ANALIZĂ XTB: Piețele financiare, scenarii în cazul victoriei lui Donald Trump. Creșterea indicilor bursieri, aproape să devină obiectiv prezidențial

0
595

Interesul lui Donald Trump față de piața de capital a fost mai mult decât vizibil în ultimii ani, industria fiind și parte din strategia sa electorală din prezent, ceea ce înseamnă că  un al doilea mandat ar putea întări influența lui asupra piețelor, până în punctul în care creșterea indicilor ar deveni un obiectiv prezidențial, punctează analiștii XTB.

Încă din primul său mandat de președinte, Donald Trump a construit o legătură puternică și de impact cu piețele financiare. Administrația sa a privit piața de capital drept un indicator al sănătății economice a națiunii, dar și o modalitate de a demonstra că politicile sale sunt orientate către creșterea bunăstării americanilor.

Acest interes al său pentru piața bursieră s-a reflectat și în comunicare: între 2016 și 2020, Trump a publicat aproape 500 de mesaje pe rețelele sociale, majoritatea lăudând piața de capital sau recordurile atinse de indici, în special S&P 500. Această frecvență ridicată a mesajelor – în medie, două mesaje pe săptămână – subliniază importanța pe care performanța bursieră o are în strategia sa politică.

În aceste condiții, atenția asupra pieței bursiere pare puțin probabil să se schimbe dacă candidatul republicanilor va obține un al doilea mandat. De fapt, piața bursieră rămâne unul dintre cele mai populare instrumente de investiție din Statele Unite, 56% dintre gospodării deținând acțiuni, acestea plasându-se doar puțin sub investițiile imobiliare (65%), arată analiștii XTB.

Cu alte cuvinte, Donald Trump este conștient de influența sa directă asupra piețelor prin declarațiile postate pe rețelele sociale, fiind un levier strategic pe care l-a utilizat frecvent. În timpul războiului comercial cu China, anunțurile sale – chiar și cele vagi – privind progresul negocierilor erau deseori suficiente pentru a provoca o creștere a valorii acțiunilor.

Trump vrea mai mult control asupra Fed

Drept urmare, nu va fi de mirare dacă piața bursieră va reacționa pozitiv în cazul unei victorii a lui Trump. Mediul economic și monetar actual ar reprezenta, de asemenea, avantaje: Rezerva Federală a început deja un ciclu de relaxare, în timp ce creșterea economică rămâne stabilă. Aceste condiții sunt, în general, favorabile pentru dezvoltarea pieței.

În plus, Trump ar putea exercita o influență mai mare asupra Fed. Potrivit unor surse citate de presa internațională, acesta ia în considerare un control parțial prin intermediul Trezoreriei.

Vorbim, însă, despre o idee lansată inițial pentru a testa reacția publicului și face parte din dorința sa de a reevalua rolul Fed, o instituție pe care a criticat-o aspru în primul său mandat.

Între 2018 și 2019, Trump a criticat Fed pentru creșterea ratelor dobânzii și reducerea lichidității, considerând că acestea au afectat negativ piața bursieră. Propunerile echipei Trump includ posibilitatea de a întări controlul Casei Albe asupra deciziilor de rată ale Fed, îndepărtarea președintelui instituției înainte de sfârșitul mandatului și implicarea Trezoreriei în operațiunile de achiziție de obligațiuni ale Fed.

Având în vedere aceste aspecte, un al doilea mandat Trump ar putea întări semnificativ influența sa asupra piețelor financiare, până în punctul în care creșterea indicilor bursieri ar deveni aproape un obiectiv prezidențial, punctează analiștii XTB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here