ANAT: extinderea voucherelor de vacanță suportate de stat și pentru angajații privați reprezintă o investiție benefică ce va accelera atingerea obiectivului de 10% din PIB din turism

0
1056

 

 

Această măsură va elimina discrepanța dintre sectoarele public și privat

 

Voucherele de vacanță ajută angajatorii privați să își motiveze mai bine angajații în contextul lipsei acute de personal

 

Vor fi atrase noi investitii în turism, se vor crea noi locuri de muncă și comunitățile locale se vor dezvolta mai puternic

 

 

2023 este al cincisprezecelea an în care pot fi emise vouchere de vacanță în România, introduse inițial prin Ordonanța 8/2009, la inițiativa Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).  Voucherele de vacanță sunt prevăzute a fi acordate pentru angajații din domeniul public pentru o perioadă de 5 ani – 2022-2026 (conform OUG 131/2021).

 

Asociația Națională a Agențiilor de Turism consideră că voucherele de vacanță au adus beneficii incontestabile pentru angajați, în primul rând, ca și beneficii extra salariale.  Întrucât salariile în România sunt încă sensibil mai mici decât în alte state ale Uniunii Europene, acest incentive pentru vacanță este extrem de binevenit. Foarte mulți profesori, de exemplu, nu mai plecaseră de mulți ani în concedii la mare sau la munte, dar cu ajutorul voucherelor de vacanță, au reușit să ajungă în stațiuni turistice din România.

ANAT salută inițiativa legislativă a Senatului privind emiterea de vouchere de vacanță suportate din impozitul pe veniturile salariale pentru angajații din sectorul privat, măsură care va elimina discrepanța dintre sectoarele public și privat. Această inițiativă este susținută de către toate organizațiile profesionale și patronale din turism.

 

Voucherele de vacanță au ajutat angajatorii privați să își motiveze mai bine angajații și sunt foarte importante în contextul lipsei acute de personal. Fiscalitatea aferentă salariilor este excesivă în România, taxele pe salarii fiind printre cele mai mari din Europa. De aceea, un beneficiu precum voucherele de vacanță, cu avantajele fiscale aferente, este binevenit.

 

”Această temă, a eliminării discrepanțelor de tratament între angajații la stat și cei din economia reală, a fost lansată de mine în mediul public în urmă cu circa doi ani. Dacă în cazul primilor, această facilitate ”li se cuvine” doar prin fișa postului, în cazul celorlalți, orice avantaj extrasalarial este legat de performanță și de capacitatea și disponibilitatea angajatorului de a susține financiar acest avantaj, care chiar dacă are facilități fiscale, reprezintă tot o cheltuială. În debutul dezbaterii din Senat am apreciat promptitudinea cu care a fost transpusă într-un proiect legislativ această idee, proiect care pare să aibă susținere din toate direcțiile: atât din zona decizională, cât și din cea antreprenorială și din cea sindicală. Am insistat apoi, cu argumente, că finanțarea proiectului nu este propriu zis o cheltuială în plus pe seama bugetului statului, ci mai degrabă o investiție a statului, cu multiple efecte benefice pe termen scurt si mediu”, subliniază Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

 

Iată care sunt avantajele emiterii voucherelor de vacanță, inclusiv pentru mediul privat:

 

► Circa jumătate din sumele alocate se întorc direct la buget, prin impozitele, taxele și contribuțiile suplimentare generate în sarcina operatorilor din turism și servicii conexe.

► Va continua procesul “albirii” afacerilor mici din turism, care dacă nu s-au licențiat până acum, o vor face cu siguranță pentru a accede la acest program, și implicit vor genera noi venituri bugetare.

► Sumele respective antrenează după ele și alte sume în sporirea bugetului de vacanță, care astfel se cheltuie în România și nu în alte țări.

► Vor fi atrase noi investitii în turism, se vor crea noi locuri de muncă și comunitățile locale se vor dezvolta mai puternic.

► O altă parte vor diminua costurile cu sănătatea, ca efect indirect al refacerii forței de muncă prin accesul la vacanță.

