Alexandrion Grup Romania: “Pentru prima oara in istoria companiei, suntem in discutii pentru a prelua distributia de produse non-alcoolice – apa, sucuri si cafea”

0
1132

Dupa ce anul trecut a investit peste un million de lei in dezvoltarea unui department de vanzari dedicat segmentului horeca high, acum, Alexandrion Grup Romania se afla in discutii pentru a-si extinde portofoliul si a adauga, pentru prima oara in istoria companiei, o varietate de produse non-alcoolice, cu adresabilitate, in primul rand, pentru sectorul horeca high, dar si pentru lanturile de retail. Astfel, principalele produse vizate sunt apa, sucurile si cafeaua.

„Dupa 21 de ani, a venit momentul sa facem acest pas, pe care il pregatim de ceva vreme, insa ne-am dorit sa facem totul ca la carte si sa studiem foarte bine piata in prealabil. Am inceput deja discutiile cu posibili parteneri cu care am putea colabora in acest sens. Deocamdata nu am batut palma cu nimeni si ramanem deschisi discutiilor. Ne dorim insa sa aducem alaturi de noi o serie de parteneri solizi, de incredere, cu prezenta si produse confirmate in piata, astfel incat, impreuna, sa obtinem, rapid, o cota importanta de piata pe segmentele targetate. Este o decizie istorica pentru grupul nostru si avem incredere ca vom reusi sa atingem rezultate similare precum cele pe care le avem pe piata de bauturi spirtoase”, a declarat Razvan Vasile, director comercial Alexandrion Grup Romania.

in acest moment, Alexandrion Grup Romania este prezent in reteaua horeca atat cu produsele proprii (vinarsul Brancoveanu – VS, VSOP si XO; brandy-ul Alexandrion 7* si 5*; vodcile Kreskova, Kreskova Lemon, Alexander si Alexander Lemon; Alexander Gin, lichiorul Rim Rock, whiskey-urile Red Bowler si Hogs sau gama de lichioruri Saber – Caisata, Visinata, Afinata, Fructe de Padure si Coacaze Negre), cat si cu produse importate (single malt-urile Glenfiddich, Balvenie si Monkey Shoulder, whiskey-ul Grants, ginul Hendricks, tequilla Milagro si romul Sailor Jerry – toate din portofoliul William Grants and Sons; vodka Beluga, sampania Piper Heidsieck, lichiorurile Marie Brizard, vodka Sobieski, cognac-ul Camus, bitter-ul Fernet Branca etc. ).

in ultimul an, compania a continuat strategia de importuri selective si a semnat cu noi parteneri pentru aducerea pe piata locala a unor produse premium precum vodka Beluga (Synergy Group), sampania Piper Heidsieck (Piper Heidsieck), lichiorurile Marie Brizard sau vodka Sobieski (ambele produse de Marie Brizard Wine and Spirits).

„Pana la finalul anului, daca nu, chiar mai devreme, vrem sa fim in locatiile horeca high si cu gama de produse non-alcoolice. Avem infrastructura necesara, avem know-how-ul dobandit in 21 de ani de experienta, asteptam doar sa gasim partenerii potriviti”,a conchis Razvan Vasile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here