Excelența în afaceri – premiată de CCIB, la Topul firmelor din București

0
369

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat cea de a XXXI-a ediție a TOPULUI FIRMELOR DIN BUCUREŞTI, eveniment de referinţă pentru viaţa economică a Capitalei. La ceremonia de înmânare a premiilor au participat, alături de manageri ai celor mai performante companii bucureştene, personalităţi de prim-plan din spaţiul socio-economic, reprezentanți ai Guvernului, reprezentanți ai administrației locale şi ai unor organizaţii neguvernamentale.

Printre personalităţile care au onorat invitaţia Camerei București s-au aflat: prof. univ. dr. Emil Constantinescu, fost președinte al României, Terente Ciui, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), dr. Rareș Burlacu, preşedintele Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), Ovidiu Silaghi, secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României, dr. Mihai Ionescu, președintele Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), co-președinte al Consiliului de Export, din partea privată.

„Dincolo de produsele și serviciile camerale dedicate, de reprezentarea intereselor comunității de afaceri și de obiectivele noastre generale, ne-am asumat încă un rol important, acela de a face cunoscute: proiecte, idei de afaceri, stiluri de management care să inspire și să motiveze noul val de antreprenori. De peste trei decenii premiem excelenţa în toate formele ei! Dincolo de clasamente şi metodologii, de rezultate financiare de top, îi punem în valoare pe cei care îşi doresc să fie mâine mai buni decât astăzi şi nu au încetat niciodată să gândească outside the box”, a declarat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei București, în deschiderea Galei de premiere.

Potrivit metodologiei de top, dintre cele 169.495 firme cu sediul social în București care au depus bilanţul aferent anului 2023, 65.677 firme (38,7%). au îndeplinit criteriile de eligibilitate, iar 7.417 au fost premiate de CCIB. Companiile laureate au realizat o cifră de afaceri cumulată de 133 mld. euro, un profit din exploatare de peste 13,6 mld. euro și au generat 553,5 mii locuri de muncă.

În ceea ce priveşte structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii laureate activează în domeniul serviciilor (2.590 firme, 34,9% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerțului (2.012 de companii, 27,1% din total) și de cele cu profil industrial (1.501 firme, 20,2% din total).

„România poate și trebuie să devină o putere economică”, a afirmat prof. univ. dr. Emil Constantinescu, punctând colaborarea îndelungată cu instituția camerală și rolul acesteia în promovarea oportunităților de afaceri și de investiții oferite de țara noastră. Despre importanța activității de comerț exterior în dezvoltarea economiei unei țări a vorbit și președintele ARICE. În context, dr. Rareș Burlacu a dat câteva exemple din activitatea echipei Agenției, pe spații de pe continentul african, dar și pe relația cu SUA, Japonia și Coreea de Sud.

„Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului vă asigură de sprijinul său în ceea ce privește interacțiunea cu nevoile mediului de afaceri autohton, consolidându-și capacitatea de implementare și evaluare a politicilor publice pe care le coordonează, necesare pentru crearea și facilitarea unui sistem integrat de sprijin în domeniul antreprenoriatului”, a declarat în cadrul Galei secretarul de stat Terente Ciui.

În deschiderea evenimentului premianții au mai primit felicitări pentru activitatea desfășurată de la secretarul general al CCIR, Ovidiu Silaghi, care evidențiat faptul că Bucureștiul conduce detașat în Topul la nivel național, dar și de la Dragoș Roibu, director cabinet al ministrului energiei.

Cu o rată a şomajului de sub 1%, Capitala concentreaza 22,3% din totalul firmelor active din Romania, 21,3% din totalul salariaţilor tarii, aproape 30% din suprafaţa de vânzare şi din desfacerile cu amănuntul la nivel naţional, 19% din valoarea exporturilor româneşti şi 33% din valoarea importurilor realizate de România, circa 60% din activitatea de cercetare ştiinţifică a ţării si 56% din totalul investiţiilor străine directe realizate în România după 1990 (circa 65 mld. euro).

Pe lângă distincțiile acordate pentru rezultatele economice obținute în anul 2023, în cadrul evenimentului au fost decernate trofee de excelenţă companiilor care în ultimii cinci ani s-au clasat pe primele trei poziții în competiţia elitelor, precum și o serie de trofee și diplome speciale. Anul acesta trofeul „George G. Assan”, pentru „Brandul românesc al anului”, a revenit Construcții Erbașu, în timp ce trofeul „Ioan V. Socec” a fost acordat Televiziunii Române (TVR Internațional) pentru emisiunea „Investiți în România!”.

Ultimele două evenimente din serie, Galele dedicate laureaților din sectoarele 2 și 1, se vor desfășura marți 5 noiembrie, respectiv miercuri, 6 noiembrie, în Aula Carol I a Palatului CCIB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here