamenii își pot crește calitatea vieții și starea generală de bine, reducând cheltuielile financiare aferente unor probleme de sănătate mai complicate. În cadrul rețelei BetterMe, ne-am propus să fim un sprijin real pentru o viață echilibrată, iar activitatea noastră este dedicată identificării și oferirii de strategii bazate pe dovezi științifice și suport către schimbări durabile, ce deschid calea către un viitor mai sănătos și mai fericit. Vedem transformări concrete și rezultate foarte bune în cazul pacienților cu care lucrăm deja în capitală, iar odată cu lansarea centrelor din Cluj-Napoca și Timișoara vom putea sprijini și mai mulți oameni pe acest traseu”, adaugă Dr. Anca Hâncu, coordonatorul Rețelei de Centre de Medicina Stilului de Viață BetterMe MedLife, secretar general în Board-ul European Lifestyle Medicine Organization (ELMO).
Unitatea din Cluj-Napoca este coordonată de Prof. Dr. Doina Todea, Coordonator BetterMe Cluj-Napoca și Membru în Consiliul Științific al ELMO, în echipă cu Dr. Anda Bercea, Medic Specialist Nutriție și Boli Metabolice, fiind localizată în incinta Hyperclinicii MedLife Cluj (Calea Moților 32).
La Timișoara, Centrul se află sub coordonarea Asist. Univ. Dr. Deiana Roman, Medic Specialist Interne, acreditat în Medicina Stilului de Viață, fiind situat în cadrul Hyperclinicii MedLife Timișoara (Bd. Eroilor de la Tisa 28).
Pentru mai multe informații, accesați: www.medlife.ro/better-me.
***