ANFP atinge o cifra record in formare

0
925

Agentia Nationala a Functionarilor Publici anunta atingerea unei performante in ceea ce priveste activitatea de perfectionarea profesionala a functionarilor publici, pe anul 2011. in cadrul sedintei de bilant, care a avut loc la sfarsitul lunii ianuarie 2012,  secretarul de stat Andras Szakal, presedintele ANFP,

a facut publice o serie din rezultatele institutiei, printre care si  cifrele privind cursurile de formare si perfectionare organizate.
Astfel, in indeplinirea atributiilor institutiei privind formarea profesionala, pe parcursul anului 2011 au fost organizate programe de perfectionare pentru 3134 de persoane. Totodata, prin intermediul centrelor regionale, ANFP a derulat programe de perfectionare pentru un numar de 4466 participanti. De asemenea, Programul de formare specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici, anul de studii 2011, a avut 135  de absolventi,  aflindu-se in derulare seria a III-a cu 82 de participanti.
Un rol important in acest domeniu l-au avut cursurile de formare si perfectionare oferite gratuit prin intermediul proiectelor cu finantare externa gestionate de ANFP (ex.: 12.000 de functionari publici intruiti pentru obtinerea certificatului ECDL).
Astfel, in contextul unei perioade dificile din punct de vedere social si economic, ANFP a reusit performanta de a oferi cursuri de perfectionare pentru 15% din functionarii publici din Romania, multe cursuri fiind oferite gratuit prin intermediul proiectelor cu finantare externa derulate de institutie.
Un alt  reper important al activitatii ANFP il reprezinta gestionarea  proiectelor cu finantare externa, subliniindu-se in cadrul sedintei, exemplul de buna practica al ANFP in ceea ce priveste atragerea si folosirea cu succes a  banilor proveniti din fonduri europene. Astfel ca, pe parcursul anului 2011, Agentia a gestionat 11 proiecte cu finantare externa , in calitate de beneficiar si partener, in valoare cumulata de 80.403.835,00 lei (18.698.566,28 euro), acestea aflindu-se in diferite etape (implementare, evaluare, idei dezvoltate).

Directia Comunicare si Relatii Internationale
[email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here