Analiză Deloitte: Activitate consistentă în piața de fuziuni și achiziții în 2019

0
1456

 

București, 7 ianuarie 2020 – Piața de fuziuni și achiziții (mergers & acquisitions – M&A) a numărat 110 tranzacții în România în 2019, cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani. Spre comparație, în 2018, numărul tranzacțiilor a fost de 98, iar în anul anterior, 106. Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a acestora, inclusiv tranzacțiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost de 4–4,4 miliarde de euro în 2019 (față de o valoare între 3,8 și 4,3 miliarde de euro în 2018), în timp ce tranzacțiile comunicate au totalizat 1,7 miliarde de euro (1,9 miliarde de euro în 2018).

„2019 a reprezentat un an cu o activitate intensă pe piața de fuziuni și achiziții, numărul tranzacțiilor atingând un record al ultimului deceniu. După un debut slab într-un context particular, piața și-a revenit începând cu trimestrul al doilea, iar numărul total de tranzacții a sărit de 100. Notăm însă că tendința de a nu raporta valoarea acestora, pe care am observat-o și în anii anteriori, a devenit mai accentuată: numai 24 de tranzacții au avut valoare comunicată. În acest context, estimarea valorii pieței a devenit mai degrabă un exercițiu de evaluare indicativă pentru echipa noastră”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, Partener Corporate Finance, Deloitte România.

Nouă tranzacții cu o valoare declarată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro au fost anunțate anul trecut. În 2018, numărul acestora a fost de 14.

 

Cele mai mari tranzacții ale anului 2019 au fost: 

  • achiziția de către grupul de investiții PPF a Central European Media Enterprises (CME) cu activități în cinci state din regiune, care în România deține PRO TV, de la compania americană AT&T (valoare necomunicată pentru România);
  • rundă de finanțare în valoare de 568 de milioane de dolari (500 de milioane de euro), obținută de către UiPath, companie din domeniul automatizării robotizate a proceselor (RPA), care a stabilit un nou record pentru evaluarea companiei, de 7 miliarde de dolari. În cadrul acestei runde de finanțare au participat mai mulți investitori financiari;
  • preluarea de către EximBank a 99,28% din Banca Românească de la National Bank of Greece (valoare necomunicată);
  • achiziția de către grupul AFI Europe a portofoliului de birouri al NEPI-Rockcastle constând în patru clădiri de birouri – Floreasca Business Park, The Lakeview, Aviatorilor 8 (București), City Business Centre (Timișoara) -, o tranzacție record pentru sectorul imobiliar local (valoarea tranzacției: peste 300 de milioane de euro);
  • achiziția unui pachet minoritar din acțiunile Superbet, cel mai mare jucător de pe piața pariurilor sportive din România, de către fondul de investiții Blackstone (valoare: 175 de milioane de euro);
  • preluarea de către Ingka Group (care deține magazinele IKEA) a unui pachet de 80% în șapte parcuri eoliene, de la Vestas (valoare: 136 de milioane de euro);
  • preluarea de către frații Pavăl, proprietarii Dedeman, a clădirii de birouri The Office din Cluj-Napoca (valoare necomunicată);
  • preluarea de către fondul de investiții MAS Real Estate a unui portofoliu de nouă centre comerciale în Roman, Baia Mare, Slobozia, Focșani, Râmnicu Sărat, Târgu Secuiesc, Făgăraș, Gheorgheni, Sebeș (valoare: 113 milioane de euro);
  • achiziția producătorului de materiale de construcții Adeplast de către grupul Sika (valoare necomunicată);
  • achiziția de către grupul Zentiva, deținut de fondul de private equity Advent International, a operațiunilor din Europa Centrală și de Est ale companiei Alvogen, inclusiv producătorul de medicamente Labormed din România (valoare necomunicată).

Investitorii financiari au avut o activitate semnificativă în 2019 pe partea de cumpărare, cu un total de 22 de tranzacții. Printre acestea se numără achiziția CME (inclusiv Pro TV) de către PPF, intrarea Blackstone în acționariatul Superbet, intrarea Greenbridge în România, cele trei achiziții realizate de către CEE Equity, achizițiile Innova, Abris și Highlander (câte două tranzacții fiecare), investiția realizată de către The Rohatyn Group în Amethyst Radiotherapy și cea mai recentă rundă de finanțare a UiPath.

„Rămânem optimiști în legătură cu evoluția pieței de fuziuni și achiziții în 2020. Activitatea rămâne intensă în această perioadă în care perspectivele macroeconomice se mențin solide, iar rezultatele companiilor își păstrează trendul ascendent. Semnalăm din partea unor jucători de talie mare deja prezenți în România un interes în creștere pentru mandate de asistență la cumpărare, ceea ce indică faptul că tendința de consolidare din anumite sectoare se va accentua în perioada următoare și ne așteptăm să fie demarate tranzacții semnificative în 2020. Pe partea de vânzare, pentru antreprenorii care se gândesc să inițieze un exit în acest an, contextul general este favorabil pentru finalizarea cu succes a unei tranzacții”, a mai spus Ioana Filipescu Stamboli.

 

Piața de M&A din România, în 2019

  • valoare piață (tranzacții cu valoare comunicată): 1,7 miliarde de euro;
  • valoare estimată piață (inclusiv tranzacții cu valoare necomunicată): 4–4,4 miliarde de euro;
  • număr tranzacții (inclusiv tranzacțiile cu valoare necomunicată): 110;
  • valoare medie (calculată pentru tranzacțiile cu valoare comunicată, excluzând mega-tranzacția UiPath): 52 de milioane de euro.

 

Evoluția numărului de tranzacții cu valoare comunicată

  2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019
Număr tranzacții cu valoare comunicată 43 40 30 25 21 53 45 49 63 38 24
Număr total de tranzacții 96 82 62 59 52 81 69 89 106 98 110

 

 

 

 

*Notă: Doar tranzacțiile cu valoare comunicată mai mare de 5 milioane de euro au fost luate în calcul pentru realizarea graficului. Informațiile sunt colectate din surse publice și sunt ajustate la zi conform ultimelor informații disponibile.

 

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de business precum Consultanță M&A, Servicii Suport Tranzacții, Consultanță Fiscală și Consultanță Juridică. Astfel, echipele de profesioniști Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacții.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații SCA, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

 

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

 

 

© 2020. Pentru informații, contactați Deloitte România

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here