Stradale Equilibrium: un nou restaurant Stradale în nordul Bucureștiului

0
705

 

București, 15 ianuarie 2024: Flavours Group începe anul 2024 în forță și își consolidează prezența pe piață prin extinderea rețelei de restaurante Stradale cu o nouă locație, deschisă în cadrul complexului Equilibrium, dezvoltat de Skanska, in Bucuresti.

Începând de luni, 8 ianuarie, Stradale Equilibrium este disponibil la parterul complexului Equilibrium pentru mic dejun și prânz, cu meniuri specifice brandului, inspirate din zona festivalurilor de Street Food, cu mâncare preparată sub ochii clienților la grătarul Robata, pâine coaptă în fiecare dimineață în locație și bar dedicat de salate.

Cu o suprafață de 590 metri pătrați la interior, la care se adaugă 100 metri pătrați pentru zona de terasă, noul restaurant Stradale reprezintă o investiție de 400.000 de euro, iar grupul Flavours își propune să investească în continuare anul acesta în dezvoltarea de locații noi.

Complexul de birouri Equilibrium, format din două clădiri, a devenit unul de referință în zona de Nord a Capitalei, redefinind spațiile și mediul de lucru pe de o parte și dând o cu totul altă perspectivă estetică asupra zonei, pe de altă parte. Spațiul verde de 3.500 metri pătrați accesibil întregii comunități, soluțiile sustenabile implementate în proiect cu impact pozitiv în reducerile de consum a energiei, apei și electricității și designul concentrat pe flexibilitate stau la baza conceptului pe care întregul complex a fost dezvoltat.

Situată pe Str. Gara Herăstrău nr. 2, Stradale Equilibrium este cea de-a 27-a locație Stradale, reprezentând destinația perfectă pentru toți cei care lucrează sau locuiesc în zonă și vor să ia micul-dejun sau prânzul într-un spațiu creat pentru nevoile lor. „Fiecare locație Stradale are un concept ușor diferit, adaptat la ecosistemul creat deja de clădire. Pentru noi este a doua colaborare cu cei de la Skanska, iar de data aceasta ne-am concentrat pe a crea un spațiu îmbrăcat în lumină naturală, cu mobilier în culori solare, vrând să creăm senzația unui moment de vacanță în mijlocul zilelor aglomerate. Un festival al mâncării și al bucuriei“, a declarat Bogdan Tiu, Director General Flavours Group.

 

 

 

 

 

„Deschiderea restaurantului Stradale Equilibrium reprezintă o nouă promisiune onorată pentru comunitatea noastră. Sunt convinsă că această locație, care ocupă o mare parte a parterului cladirii și se extinde în exterior pe timpul verii, va deveni rapid un loc preferat de întâlnire și un element esențial al zonei”, menționează Tamara Guleryuz, Leasing & Asset Manager Skanska.

Oferta Stradale reflectă tendințele, nevoile și alegerile actuale ale consumatorilor, din ce în ce mai interesați de opțiuni eco-friendly și de mâncarea ca experiență în sine, obținând acest efect prin îmbinarea creativă a ingredientelor și aromelor și prin conceptul de live & transparent cooking, care transformă pregătirea mesei într-un spectacol susținut de măiestria bucătarilor. Clienții Stradale Equilibrium au zilnic, la dispoziție, o selecție de sendvișuri home-made și egg-bar, pentru micul dejun, supe, salad bar, preparate din carne la grătarul Robata, opțiuni vegane, dar și două variante de meniu predefinit, unul pe bază de carne și altul vegan.

De la o simplă pauză de cafea până la petreceri private sau corporate, echipa Stradale este alături de clienții al căror stil de viață dinamic nu interferează cu dorința lor de a găsi în mâncare o sursă de inspirație și satisfacție. „De la bun început, Stradale s-a dorit a fi un brand al oamenilor, așa că ne lăsăm permanent inpirați de cei care ne trec pragul în fiecare zi“, a declarat Bogdan Tiu, Director General Flavours Group.

Stradale Equilibrium este prima locație în care aplicația dedicată clienților Stradale va fi disponibilă și le va permite acestora acces facil la meniul zilnic și la toate noutățile și evenimentele speciale pregătite în restaurant, la doar câteva click-uri distanță.

Printre valorile și punctele de atracție pe care mizează Stradale se numără rapiditatea și calitatea serviciilor, ingredientele locale, mâncare și ingrediente fără conservanți sau aditivi, accesul la tehnologie de ultimă generație și evenimente constante create pentru comunitate.

Locația Stradale Equilibrium este deschisă de luni până vineri între 9:00 și 10:00 pentru micul dejun și între 11:00 și 15:00, când este servit prânzul.

 

 

 

Despre Flavours Group

 

Flavours Group

Flavours a luat naștere în 2002, ca o companie de catering care livra mâncare cum nu se mai găsea în România, sub semnătura lui Chef Foa. Și pentru că fiecare livrare era un eveniment în sine și niciun meniu nu semăna cu un altul, s-a dezvoltat firesc și divizia de evenimente tailor-made. Astfel, Flavours a început să livreze o experiență 360o pentru toate simțurile. Flavours are divizii în București și Cluj, iar livrările se pot face în toată țara. În 2015, a apărut Stradale și, pentru prima oară, prânzul dintr-o clădire de birouri, școală sau instituție publică venea cu o experiență completă – calitate superioară a ingredientelor, gust memorabil, designul unui restaurant de seară și atmosfera unui festival de mâncare. Dintr-un desert iubit în București, Mitzu s-a dezvoltat firesc într-o cafenea unde poți savura o cafea de specialitate, dulciuri și sendvișuri făcute în casă. Stradale si Mitzu sunt poziționate în clădirile de birouri tip A, în București, Cluj și Timișoara, în școli private, dar și în instituții, precum Ambasada SUA sau Senatul României.

 

Bruto este un restaunrat à la carte, în Cluj, creat într-o clădire veche de peste 200 de ani, care adăpostea, pe vremuri, fostele grajduri imperiale. Restaurantul se întinde pe două etaje și a păstrat detalii din arhitectura și designul locației, însă a adăugat elemente de pop art care aduc locului un aer fresh, fiind dezvoltat în jurul conceptului Flavours from around the world.

 

În toți cei peste 20 de ani de activitate, Flavours Group a ajuns la peste 6 milioane de clienți prin prisma serviciilor oferite de fiecare brand în parte.

 

 

Despre Skanska

 

Skanska Romania

Divizia de dezvoltare comercială Skanska România este un dezvoltator de clădiri de birouri inovatoare, future-focused și sustenabile. Compania construiește spații accesibile, pline de viață, care prioritizează siguranța și starea de bine a angajaților. Proiectele Skanska dețin certificările LEED, WELL Core & Shell și WELL Health-Safety Rating si Access4You, o confirmare a respectării principiilor dezvoltării sustenabile, ale eficienței energetice optime și ale asigurării unui mediu de lucru superior. Ca parte a Grupului Skanska, compania și-a început activitatea în România în anul 2011 și oferă spații de birouri realizate la cele mai înalte standarde de calitate în locații cheie din București, asigurând atât succesul cât și satisfacția clienților și investitorilor și aducând valoare comunităților locale.  

Urmărește Skanska pe LinkedIn: www.linkedin.com/company/skanska/

 

Mai multe detalii despre Skanska pe website-ul: www.skanska.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here