* Ce asteapta mediul de afaceri de la factorii de decizie, pentru a-si desfasura activitatea in bune conditii?
Mai mult de dragul unei abordari pozitive, as putea enumera cateva directii majore de actiune asteptate:
– O strategie nationala de dezvoltare pe termen mediu si lung, asumata trans-partinic, ar putea fi punctul cert, de start, al unei relansari economice consolidate. Existenta unei viziuni rationale, sustinuta de cateva obiective strategice majore (alocarea, in consecinta, de resurse si responsabilitati specifice) este conditia esentiala in lipsa careia orice evolutie este guvernata de hazard. Este ca si cum ai alege sa navighezi pe ocean, avand o destinatie, o harta si niste instrumente bune de navigare, in loc sa plutesti in deriva nestiind niciodata – nici macar atunci cand mergi cu toata viteza inainte – daca si cand vei ajunge intr-un port. Strategia Europa 2020 nu poate suplini lipsa unei strategii nationale, macar din cauza unui evident decalaj cantitativ si calitativ al obiectivelor. Poate exista convergenta, nu si similitudine. E ca si cum ai vrea sa compari strategia unei echipe de fotbal performante din prima liga, cu aceea a unei echipe judetene nou infiintate. Ambele pot avea ca viziune acelasi trofeu international, numai ca in timp ce una isi propune anul acesta sa achizitioneze si sa integreze nu stiu ce jucator din elita internationala, cealalta are ca obiectiv suprem doar sa asigure ghete noi sau tricouri pentru toata echipa!
– O reforma a cadrului legislativ cu impact asupra mediului de afaceri. in putine cuvinte, asta inseamna simplificare, integrare si clarificare a reglementarii.
– O reforma drastica in structura si reglementarea mecanismelor de finantare!
Desigur, exista multe alte asteptari, dar daca macar acestea si-ar gasi un locsor in abordarile decidentilor politici, restul ar putea fi trecute la categoria “detalii”…
* Cat de pregatiti sunt tinerii pentru rigorile pietei muncii din Romania?
Sistemul de invatamant romanesc – o spun fara nicio rezerva – este perimat. A ramas mult in urma realitatilor si evolutiei societale. Ce face scoala, atunci cand face? Se rezuma la a produce, in cel mai bun caz, un transfer de cunostinte (multe inutile sau inutilizabile…). Elevii, cei foarte constiinciosi, se trezesc dupa multa munca si dupa o recunoastere a nivelului ridicat de cunostinte ca sunt in posesia unor diplome de absolvire sau de atestare, a unor rezultate exceptionale in diverse competitii scolare, olimpiade etc. Dezamagirea lor – dar si a angajatorilor – este insa maxima si de multe ori traumatizanta, cand constata ca sunt total incapabili sa rezolve sarcini concrete, de multe ori simple, in cadrul unui proces economic. A sti totul despre bicicleta, nu face doi bani daca nu poti merge pe bicicleta!… in plus, n-am inteles niciodata de ce scoala pregateste elevii si studentii exclusiv pentru postura de angajati, neglijand-o aproape total pe aceea de antreprenor-angajator. Istorie, geografie, biologie… etc, multa matematica si romana – aceasta este structura curriculara optima, in viziunea creatorilor de programe. Absolventi care pot recita cu elocinta toti domnitorii romani, se simt “analfabeti” cand trebuie sa citeasca factura de utilitati, nu pricep foarte bine care este diferenta dintre un card de debit si unul de credit, ori nu au nici cea mai vaga idee despre drepturile si obligatiile generale ale unui angajat. Institutia scolara trebuie radical reformata, astfel incat – la capatul fiecarui ciclu -sa existe ca finalitate competente si nu cunostinte sterile. Absolventii trebuie sa poata “sa faca” si nu doar sa stie “cum se face” ceva!
* Dincolo de pregatirea efectiva a lor, care este potentialul tinerilor si cum ar trebui canalizat acest potential, pentru a avea eficienta pe piata muncii?
Cel putin teoretic, principalul potential al tinerilor ar trebui sa fie plusul de energie si determinare, aspiratia spre performanta si – poate, inainte de toate – potentialul de creativitate. Din pacate, aproape nimeni in Romania nu valorifica acest lucru. Pentru o nota mare, trebuie sa “reproduci”, nu sa reinventezi. Asta inveti la scoala, asta vei face si la locul de munca. Epoca productiei „de masa” lasa din ce in ce mai mult loc produselor personalizate. Cine nu intelege noile regului ale jocului, va rezista din ce in ce mai greu in piata. Raspunsul acestei provocari inseamna inovare si creativitate, adica ceea ce ar trebui sa fie tocmai marele potential si avantaj competitiv al tinerilor…
* Cum poate sustine mediul de afaceri pregatirea profesionala a tinerei generatii?
Școala publica, finantata exclusiv de bugetul public, ar trebui sa se rezume la modulul invatamantului obligatoriu. De la acest nivel, scoala ar trebui sa fie rezervorul de resurse umane si – in consecinta – o obligatie a comunitatii angajatorilor, a comunitatilor locale si familiei (beneficiarii directi ai procesului). Și in prezent resursa financiara a sistemului este alimentata din aceleasi surse, dar prin intermediul unei institutii bugetare centale. Acest lucru trebuie schimbat, daca vrem performanta scolara si venituri decente pentru profesori. Mediul de afaceri si comunitatea locala trebuie sa asume direct finantarea scolii si astfel va exista interesul, dar si responsabilitatea pentru calitatea si structura procesului educational. Nu in ultimul rand, internship-ul ar trebui sa devina o obligatie sociala pentru orice angajator. O perioada din an ar trebui reglementata prin lege ca fiind alocata primirii in toate societatile de practicanti, cu regim de angajati cu regim special. in acest fel, pe langa realizarea unui contact nemijlocit al cursantilor cu atmosfera si conditiile reale ale pietei muncii, se va realiza automat si o calibrare naturala a necesarului de formare profesionala. Altfel spus, nu se vor mai produce pe banda, pe bani publici, absolventi in domenii in care nu exista cerere pe piata muncii, in conditiile in care cererea reala nu este satisfacuta. (Daniel Negut)
