Am terminat resursele Pământului și consumăm din capitalul generațiilor viitoare

0
1693

 

La nivel global, folosim resursele a 1,75 planete, dar avem doar una

 

București, 29 iulie 2019 – Azi am terminat bugetul pe care natura ni-l oferă în fiecare an, conform datelor Global Footprint Network (GFN). Ziua în care se termină resursele generate de Pământ, Earth Overshoot Day (n.r. EOD – Ziua Suprasolicitării Pământului), marchează data când solicitările umanității depășesc capacitatea de regenerare a Pământului în acel an. În ultimii 20 de ani, această zi a ajuns să fie cu trei luni mai devreme, recordul fiind anul acesta, pe 29 iulie. Asta înseamnă că umanitatea folosește în prezent natura de 1,75 ori mai rapid decât ecosistemele planetei noastre se pot regenera, echivalentul a 1,75 planete.

 

Acest lucru devine din ce în ce mai vizibil: culorile care ne definesc dispar și, odată cu ele, natura pe care ne bazăm. Impactul consumului excesiv se vede: lipsa apei în anumite zone, deșertificarea, eroziunea solului, scăderea productivității solurilor, defrișările și fenomenele negative cauzate de dispariția pădurilor, dispariția speciilor, colapsul unor stocuri de pește și schimbările climatice. Consumul excesiv diminuează resursele pe care le avem, dar și capacitatea de refacere a acestora. Iar epuizarea stocurilor și acumularea de deșeuri și emisii, în special cele de dioxid de carbon, pot continua pe o durată limitată până când ecosistemele încep să se degradeze și, în final, să colapseze. De aceea este important să acționăm acum, la toate nivelurile.

 

Dacă reușim să mutăm Earth Overshoot Day  câte 5 zile în fiecare an, umanitatea se va putea încadra din nou în limitele resurselor unei singure planete pe an, până în 2050. GFN oferă date cu privire la impactul pe care l-ar avea schimbările din fiecare sector.

 

Transpotul personal contribuie cu 17% la amprenta ecologică a umanității. Dacă am reduce utilizarea mașinilor cu 50% la nivel mondial și ne-am asuma că o treime din distanța parcursă, în prezent, cu mașina este înlocuită cu transportul public, iar restul de mersul pe jos sau bicicleta, EOD s-ar muta cu 11,5 zile mai târziu.

 

Hrana contribuie cu 26% la amprenta umanității. O treime din hrana produsă în lume, pentru consumul uman, este risipită și înseamnă 9% din amprenta noastră. Dacă la nivel global am reduce risipa alimentară la jumătate, la nivel de retail și consumatori, EOD ar fi cu 10 zile mai târziu. Dacă am înlocui 50% din consumul de carne cu hrană vegetariană, am muta data 15 zile (din care 10 zile doar pentru că am reduce emisiile de metan de la animale).

 

În prezent,  emisiile de carbon sunt principalul motiv pentru care vom lăsa moștenire datorii uriașe generațiilor viitoare: amprenta de carbon reprezintă 60% din cererea omenirii asupra naturii. Dacă am reduce emisiile de carbon din amprenta noastră cu 50%, am ajunge să consumăm resursele a 1,2 planete, în loc de 1,75, iar EOD ar fi mai târziu cu 93 de zile. De asemenea, dacă ar fi folosite corespunzător, tehnologiile existente pentru clădiri, procese industriale și producerea de electricitate ar putea muta EOD cu 21 de zile, fără să se piardă din productivitate sau confort.

 

Împreună, putem proteja biodiversitatea din România

WWF a lansat recent campania Culori pe cale de dispariție, ce aduce în atenția publicului cinci cauze pentru care WWF acționează în România – păduri, Dunăre și Deltă, ursul brun, sturionii și zimbrii. Campania faciliteaza implicarea și acțiunea, începând cu simplul gest de a adopta culoarea preferată din natură și de a vorbi, în rețeaua socială proprie, despre cauza pe care o simbolizează această culoare sau de a face o donație pentru a susține proiectele WWF.

 

Notă pentru editori:

– Mai multe detalii despre Earth Overshoot Day la www.overshootday.org

– Calculează-ți amprenta ecologică: http://www.footprintcalculator.org/

– Soluții: https://www.overshootday.org/solutions/

– Vezi informații detaliate despre fiecare țară: http://data.footprintnetwork.org/index.html#/

– Harta cu soluții: https://movethedate.overshootday.org

 

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați WWF:

Adriana Trocea, Brand Manager WWF-România, [email protected], 0728278737

 

Despre WWF (World Wide Fund for Nature) Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here