Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a organizat, în parteneriat cu ATI Consultants și CashConsult, la data de 12 martie, evenimentul Business Breakfast cu tema risipei alimentare, combaterea acestui fenomen și adaptarea persoanelor fizice și juridice la noile cerințe obligatorii implementate în anul 2025. Evenimentul a abordat mai multe subiecte și puncte de vedere, de la opiniile autorităților, la studii de caz prezentate de experți și antreprenori în domeniul HoReCA.
„Astăzi, după cum bine știți, ne confruntăm cu o realitate dureroasă și tot mai vizibilă atât în România, cât și la nivel european: risipa alimentară. În fiecare an, aruncăm la gunoi milioane de tone de alimente, în timp ce mii de români încă trăiesc în sărăcie și au nevoie disperată de hrană. Conform statisticilor, România se află printre țările europene cu cele mai mari rate de risipă alimentară, fiecare persoană irosind în medie peste 100 kg de alimente anual. De asemenea, statisticile de până în anul 2024 clasau România pe locul nouă, la nivel european, în ceea ce privește risipa alimentară, cu o cifră de 2.2 milioane de tone pe an de alimente risipite. Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București poate avea un rol esențial în lupta împotriva risipei alimentare, împreună cu partenerii săi. Prin poziția sa și prin colaborarea strânsă cu mediul de afaceri, instituțiile și autoritățile publice, Camera poate să promoveze practici responsabile și sustenabile în rândul companiilor membre. Putem dezvolta campanii de informare și conștientizare, oferind traininguri specifice despre gestionarea eficientă a resurselor și metode inovative de reducere a risipei alimentare. De asemenea, putem facilita colaborări între producători, comercianți și organizații non-profit pentru redistribuirea alimentelor excedentare către comunitățile vulnerabile” a declarat Iuliu Stocklosa, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București.
Totodată, în cadrul evenimentului au fost prezentate soluții de scădere a risipei alimentare precum donarea alimentelor către asociații sau ONG-uri de profil care pot, ulterior să distribuie alimentele către persoane nevoiașe, dar și soluții pentru producători prin intermediul cărora să își poată reduce pierderile. De asemenea, au fost prezentate metode de comportament social de natură să reducă risipa alimentară nu doar la nivel instituțional ci și în gospodării.
La eveniment au fost prezenți antreprenori din domeniul HoReCa dar și alte industrii, consultanți și auditori în materie de mediu, consultanți în materie de fonduri europene precum și reprezentanți ai Guvernului, Dumitru Daniel Botănoiu, Secretar de stat la Cancelaria Prim-Ministrului și Amelia Elena Rus, Director General, Direcția Generală Politici în Industrie Alimentară și Comerț Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.