Un cocktail cultural memorabil, la final de noiembrie, pe scena ONB, cu operă și balet din La Belle Époque și reflecții filologice contemporane

0
771

 

Ultima săptămână a lunii noiembrie aduce pe scena operei bucureștene două titluri de operă și balet (La bohème de Giacomo Puccini și Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski), dar și conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe cunoscutul scriitor Radu Paraschivescu).

Luni, 27 noiembrie, ora 18:30, conferințele Operei Naționale București îl vor avea ca invitat pe scriitorul Radu Paraschivescu, care va susține prelegerea Comoară sau povară? Gânduri despre limba română astăzi. În luna noiembrie, Scena Gândirii vă adresează următoarea provocare: dacă felul în care folosim cuvintele arată cine suntem, atunci primul semn al patriotismului nu e oare chiar modul în care ne vorbim propria limbă? În aceste condiții, astăzi merită, mai mult ca oricând, să ne uităm la modul în care vorbim limba română. Prelegerea domnului Radu Paraschivescu va fi urmată de un dialog cu moderatorul și coordonatorul programului de conferințe al operei, Daniel Nica, filosof și lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București). Atât prelegerea, cât și dialogul vor fi însoțite de scurte momente muzicale, interpretate de soprana Andreea Bucur și baritonul Vicențiu Țăranu, acompaniați la pian de Ioana Maxim.

Miercuri, 29 noiembrie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de operă La bohème de Giacomo Puccini. Într-o noapte vibrantă, în Ajunul Crăciunului, în cartierul Latin din Parisul regelui Ludovic-Filip de Orléans, povestea de dragoste dintre midineta Mimi și poetul Rodolfo prinde viață, pe scena operei bucureștene, sub bagheta dirijorului Vlad Conta. Puteți fi martorul intim al unei lumi demult apuse, dar plină de pasiune, intrigă, conflicte de tot felul și emoții explozive, sublimate în arii de operă memorabile. Montarea recreează atmosfera boemă a capitalei franceze, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, oferind publicului o experiență captivantă și autentică. La Bohème (1893-1895) de Giacomo Puccini a fost inspirată de romanul Scènes de la vie de bohème (1851) de Henri Murger. Acesta a fost tradus, în 1972, în limba română, sub titlul de Scene din viața de boem.

Joi, 30 noiembrie, ora 18:30, vă propunem o adevărată seară de gală, cu inegalabilul balet Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, sub bagheta dirijorală a lui Ciprian Teodorașcu. Spectacolul aduce la viață o veche legendă ruso-germană, în centrul căreia este plasată fermecătoarea povestea a Odettei, o prințesă transformată în lebădă. La fiecare mișcare, în fiecare pas de dans, veți simți emoția și expresivitatea poveștii. De la dansurile pasionale la cele delicate ale lebedelor, fiecare moment al spectacolului vă va purta într-o călătorie de neuitat, de la melancolie la triumf.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR

Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha

Partener de mobilitate: Suzuki

Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Grupul de Presă SEMNAL, Mediatrust

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here