Raportul financiar tremestrial al companiei Netflix, cea mai mare companie din industria globală de streaming, arată rezultate nete solide, cu un profit pe acțiune de 3,29 dolari, depășind așteptările de 2,86 dolari. Chiar și în aceste condiții, potrivit unei analize realizate de compania de brokeraj pe burse internaționale XTB, sentimentul de pe piețe nu este tocmai pozitiv, iar raportările nu impresionează investitorii. Dar Netflix are câțiva ași în mânecă.
În ultima vreme, industria cinematografică de peste Ocean a trecut prin unele dificultăți din cauza grevei scenariștilor, care oprise anterior multe producții, și a recentei greve a actorilor. În mare măsură, stoparea activității a fost cauzată de schimbarea condițiilor de muncă impuse de afacerea de streaming în plină expansiune. Acest peisaj mixt creează, ca de fiecare dată, și oportunități, mai ales pentru Netlix.
”Netflix continuă să ofere un conținut bogat, care poate fi lansat în următoarele luni. În același timp, compania revine la strategia sa anterioară de a achiziționa producții de la concurenți, inclusiv seriale și filme de la HBO. Unul dintre motivele acestei abordări poate fi faptul că greva actorilor afectează, în principal, industria cinematografică de la Hollywood. Totuși, Netflix își menține ritmul constant de producții noi, folosind serviciile actorilor din alte asociații și colaborând cu echipe de producție din diverse țări”, arată analiza XTB.
Compania rămâne deschisă dialogului și negocierilor cu greviștii, sperând că situația se va debloca rapid și fără a afecta prea mult programul de lansări.
Investitorii mizau pe o scădere anuală semnificativă a acțiunilor companiei de streaming, de la 3,2 dolari. Dar, datorită marjelor îmbunătățite, s-a obținut un rezultat financiar bun, cu care și alte platforme de streaming ar vrea să se laude. Pe de altă parte, veniturile au fost primite negativ de piață: acestea s-au ridicat la 8,2 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o creștere anuală de 3%, în timp ce se aștepta un avans de 4-5%.
”Cu toate acestea, ceea ce este mai important din perspectiva investitorilor, compania însăși a declarat că se așteaptă la o creștere puternică a veniturilor în a doua jumătate a anului. Dar un rezultat potențial de 8,5 miliarde de dolari pentru al treilea trimestru este o țintă mai mică decât cea pe care o aștepta piața, de 8,7 miliarde de dolari. De aici și scăderile de peste 8% în cotațiile de după ședința bursieră, imediat după publicarea raportului financiar”, punctează analiștii XTB.
Capitalizarea propriilor resurse
Netflix a raportat o creștere a numărului de utilizatori plătitori cu 5,9 milioane de persoane, adică de peste două ori mai mult decât cele 2-2,6 milioane de persoane așteptate. Compania încearcă de mult timp să monetizeze utilizatorii care până acum și-au împărtășit parolele cu familiile sau cunoscuții. Netflix a interzis o astfel de practică pe 100 dintre piețele sale (în SUA, începând din luna mai), iar acum intenționează să implementeze această măsură pe toate piețele.
Compania declarase anterior că ar putea exista chiar și 100 de milioane de utilizatori „ascunși”. Acum, aceasta raportează câștiguri mai mari din creșterea numărului de conturi decât de la cei care renunță și care ar putea trece la concurență. În plus, Netflix oferă o opțiune „ieftină” cu suport publicitar și elimină versiunea anterioară de bază, fără reclame, în SUA. Dacă această strategie se dovedește a fi câștigătoare, în ciuda faptului că a fost criticată frecvent, potențialul de creștere a numărului de utilizatori ar putea fi destul de mare, cel puțin în viitorul apropiat.
Netflix câștigă mai mult, dar evaluarea sa este foarte ridicată
Companii precum Paramount sau Disney nu se pot lăuda neapărat cu rezultate financiare pozitive din operațiunile lor de streaming. Cu toate acestea, după un an 2022 destul de dificil, cu o scădere a numărului de utilizatori, Netflix o duce din ce în ce mai bine. Investitorii văd și ei acest lucru, iar acțiunile companiei și-au revenit cu aproape 150% în decurs de un an și cu aproximativ 60% de la începutul acestui an.
Acest lucru înseamnă că Netflix este cea mai scumpă companie dintre cele care au ca obiectiv de activitate streamingul. Excepția este Amazon, al cărei raport preț-beneficiu rămâne la un nivel extrem de ridicat. În același timp, streamingul este doar o picătură în oceanul surselor de venit ale Amazon.
Netflix are un potențial de creștere de aproximativ 50% față de maximele sale istorice și a avut o evoluție mult mai proastă în ultimele luni decât indicele tehnologic Nasdaq 100. Cu toate acestea, se descurcă mult mai bine decât Disney.
”Deși investitorii au primit rezultatele din al doilea trimestru al anului destul de prost, aceste cifre ar trebui totuși considerate solide, iar perspectivele pentru acest an ar trebui privite destul de optimist. Desigur, la un moment dat, conținutul s-ar putea epuiza, așa că o grevă prelungită ar putea fi, de asemenea, o altă bombă cu ceas pentru companie, așa cum a fost anul trecut, când s-a pierdut un număr semnificativ de utilizatori”, arată analiștii XTB.
Despre XTB:
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2005, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 721.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 5.700 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pe Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume. Mai multe pe: www.xtb.com.
Avertisment cu privire la riscuri:
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 79% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.