Kaufland România a celebrat și anul acesta Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

0
906

În semn de solidaritate, compania a iluminat magazinul și sediul central de pe strada Barbu Văcărescu din București în culoarea mov

București, 4 decembrie 2023 – Kaufland România a sărbătorit și anul acesta Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități printr-o serie de acțiuni de promovare a diversității atât pe piața muncii, cât și la nivelul societății. În semn de solidaritate, pe 3 decembrie, compania a iluminat magazinul și sediul central Kaufland de pe strada Barbu Văcărescu în culoarea mov, simbolică pentru susținerea persoanelor cu dizabilități, exprimându-și încă o dată angajamentul pentru egalitatea de șanse la toate nivelurile.

Kaufland este un ferm promotor al diversității și incluziunii, iar prin programul A.C.C.E.S. (Angajarea de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) lansat în 2019, retailerul investește în integrarea profesională și socială a persoanelor cu dizabilități. Peste 450 de colegi cu dizabilități au devenit parte din echipa Kaufland, iar alte 700 de poziții dedicate sunt deschise pentru noi membri care doresc să se alăture.

Pentru a-și continua demersurile de promovare a incluziunii, pe 3 decembrie, compania a iluminat magazinul Kaufland și sediul central din Barbu Văcărescu în culoarea mov, alături noul ambasador al programului A.C.C.E.S., George Baltă, fost jucător de rugby, maratonist în scaun rulant și speaker motivațional. Această acțiune a fost demarată în semn de solidaritate, parte din inițiativa „Purple Night Romania” desfășurată de Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC). În plus, pentru că ceea ce definește echipa Kaufland este unitatea, angajații au purtat hanorace mov, ca simbol al sprijinului pentru persoanele cu dizabilități.

„Credem foarte mult în puterea diversității și știm că doar împreună putem produce o schimbare. De aceea, alături de George Baltă, suntem încrezători că putem duce mai departe mesajul acceptării. Sprijinim oamenii să-și depășească limitele și suntem aici pentru a le oferi un mediu accesibil pentru a-și atinge potențialul.”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.

Pentru Kaufland, anul 2023 a însemnat un nou prilej de a veni în sprijinul oamenilor și de a încuraja toleranța. Astfel, cu ocazia Lunii Diversității, retailerul a derulat proiectul „Cărucioarele Diversității”, prin care s-a adresat, în primul rând, angajaților Kaufland România, care au oportunitatea să lucreze într-un mediu deschis nevoilor și așteptărilor lor, dar și candidaților interesați să se alăture echipei. Totodată, pentru că inovația este ceea ce caracterizează compania, retailerul a lansat în această vară „Kaufland Dance Talk”, o campanie inedită de recrutare pentru persoanele cu deficiențe de auz.

 

Ca parte a programului A.C.C.E.S, retailerul a sprijinit, în același timp, inițiative ale organizațiilor cu valori comune, menite să încurajeze diversitatea și incluziunea. Printre acțiunile susținute în a doua jumătate a acestui an amintim:

  • Kaufland-BRD Wheelchair Tennis Open 2023
  • Romanian Accesibility Awareness Day 2023
  • Inclusive Recruitment Conference 2023
  • Accesibilizarea Lacului Titan din Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), alături de Asociația Caiac Smile
  • Gala Voices of Disability, alături de Asociația Open Your Heart
  • Business Disability Summit
  • Gala pentru Demnitate de la Palatul Culturii din Iași

Toți cei care își doresc să facă parte din echipa Kaufland, au mai multe modalități prin care pot aplica: online, pe cariere.kaufland.ro, printr-un e-mail la adresa [email protected], telefonic la 021 91 32 sau se pot adresa colegilor de la biroul de informații din oricare magazin Kaufland din România.

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 172 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

 

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: [email protected].

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here