Bucuresti, 20.11.2020: Luxuria Residence, primul proiect rezidential din tara cu certificare BREEAM Excellent, a obtinut premiul ‘Best Upscale Residential Project’ acordat de prestigioasa publicatie de real estate „THE TIMES – Investing in Property ”. Premiul este o recunoastere a conceptului de locuire unic, cu facilitati integrate, pe care Impact Developer & Contractor il implementeaza in ansamblul de lux din Expozitiei.
Echipa editoriala The Times – Investing in Property a premiat Impact pentru activitatea si rezultatele obtinute in dezvoltarea Luxuria Residence, primul proiect al companiei care se adreseaza segmentului premium al pietei rezidentiale. Nominalizarea a fost facuta pe baza informatiilor si datelor colectate din piata, analizate si evaluate de catre un juriu independent, format din profesionisti cu experienta in domeniul real estate, alaturi de membrii echipei editoriale The Times – Investing in Property. Evaluarea s-a efectuat in 2019, iar premiul urma sa fie anuntat in cadrul Launch and Award Gala, insa in contextul pandemiei de coronavirus, inmanarea premiului a fost amanata.
Criteriile de selectie analizate pe baza carora s-a acordat premiul au fost calitatea constructiei, eficienta energetica, inovatia si conceptul de locuire cu facilitati integrate. Rezultatele au pozitionat dezvoltatorul Impact printre cele 10 companii care au inspirat si dominat piata de real estate din Romania, fiind astfel unul dintre liderii pietei rezidentiale, datorita expertizei si inovatiei in dezvoltarea proiectelor de referinta, precum Luxuria.
Ansamblul Luxuria Residence ridica standardul de locuire prin includerea unei game variate de facilitati dedicate rezidentilor, pentru un stil de viata modern, occidental: 9.650 mp de spatii verzi, inclusiv un parc propriu de 2.500 mp cu gradini japoneze si mobilier urban, acces securizat, locuri de joaca, un centru de fitness dotat cu aparatura de ultima generatie, servicii de concierge si mentenanta, lounge de business de 200 mp, precum si spatiu pietonal generos, locurile de parcare pentru rezidenti fiind exclusiv subterane.
„Suntem onorati sa castigam acest premiu si sa fim in topul dezvoltatorilor imobiliari din Romania. Este o recunoastere a eforturilor noastre de a fi intotdeauna cu un pas inainte, de a implementa standardele internationale de sustenabilitate in dezvoltari si, mai mult decat atat, de a oferi rezidentilor nostri nu doar locuinte de calitate, ci un stil de viata. Best Upscale este un atribut potrivit al pozitionarii proiectului si ne bucura ca Luxuria este ca un magnet pentru oameni de succes, ce formeaza o comunitate elitista.”, a declarat Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.
Construit pe un teren cu suprafata de 22.500 mp si situat intre Bulevardul Expozitiei si Strada Aviator Popisteanu, Luxuria Residence a fost demarat in anul 2018 si se afla in ultima faza de dezvoltare, care va fi livrata in prima jumatate a anului 2021. Ansamblul include 9 blocuri cu un total 630 de apartamente premium, de la studio-uri la penthouse-uri. Punctele de interes din proximitate acopera nevoile oamenilor de business, dar si ale familiilor: parcuri (5 min de condus pana la Parcul Herastrau), spitale, unitati educationale, restaurante, cluburi si centre de wellness, iar conectivitatea buna a locatiei asigura acces facil in centrul orasului, centre de business si catre aeroport, ceea ce diminueaza timpul petrecut in trafic.
Datorita pozitionarii in noul pol de business al capitalei, ansamblul prezinta un grad ridicat de interes, atat pentru investitori, care urmaresc obtinerea unor randamente investitionale avantajoase, dar si pentru clientii finali care se afla in cautarea unei locuinte personale premium, cu termen de livrare scurt. In primele 9 luni ale acestui an, Luxuria a generat circa 40% din vanzarile de locuinte ale Impact, iar ritmul de contractare al apartamentelor este unul sustinut.
Despre Impact Developer & Contractor S.A.
Cu o experienta de 29 de ani pe piata, Impact Developer & Contractor SA este singurul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucuresti. De-a lungul activitatii sale, societatea a dezvoltat 16 ansambluri rezidentiale in Bucuresti si in tara, insumand peste 450.000 de mp construiti si peste 4.000 de unitati livrate. Misiunea Impact Developer & Contractor este de a dezvolta proiecte sustenabile, la standarde moderne, atat in Bucuresti, cat si in marile orase ale tarii. Printre proiectele de referinta ale dezvoltatorului se numara Greenfield Baneasa si Luxuria Residence, ansamblu rezidential de lux cu Certificare BREEAM Excellent. Ca parte a strategiei de extindere la nivel national, anul acesta, Impact a demarat constructia unui proiect rezidential premium in Constanta, Boreal Plus, care va include 18 vile si 673 de apartamente, cu facilitati care vor face diferenta.