Analistii: BNR va reduce luni dobanda de politica monetara

0
1126
BNR-dobanda-economie

Cei mai multi analisti financiar-bancari cred ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) va reduce luni dobanda de politica monetara de la 5% la 4,75%, iar rezervele minime obligatorii ar putea ramane nemodificate atat pentru pasivele in lei, cat si pentru cele in valuta.

„Conform opiniilor exprimate de 14 din 19 participanti la un sondaj intern in cadrul Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR), Banca Nationala a Romaniei ar putea reduce dobanda de politica monetara la 4,75% la urmatoarea sedinta a Consiliului de Administratie pe probleme de politica monetara din 5 august. Restul participantilor la sondaj estimeaza pastrarea dobanzii la nivelul de 5%. Rezervele minime obligatorii ar putea ramane nemodificate in luna august 2013, atat pentru pasivele in lei cat si pentru cele in valuta”, se arata intr-un comunicat transmis de asociatie.

Dobanda de politica monetara ar putea fi redusa in continuare la 4,5% pana in luna decembrie si 4,25% pana in luna decembrie 2014, anunta Mediafax.

Scaderea dobanzii de politica monetara pana la finalul acestui an este estimata de toti participantii la sondaj. Estimarile pentru finalul anului 2014 se incadreaza intre un minim de 3,5% si un maxim de 4,50%.

Rezervele minime obligatorii pentru pasivele in lei ar putea fi pastrate la nivelul de 15% in anul 2013 si apoi reduse la 12% pana la finele anului 2014. Rezervele minime obligatorii pentru pasivele in valuta ar putea fi pastrate la nivelul de 20%, atat in anul 2013 cat si in anul 2014, conform opiniei majoritatii participantilor la sondaj.

BNR a redus la 1 iulie rata dobanzii de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale, de la 5,25% la 5%, prima scadere din martie 2012, precum si rata dobanzii aferente facilitatii de creditare (Lombard) de la 8,25% la 8% pe an.

Totodata, CA al bancii centrale a a mentinut ratele aplicate pentru rezervele minime obligatorii (RMO) constituite de banci pentru pasivele sub doi ani, la 20% in valuta si 15% in lei.

Analistul BCR Dorina Cobiscan spune ca BNR ar putea sa scada obanda cheie cu 0,25 puncte procentuale la un nou minim istoric de 4,75% in sedinta de politica monetara din luna august datorita reluarii procesului de dezinflatie incepand cu luna iulie. Diminuarea rapida a presiunilor inflationiste in principal pe fondul unui an agricol bun ar putea oferi bancii centrale un spatiu mai mare de manevra in perioada imediat urmatoare de aceea exista sanse mari de a vedea inca o reducere de 0,25 puncte procentuale la sedinta din luna septembrie, spune ea.

Analistul ecconomic Adrian Mitroi, vicepresedinte AAFBR, afirma ca nu sunt de asteptat modificari substantiale ale rezervelor minime obligatorii in lei.

„Economia are un deficit de solvabilitate si nu de lichiditate. Pentru crestere economica este nevoie de credit privat. Creditul institutional (FMI) are orizonturi scurte, este in general asezat pe principii politice si de apartenenta la UE, dar nu este aducator de crestere economica si de joburi mai bine platite. Aceste realizari sunt consecinte doar ale creditului privat, care la randu-i este ulterior investitiilor de capital private”, spune Mitroi.

El opineaza ca, luand in considerare si ceea ce se intampla in regiune, interesul pentru atenuarea riscului valutar devine preponderent.

„Politicile macro vor sugera creditarea in moneda locala, evitarea celei in alte monede, si deci eliberarea de euro in economie se va duce in special spre domiciliul capitalului (dezintermediere) si mai putin inspre creditarea pentru investitii. Nu vad motive imediate de modificare a RMO in valuta”, a adaugat Mitroi.

Nicolae Covrig, analist Raiffeisen Bank, spune ca reducerea rapida a ratei inflatiei anticipata pentru perioada imediat urmatoare si cererea interna slaba sunt factori esentiali care sustin ciclul de reducere a ratei dobanzii de politica monetara.

De asemenea, sentimentul pozitiv al investitorilor pentru activele in lei creeaza confort pentru banca centrala pentru a relaxa politica monetara.

Cristiana Barabula, analist credite la BRD Groupe Societe Generale, estimeaza mentinerea nivelului actual al ratei dobanzii de politica monetara la urmatoarea sedinta BNR, pe fondul deprecierii monedei nationale.

Ea crede ca ratele rezervelor minime obligatorii (lei si valuta) ar putea ramane nemodificate in luna august. incepand cu luna decembrie, BNR ar putea continua relaxarea graduala a politicii monetare, in sprijinul unei cresteri economice durabile, a mai spus analistul BRD.

AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008 si care reuneste in randurile sale aproximativ 60 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here