Ameropa a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 324 milioane EUR pentru finanțarea operațiunilor grupului în România

0
2846

 

București, 15 iulie 2019 – Ameropa a semnat o facilitate de credit tip revolving multivalută în valoare de 324 milioane euro cu un sindicat de bănci format din Banca Comercială Română SA (BCR) și Raiffeisen Bank SA în calitate de aranjori  principali mandatați inițiali,  bookrunners și bănci de structurare,  împreună cu ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București și UniCredit Bank S.A., în calitate de aranjori principali mandatați și creditori. BCR a acționat și în calitate de agent de facilitate și garanții, precum și agent de documentație.

Facilitatea, a cărei maturitate poate fi extinsă până la trei ani, va fi folosită de Azomureș SA, Ameropa Grains SA și Chimpex SA pentru a consolida structura datoriilor financiare și a majora  valoarea acestora prin refinanțarea facilităților bilaterale existente și finanțarea noilor nevoi de capital de lucru. Facilitatea este compusă din două tranșe, o facilitate de credit tip revolving și o tranșă care poate fi utilizată sub formă de facilități auxiliare în scopuri diverse, inclusiv facilitați de tip ovedraft, scrisori de garanție si acreditive.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a acționat în calitate de consultant legal pentru creditori, în timp ce Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA) a acționat în calitate de consultant legal pentru Ameropa.

Acest credit sindicalizat oferă multiple posibilități de utilizare pentru a răspunde eficient nevoilor viitoare ale Ameropa în Romania și pentru a-i susține dezvoltarea.

“Suntem foarte încântați că am semnat cu succes aceasta nouă facilitate. În plus față de refinanțarea liniilor existente într-o unică facilitate sindicalizată, aceasta permite entităților din România ale grupului Ameropa să-și mărească substanțial capacitățile de finanțare bancară. Succesul acestei tranzacții demonstrează calitatea ridicată a operațiunilor grupului în România și relațiilor sale strânse cu băncile, fiecare dintre acestea fiind și creditorii grupului la nivel global”, spune Andreas Zivy, președinte al Grupului Ameropa.

Despre Ameropa

Fondată în 1948, Ameropa în Binningen, lângă Basel, este o companie elvețiană de producție și import export în domeniul cerealelor și îngrășămintelor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul nostru www.ameropa.com

Despre BCR

Banca Comercială Română (BCR), membră a Grupului Erste este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiuni de banca universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și companii specializate pe piața de leasing, pensii private, bănci de locuințe și servicii bancare.

Despre Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank este o banca universală de top în România, cu peste 2 milioane de clienți individuali, aproximativ 92.000 de IMM-uri și 5.700 de corporatii. Banca avea aproximativ 5000 de angajați, peste 400 de unități în țară, 900 de bancomate, 20.000 de POS și 250 de mașini multifuncționale.

Despre ING Bank

ING Bank Romania face parte din Grupul ING, o instituție financiară globală care oferă servicii bancre către peste 34 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții, din peste 40 de țări. Foundată în 1994, ING Bank Romania este în prezent o bancă universală, ce oferă produse și servicii către toate categoriile de clienți – companii mari și IMM-uri, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană puternică, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, oferind bazei de 26 milioane de clienţi o reţea unică vest-, central- şi est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

 

BCR – Comunicare Corporativă

Cătălin Ioniță, e-mail:[email protected], telefon:0740.247.336

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here