Alecsandra Roman este noul Chief Marketing Officer Voxa

0
853

 

 

București, 14 februarie 2024 – Voxa, liderul aplicațiilor de audiobook-ri și e-book-uri din România, își consolidează echipa de management regional și o numește pe Alecsandra Roman în poziția de Chief Marketing Officer pentru România și proiectele de expansiune regională care încep în 2024.

 

Din aceasta rol, Alecsandra va defini viziunea brandului Voxa, structura echipei și a modelului de marketing și se va ocupa de atragerea talentelor în poziții cheie. Cu o experiență de peste 15 ani în marketing și comunicare, ea va coordona strategia și execuția de brand și growth marketing, poziționarea Voxa la nivel global și scalarea eforturilor de comunicare într-o categorie încă emergentă, dar foarte dinamică.

 

Alecsandra s-a alăturat managementului Voxa în urmă cu șase luni și și-a pus deja amprenta asupra inițiativelor strategice ale companiei și a campaniilor de comunicare de Black Friday, „Luna Poveștilor” și „Teatru Radiofonic se întoarce”.

 

Voxa are deja un impact pozitiv în consumul de carte din România și întotdeauna mi-am dorit să îmi pun viziunea și energia creativă în spatele unui brand care contribuie la dezvoltarea societății. Dincolo de acest lucru, provocarea la nivel de business, universul aplicațiilor mobile, dar și creșterea și definirea beneficiilor acestei categorii m-au atras din primul moment. Audiobook-urile sunt un format de storytelling foarte captivant, ascultarea îți stimulează imaginația și-ți permite să iei cărțile cu tine în orice context te-ai afla. Avem multe planuri pentru a spori vizibilitatea brandului și a categoriei în lunile ce vor urma”, a spus Alecsandra Roman, CMO Voxa.

 

Înainte de a se alătura Voxa, Alecsandra a ocupat poziția de Senior Regional Marketing Manager la Netflix, unde în ultimii ani a contribuit la scalarea eforturilor de marketing din Europa Centrală și de Est, cu focus pe Polonia și România. Experiența din zona de streaming, tech și content marketing, precum și provocarea și planurile ambițioase ale Voxa au creat mixul perfect pentru venirea Alecsandrei în echipă.

 

Cu o viziune profundă asupra potențialului nelimitat al storytelling-ului digital, Alecsandra aduce cu ea experiența și pasiunea de care avem nevoie pentru a ne extinde orizonturile și a redefini modul în care oamenii se bucură de cărți. Suntem încântați să avem în echipa un lider atât de dinamic și creativ, și împreună suntem mai pregătiți ca niciodată să deschidem noi capitole în povestea Voxa și să aducem magia cărților în viețile și mai multor oameni, în România și dincolo de ea”, a adăugat Dan Vidrașcu, CEO Voxa.

 

Printre proiectele realizate de Alecsandra în timpul petrecut la Netflix, se numără și repoziționarea globală a francizei 365 de Zile, lansarea eforturilor de marketing în Rusia (înainte de începerea conflictelor), promovarea francizei The Witcher în regiune, precum și scalarea eforturilor de marketing în România, cu focus pe francize precum La Casa de Papel, Stranger Things, Lupin, Bridgerton și Wednesday.

 

Din aceasta poziție, Alecsandra a creat campanii cu un rol transformator în zona de free media și content viral, la intersecția dintre marketing și pop culture. Stunt-ul din cadrul Electric Castle orchestrat pentru Stranger Things în colaborare cu festivalul și trupa Twenty One Pilots a generat peste 200 de milioane de vizualizări organice într-o săptămână și este prima campanie din CEE cu impact global, publicată pe conturile Netflix globale și în nenumarate alte țări.

 

De-a lungul carierei, campaniile de comunicare la care Alecsandra a lucrat au fost recunoscute de industria de MARCOMM cu 2 premii Grand Effie și peste alte 10 premii în competiție, Gold și Silver la Cannes și nenumarate premii Clio, Eurobest, IAB MIXX și alte competiții internaționale și locale.

 

Despre Voxa

Voxa este liderul aplicațiilor de streaming pentru audiobook-uri și e-book-uri din România, cu peste 300.000 de useri activi în 2023, la doar doi ani de la lansare. În prezent, platforma Voxa cuprinde peste 70.000 de titluri (audiobook și e-book în limba română și în limba engleză) cât și cea mai mare colecție de audiobook-uri în limba română din lume. Peste 50.000 de români care locuiesc în străinătate sunt ascultători activi de audiobook-uri în limba română, arată rezultatele studiului „Piața de carte digitală din România”, prima cercetare de piață dedicată audiobook-urilor și e-book-urilor din România, realizată de către Voxa în mai 2023. Voxa colaborează cu peste 40 de edituri de renume local și internațional printre care și Litera, Corint, Trei, Humanitas, Curtea Veche, Niculescu, For You și Harper Collins.

Voxa poate fi descărcată din Google Play și din AppStore de către orice utilizator de smartphone. Mai multe informații sunt disponibile pe www.voxa.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here