Interes pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare cu mediul de afaceri din Antalya (Turcia)

0
1009

 

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc întâlnirea președintelui Camerei București, Iuliu Stocklosa, cu Ilhan Metin, director regional al Zonei Industriale Organizate Antalya (AOIZ), una dintre cele mai importante din Turcia. La întrevedere au participat, de asemenea, Gözde Tolongüç, director de comerț exterior al Zonei, și Gabriela Iftene, director executiv al CCIB.

Principalul obiectiv al întâlnirii a vizat pregătirea programului profesional al misiunii economice organizate de AOIZ la București, în luna iunie a.c., cu scopul de a contribui la promovarea relaţiilor economice și comerciale bilaterale şi la identificarea unor potențiali parteneri de afaceri.

În deschidere, președintele CCIB a făcut o prezentare succintă a mediului de afaceri al Capitalei, subliniind locul și rolul Bucureștiului în viața economico-socială a ţării noastre. Totodată, a vorbit despre strategia de relaţii externe a CCIB, subliniind că dezvoltarea cooperării economice cu parteneri din Republica Turcia reprezintă o prioritate pentru Camera București, o dovadă în acest sens fiind cele opt acorduri de cooperare încheiate cu organizaţii similare din această ţară, la care se adaugă acordul semnat cu Asociația Oamenilor de Afaceri Turci din Romania (TIAD). În context, Iuliu Stocklosa a exprimat deschiderea CCIB de a găzdui sesiunea de întâlniri business to business între membrii delegației AOIZ și reprezentanți ai companiilor românești interesate de identificarea unor parteneri de afaceri din Turcia și de a promova evenimentul, pe canalele specifice.

La rândul său, Ilhan Metin a vorbit despre activitatea desfășurată în Zona Industrială, precum și despre oportunitățile oferite de aceasta și a subliniat interesul AOIZ pentru colaborarea cu parteneri din țara noastră, evenimentul din luna iunie constituind un prim pas pentru mai buna cunoaștere a celor două comunități de afaceri.

Potrivit directorului regional AOIZ, misiunea economică va fi condusă de Ali Bahar, președintele Consiliului de Administrație al AOIZ și președinte al Camerei de Comerț și Industrie Antalya, și va include reprezentanții a circa 25 de companii ce activează în domenii precum: construcții, agricultură și industrie alimentară, industria lemnului și mobilă, ambalaje din hârtie/carton, industria chimică (inclusiv îngrășăminte), construcții de mașini, metale, energie, produse plastice, industria textilă.

În final, oaspeții au vizitat Palatul CCIB primind informații complete privind posibilitatea organizării evenimentului promoțional din luna iunie a.c. în Centrul nostru de evenimente.

Informații de background

Republica Turcia este principalul partener comercial al României între statele din afara Uniunii Europene. La export, Turcia reprezintă principala piață de absorbție a mărfurilor trimise din România în spațiul extracomunitar, iar la import a doua piață de proveniență a mărfurilor intrate în țara noastră din afara UE (după R. P. Chineză). După un an 2022 în care schimburile bilaterale au înregistrat un record istoric, tendința de creștere a continuat și în 2023. Astfel, în anul 2023, volumul total al schimburilor comerciale româno-turce a fost de 10,2 mld. USD (+8,7% față de anul precedent), din care 3,3 miliarde USD (+10,8%) export și 6,9 mld. USD (+7,7%), import. La sfârșitul anului trecut, în România erau înregistrate 18.523 companii cu capital turcesc (locul 3 după Italia și Germania), cu un capital social subscris în valoare de 1,1 mld. USD, care plasează Turcia pe locul 14 între statele investitoare în țara noastră.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here