Analistii estimeaza scaderea ratei anuale de inflatie de la 5,2% la 4,6%

0
1092
inflatie_scadere

inflatie_scaderePreturile de consum au crescut in februarie cu 0,3%, fata de 1,68% in ianuarie, iar rata anuala a inflatiei a coborat de la 5,2% la 4,6%, conform mediei opiniilor exprimate de membrii Asociatiei Analistilor Financiar – Bancari din Romania (AAFBR).

In cadrul sondajului intern realizat de de AAFBR estimarile lunare privind inflatia au variat intre 0,2% si 0,7%, iar, in consecinta, asteptarile privind rata anuala s-au plasat intre 4,5% si 5%.

Pentru luna martie estimarea medie plaseaza rata anuala a inflatiei la 4,4% (cu variatii intre 4,1% si 4,9%), iar pentru finele anului 2010 media opiniilor indica o rata anuala a inflatiei de 4% (proiectiile variaza intre 3,8% si 5,1%).

Inflatia lunara a crescut de la 0,3% in decembrie 2009 la 1,68% in luna ianuarie, cel mai ridicat nivel inregistrat dupa aprilie 2005, in principal din cauza majorarii preturilor la tutun, tigari, combustibili si energie electrica, iar rata anuala a avansat de la 4,74% la 5,2%.

Inflatia din ianuarie a depasit toate asteptarile analistilor intervievati de MEDIAFAX la acea data, care au anticipat ca rata din ianuarie s-a plasat intre 1% si 1,4% pentru indicatorul lunar si in intervalul 4,5% – 5% pentru rata anuala.

Rata anuala a inflatiei a coborat de la 6,3% in 2008 la 4,74% anul trecut, in contextul unei cresteri a preturilor cu 0,3% in decembrie fata de noiembrie, dar Banca Nationala a Romaniei (BNR) a ratat tinta pentru al treilea an consecutiv.

Institutul National de Statistica va anunta mieruri rata inflatiei pentru luna februarie.

Pentru 2010, BNR tinteste incadrarea inflatiei in intervalul 2,5 – 4,5% si estimeaza ca rata anuala se va situa la 3,5%.

Inflatia reprezinta unul dintre criteriile fixate in cadrul acordul de finantare externa semnat de Romania, in valoare de 20 miliarde de euro, si coordonat de Fondul Monetar International. Totodata, inflatia se numara printre criteriile de convergenta pe care Romania trebuie sa le indeplineasca pentru aderarea la zona euro.

AAFBR este o asociatie profesionala fara scop lucrativ, infiintata in luna ianuarie 2008 si care reuneste peste 50 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here