Studiu Up România și eJobs: 93% dintre angajați și 86% dintre angajatori vor redefinirea muncii

0
1246

Angajații își doresc mai mult respect din partea angajatorului, creșterea beneficiilor extrasalariale și a pachetului salarial, transparența și libertate în alegerea beneficiilor și a mediului de lucru

 

București, 20 februarie 2024 – Într-un peisaj profesional în continuă schimbare, Up România și eJobs aduc în atenție rezultatele unui studiu amplu privind percepțiile și nevoile angajaților și angajatorilor în ceea ce privește mediul de lucru din România. În egală măsură, atât angajatorii cât și angajații intervievați cred în necesitatea redefinirii muncii. Peste 86% dintre angajatori și mai mult de 93% dintre angajați sunt de acord că este necesară o revizuire a modului în care este perceput și gestionat locul de muncă.

 

Atunci când vine vorba de provocările pe care le au la locul de muncă, peste 50% dintre angajații intervievați cred că nu au parte de suficiente oportunități de dezvoltare și sunt nemulțumiți de salariul pe care îl primesc. Aproape 48% dintre angajații care au răspuns studiului cred că au prea multe sarcini de care se ocupă și peste 38% sunt nemulțumiți de pachetul de beneficii extra-salariale pe care îl primesc. De altfel, modul în care oamenii se raportează la locul de muncă ține și de beneficiile oferite de angajator.

 

”Credem cu tărie că este nevoie de o abordare proactivă în redefinirea muncii, astfel încât să promovăm un mediu de lucru sănătos. Nu toate locurile de muncă sunt la fel, în unele oamenii înfloresc și obțin rezultatele, iar în altele doar ”rezistă”. Pentru a crește performanța business-urilor este esențial să creștem performanța oamenilor. Este momentul să ne axăm mai mult pe nevoile oamenilor, să cultivăm o cultură a aprecierii, a încurajării pentru a fi relevanți într-un context cu atât de multe provocări. Câtă vreme angajatorul este atent ca nevoile angajatului să fie văzute și auzite, la fel și angajatorul va fi mai atent la nevoile și obiectivele companiei. De aceea e important să customizăm beneficiile și să oferim ce este mai bun oamenilor, pentru ca și ei la rândul lor să dea ce este mai bun din ei.”, a declarat Loredana Vătăvoiu, Marketing & PR Director Up România.

 

Cardul de masă, abonamentul medical privat, munca remote, programul flexibil și cardul cadou sunt printre cele mai acordate extra-beneficii intervievaților. Însă, rezultatele aceluiași studiu arată că angajații și-ar dori și alte beneficii, printre acestea fiind: tichetele de vacanță, al 13-lea salariu, asigurare de sănătate extinsă, teambuilding-uri, primă pentru performanță, decontarea cheltuielor de transport, abonament la bibliotecă, cursuri de dezvoltare profesională sau plata grădiniței copilului.

 

„În ultimii ani, de când piața beneficiilor extrasalariale s-a diversificat considerabil, candidații au început să fie mult mai atenți la componența pachetelor primite de la angajatori. Ideea de personalizare este cheia și dincolo de tichetele de masă, abonamentele medicale sau cele la sala de sport, își fac tot mai des apariția beneficii care să răspundă exact acelor nevoi pe care angajații le menționează în discuțiile cu managerii sau în chestionarele anuale de măsurare a satisfacției la nivelul echipelor. Este însă clar faptul că puțini sunt astăzi angajatorii care pot rămâne competitivi în ochii candidaților și angajaților în absența unui pachet consistent de beneficii extrasalariale.”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing eJobs.

 

Comparând percepțiile angajatorilor cu cele ale angajaților, studiul prezintă diferențe semnificative în privința modului în care este perceput mediul de lucru. 41% dintre angajatori spun că în compania lor, oamenii simt că accentul este pus pe starea lor de bine, însă la polul opus, cu același procentaj de 41%, se află angajații care nu simt acest lucru.

 

Întrebați despre ce cred că ar trebui schimbat pentru a redefini munca, printre răspunsurile angajaților s-au regăsit: nevoia de mai mult respect din partea angajatorului, creșterea beneficiilor extrasalariale și a pachetului salarial, transparența în proiecte și obiective, precum și nevoia de libertate în alegerea beneficiilor și a mediului de lucru.

 

 

Despre Grupul Up: 

Grupul Up este un grup internațional şi solid. Prezent în peste 30 de țări, Grupul Up își adaptează expertiza la specificul local. Zi de zi este alături de 29 de milioane de persoane din întreaga lume, prin zeci de mărci de produse și servicii.

www.up.coop 

 

Despre Up România:

Up România face parte din Grupul Up, deservește peste 25.000 de clienti și peste 800.000 de beneficiari. Cu o prezență de peste 20 de ani în România, compania ofera diverse instrumente de motivare și solutii financiare avantajoase pentru performanța businessului companiilor, printre care se numără produse și servicii pentru salariați, platforma de beneficii flexibile Up MultiBeneficii, soluții digitale interactive de incentivare și recompensare STIM Online, servicii dedicate comercianților, precum și solutii personalizate pentru modernizarea sectorului de acțiune socială.

Up MultiBeneficii este soluția Up România dedicată companiilor, ce oferă gestionarea eficientă a beneficiilor extrasalariale puse la dispoziția angajaților. Platforma Up MultiBeneficii prezintă un pachet atractiv de beneficii și oferte speciale ce pot fi alese chiar de către angajat în funcție de nevoile sale, generând un avantaj competitiv pe piață pentru angajator, iar pentru angajat, autonomie și flexibilitate.

Prin intermediul campaniei „Redefinim Munca”, Up România își propune să schimbe perspectiva asupra muncii, aducând schimbări semnificative în abordarea acesteia.

Up România este certificată Great Place to Work, al doilea an consecutiv în 2023.

Mai multe detalii pe www.upromania.ro.

Aplicația Up Mobil poate fi descarcata de pe App Store, Google Play sau Huawei AppGallery.

Despre eJobs:

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu +5 milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here