► Fidelizarea forței de muncă de către angajatori.

► Creșterea ponderii turismului și activităților conexe în PIB, la un nivel mai apropiat de cel al mediei din Europa și de potențialul uriaș al României.

► Studiile realizate împreună cu Academia de Studii Economice (ASE) și Academia Română au relevat că 1 leu generat în voucherele de vacanță generază 1,12 lei venituri la buget și 1,51 lei în PIB.

 

 

Pe plan social, trebuie să acceptăm că sunt mulți angajați care încă nu-și permit o vacanță. O situație similară se întâlnea în anii trecuți și la unii angajați din sistemul de stat iar efectele pozitive ale programului voucherelor de vacanță sunt de necontestat.

 

”Am făcut mai multe analize discutând cu angajați, angajatori, confederații sindicale, operatori din turism, autorități. A rezultat că voucherele de vacanță sunt un proiect bun, susținut inclusiv de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Organizația Mondială a Turismului (OMT), doar că varianta propusă acum repară în plus o discrepanță între angajații privați și cei bugetari. Taxele pe salarii în România sunt cele mai mari din Europa. În Uniunea Europeană, taxarea muncii este la 26-27%, pe când la noi, numai CAS-ul este de 25%. Acordarea voucherelor de vacanță reduce povara fiscală pe muncă, în condițiile în care este extrem de greu să motivăm angajații din România și suntem nevoiți să importăm forță de muncă din Asia”, declară Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și coordonatorul proiectului ”vouchere de vacanță” în Alianța pentru Turism (APT).

 

 

ANAT a propus păstrarea notei actului normativ – de reglementare, și nu de instituire a unor noi obligații – prin eliminarea prevederii din proiect care obligă, sub sancțiune, operatorii economici, să depună într-un anumit termen liste ale salariaților. Scopul legii este bine conturat, respectiv să creeze cadrul legal prin care angajații să poată beneficia de vouchere de vacanță, de prima de vacanță și de bilete de odihnă. Piața va regla investițiiile, prețurile, și vor fi selectați acei prestatori care vor oferi calitate. La ora actuală, în România sunt peste 20.000 de unități turistice clasificate, deci turiștii au de unde alege. Ca atare, extinderea voucherelor de vacanță suportate de stat și pentru angajații privați reprezintă o investiție benefică ce va accelera atingerea obiectivului de 10% din PIB din turism.

 

 

Din punct de vedere al turismului, voucherele de vacanță au stimulat investițiile. Și datorită acestora, s-a dublat numărul de unități de cazare clasificate în ultimii 10 ani, iar multe pensiuni au trecut din zona ”gri” în zona fiscalizată a turismului, întrucât toate operațiunile legate de vouchere se decontează prin bancă și sunt raportate în e-factură.

 

Statul a înțeles că voucherele de vacanță nu reprezintă o cheltuială, ci o  investiție rentabilă, că banii respectivi rămân în țară, nu sunt cheltuiți pe vacanțe în străinătate. Și că la fiecare 1450 lei achitați cu vouchere de vacanță, turiștii mai adaugă și o contribuție proprie medie de circa 1000 lei atunci când achiziționează un pachet turistic.

Cert este că mulți angajați din zona privată se consideră discriminați și susțin că ”plătesc prin taxele lor și vacanțe pentru bugetari”, în timp ce ei nu beneficiază de acest stimulent. De aceea, acest proiect de lege este binevenit.

 

Cu toate acestea, angajații din zona privată au primit în ultimii ani vouchere în număr mic, acestea nefiind încă destul de atractive pentru patronii români. Fie pentru că bugetele nu permit acest supliment de cost, care presupune și impozit pe venitul angajatului de 10%, fie că opinia publică vorbește mult mai mult de voucherele acordate angajaților la stat și mulți nu știu că si privatii pot acorda aceste vouchere. Prin adoptarea acestei legi va exista o reparație și o uniformizare a proiectului pentru întreaga economie și lucrurile vor intra pe un făgaș normal.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru alte amănunte,

Traian BĂDULESCU

Relații Publice & Comunicare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here