Acord de colaborare între CCIB și CCI Benin

0
876

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc întâlnirea președintelui Camerei București, Iuliu Stocklosa, cu președintele Camerei de Comerț și Industrie Benin, Arnauld Akakpo. De asemenea, la întrevedere au participat: Casimir Migan, prim-vicepreședinte și Raymond Adjakpa Abile, secretar general, din partea CCI Benin, Rѐgis Facia, prim-vicepreședinte al Patronatului din Benin, dr. Serge S. Rameau, consul onorific, Romain Swartz, prim consilier la Consulatul Onorific al Republicii Benin în România, iar din partea CCIB, Gabriela Iftene, director executiv.

În deschidere, președintele CCIB a vorbit despre importanța comunității de afaceri a Capitalei, subliniind locul și rolul Bucureștiului în viața economico-socială a ţării noastre, precum și despre strategia de relaţii externe a CCIB, axată pe dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu țările din afara Uniunii Europene.

La rândul său, Arnauld Akakpo a făcut o prezentare succintă a activității CCI Benin, punctând interesul pentru colaborarea reprezentanților mediului privat din această țără cu parteneri din România, atât în domeniul import-exportului, cât și pentru asigurarea transferului de tehnologie din România în țara sa, un exemplu fiind producția de băuturi alcoolice (vin obținut din fructe locale utilizând tehnologii similare celor folosite pentru vinul din struguri).

Cu acest prilej, Iuliu Stocklosa și Arnauld Akakpo au semnat „Acordul de cooperare” între CCIB, pe de o parte, şi CCI Benin, pe de altă parte. Ca urmare a încheierii documentului amintit, părţile vor coopera în vederea unei mai bune cunoașteri reciproce a mediului de afaceri, a impulsionării creșterii schimburilor comerciale bilaterale, precum și a valorificării oportunităților de afaceri și investiționale locale și regionale, în contextul în care Beninul asigură deschidere către piața Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest, iar România, către țările din Europa Centrală și de Est.

Totodată, în cadrul întâlnirii au fost reliefate oportunitățile investiționale oferite de Benin, generate de strategia acestei țări, care are în vedere dezvoltarea sectorului productiv, cu scopul de a reduce volumul importurilor. În context, președintele CCIB a exprimat întreaga disponibilitate de a promova, prin canalele camerale specifice și în limita atribuțiilor ce-i revin aceste informații valoroase pentru comunitatea de afaceri bucureșteană și nu numai.

În final, oaspeții au vizitat Palatul CCIB primind informații complete privind posibilitatea organizării de evenimente în Centrul nostru de conferințe.

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here