Câștigătorii Galei Premiilor pentru un mediu curat, ediția a XV-a, au fost premiați în cadru festiv

0
765

București, 18 decembrie

Vineri 15 decembrie a avut loc decernarea Premiilor pentru un Mediu Curat din cea de-a cincisprezecea ediție aniversară a Galei. Câștigătorii au fost desemnați în prezența reprezentanților autorităților publice, ale companiilor și ONG-urilor implicate în domeniul protecției mediului.

Ediția aniversară a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat marchează atingerea a 780 de proiecte înscrise în competiție de către instituții publice, de învățământ, companii și ONG-uri în cei 15 ani de desfășurare.

În ediția de anul acesta, juriul format din reprezentanți ai Ministerul Mediului, Apelor și PădurilorInfo ConsAmbasada Sustenabilității în RomâniaCoaliția pentru Economie Circulară și Hotnews au jurizat cele 80 de proiecte înscrise și au desemnat câștigători la următoarele categorii:

PROIECTE DE MEDIU

UAT MUNICIPIUL MOINESTI cu proiectul Împreună pentru MEDIU – MOINESTI 2023-2025

UAT Moinești are două proiecte aflate în stadiu de execuție: „Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona centrală a municipiului” și „Extindere rețea de piste de biciclete și reamenajarea trotuarelor pe str. Mihai Eminescu, George Coșbuc și Căpitan Zăgănescu”, care presupun reamenajare spații verzi , incinte blocuri, amenajare cu pavaj, sistem de iluminat public, supraveghere video, amenajare stații pentru biciclete, microbuze, modernizare spații pietonale, realizare canale ape pluviale, instalare sistem monitorizare video pe străzi .

Prin acțiunile dezvoltate local de autoritatea publică locală nu au mai fost parcurși cu mașina circa 2.200 km, s-au economisit circa 400 kg CO2, au fost colectate peste 14.000 tone DEEE, 11.000 kg  hârtie,  au fost plantați 10.000 arbori si adoptați circa 900, au fost plantați peste 10.000 mp teren degradat , a fost întreținută și s-a asigurat mentenanța a circa 25 ha teren plantații, a fost înființată o nouă pădure urbană.

Organizația Națională Cercetașii României cu proiectul Viitor prin acțiune

Proiectul „Viitor prin Acțiune” își propune stimularea participării active în procesul de luare a deciziilor la nivel local și regional din România referitoare la Agenda 2030 prin creșterea gradului de responsabilitate activă a tinerilor, a liderilor de tineret și a profesorilor din România în ceea ce privește sustenabilitatea și schimbarea climatică. Acest scop va fi atins prin formarea unei rețele active din 44 formatori (profesori și lideri de tineret) în educație non formală focusată pe dezvoltarea de competențe de cetățenie globală care vor dezvolta competențe specifice în rândul a 1200 tineri cu vârste între 15 și 30 din 16 localități din România. Acești tineri, împreună cu formatori vor fi echipați să dezvolte activități de participare cetățenească și să contribuie la acțiunile de advocacy din proiect menite să influențeze modul în care strategia de implementare a agendei 2030 este implementată de către autorități în cele 16 localități țintă.

Asociația Banca Regională Pentru Alimente Cluj cu proiectul Banca Pentru Alimente Cluj

Proiectul presupune ridicarea mărfurilor cu termen scurt de expirare de la agenți economici parteneri, sortarea și distribuirea lor imediată către rețeaua de ONG-uri beneficiare. Prin acest proiect sunt salvate alimente bune de consum de la risipă având astfel un impact pozitiv asupra mediului prin valorificare unor alimente și prin reducerea de gaze cu efect de seră deoarece nu mai ajung la gunoi. Pe de altă parte se contribuie la hrănirea persoanelor în nevoie având un impact pozitiv în reducerea sărăciei, România în prezent având cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăciei și excluziune socială (34.4%).  În perioada ianuarie – august 2023, 563 tone de alimente au fost colectate, care se traduc în 1.126.146 de porții de mâncare.

 

PREMIUL SPECIAL dedicat INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT a fost acordat Universității de Vest

Evenimentul “Luna Verde la UVT” a fost o amplă manifestare dedicată conștientizării și promovării dezvoltării durabile și protecției mediului, desfășurată în perioada 6 mai – 5 iunie. Această inițiativă, ajunsă la a doua ediție în 2023, a inclus peste 23 de evenimente axate pe educarea și mobilizarea participanților în direcția unui comportament mai responsabil și sustenabil. Începând cu actiunile pregatitoare, precum UNITA Green Mobilities Ideathon & Hackathon, care a încurajat inovația în mobilitatea sustenabilă și promovarea ciclismului ca mijloc de transport zilnic, și tururile ghidate în Grădina Urbană UVT, care au informat elevii din școlile primare despre importanța grădinilor urbane în proximitatea caselor sau școlilor lor, evenimentul a fost plin de inițiative creative și educaționale.

 

PREMIUL SPECIAL dedicat JURNALIȘTILOR a fost oferit către 2 jurnaliste:

Ramona Țintea, Senior Corespondent la Știrile PRO TV

Ramona are o experiență jurnalistică de 22 de ani, de 6 ani face jurnalism de investigație, acum fiind parte din echipa Inspectorul PRO, cea mai tânără echipă de anchete jurnalistice de la Știrile PRO TV.

 

Alina- Elena Vasiliu, jurnalist Ziarul Financiar

Alina coordonează la Ziarul financiar rubrica Economia verde, o serie de emisiuni, articole și videoconferințe pe teme legate de mediu si sustenabilitate. Prin interviuri, reportaje, analize și discuții cu oameni din toate domeniile, proiectul Economia verde iși propune să traducă pe înțelesul urmăritorilor concepte noi legate de circularitate și ESG și să identifice granița dintre ce este “green” și ce este “greenwashing”.

 

PREMIUL SPECIAL BEST OF – Harta reciclării, un proiect Viitor Plus

Harta reciclării este o platformă de informare și conștientizare complexă. Astfel, pe lângă harta propriu-zisă, website-ul include și articole educaționale privind reciclarea deșeurilor și regulile de colectare separată. De la relansare și până în prezent, site ul www.hartareciclarii.ro a avut peste 850.000 de utilizatori unici.

În cadrul Galei, ECOTIC a premiat și parteneriatele de succes din 2023 acordând diplome către:

  • Altex România pentru cea mai mare contribuție la colectarea deșeurilor electrice în România în 2023;
  • Carrefour România, RETIM Timișoara, Salubris Iași, United Waste Solutions pentru contribuția la colectarea deșeurilor electrice în România în 2023;
  • Mega Image pentru contribuția la colectarea separată de baterii uzate;
  • Greenweee International pentru contribuția la colectarea și reciclarea deșeurilor electrice în 2023;
  • InfoCons pentru implicarea în promovarea punctelor de colectare a deșeurilor electrice prin aplicația Info Cons;
  • Ateliere Fără Frontiere pentru contribuția adusă economiei circulare din România în anul 2023.

 

Ediția a XV a a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat a fost susținută de: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; Info Cons; Ambasada Sustenabilității în România; Coaliția pentru Economie Circulară; Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România; APDETIC; ECSR.ro; Radio România Cultural; RFI România; EventsMax și Hotnews.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here