Ziua Oportunităților de Afaceri (ZOA) dedicată promovării relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova organizată în parteneriat de CCIB și Ambasada R.Moldova în România, marți 27 februarie 2024

0
769

La 7 februarie a.c. dl. Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) s-a întâlnit cu E.S. dl. Victor Chirilă, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în România, la sediul ambasadei.

Președintele CCIB a mulțumit domnului ambasador pentru invitație și pentru acceptul ca instituția pe care o conduce să fie coorganizator, alături de Camera bucureșteană, al evenimentului promoțional marca CCIB ”Ziua Oportunităților de Afaceri (ZOA)” care își propune să prezinte mediului de afaceri din cele două state condițiile și posibilitățile extinderii afacerilor dintre România și Republica Moldova.

În context, președintele Stocklosa a declarat:”Sesizând o ușoară stagnare a schimburilor comerciale bilaterale în 2023 comparativ cu 2022, ne dorim ca prin acest eveniment, pe care l-am denumit ZOA – R.Moldova,  să oferim un impuls activității privind promovarea schimburilor comerciale și economice dintre România și Republica Moldova, inclusiv pe linia drumului către Uniunea Europeană pe care se află în prezent statul vecin.”

S-a convenit ca ”ZOA – R.Moldova ” să se desfășoare în Aula Carol I din Palatul CCIB marți 27 februarie a.c. în intervalul orar 10:00-14:00, având ca invitați oficialități din ministerele economice și instituțiile guvernamentale implicate în gestionarea relațiilor economice bilaterale, iar în mod special reprezentanții mediului de afaceri din din cele două state. În dorința de a oferi posibilitatea firmelor, companiilor și reprezentanților autorităților interesate din R.Moldova să prezente la eveniment s-a convenit să se asigure și varianta participării online.

E.S. dl ambasador Victor Chirilă a subliniat importanța pe care Ambasada o acordă evenimentului și a exprimat convingerea că relațiile dintre cele două state sunt pe o traiectorie ascendentă, în toate domeniile.

 

Informații de background:

La 30 noiembrie 2023, date disponibile, schimburile comerciale bilaterale au atins 3,2 miliarde USD, nivel apropiat cu cel al perioadei similare din 2022, din care livrările românești 2,1 miliarde USD, iar  intrările de mărfuri din R.Moldova însumând 1,1 miliarde USD. R.Moldova ocupa locul 5 în topul țărilor de destinație extraUE a mărfurilor românești (după Turcia, Ucraina, Marea Britanie și SUA) și locul 9 între între statele necomunitare, furnizoare de produse în țara noastră,

Conform Oficiului Național Registru Comerțului (ONRC), la 31 decembrie 2023, erau înregistrate în țara noastră 7.507 firme cu capital din R.Moldova, reprezentând 3% din totalul firmelor cu capital străin din România, cu un capital social subscris în valoare de 89,5  milioane USD, respectiv 0,14% din totalul investițiilor străine, situând R.Moldova pe locul 34 între statele investitoare în România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here