Anxietatea se vindecă?

0
2159

Să ai îndoieli și gânduri contradictorii în fața unor evenimente noi, neașteptate sau nedorite în viața ta este firesc, să fii îngrijorat este cât se poate de normal. Însă atunci când neliniștea provocată de astfel de gânduri nu mai este doar o stare mentală, ci cuprinde întreg corpul (inima îți bate mai puternic, respirația devine sacadată sau prea accelerată, muschii se încordează, transpiri sau ai senzații reci, ai furnicături la stomac etc) este foarte posibil să suferi de o tulburare de anxietate.

În opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, anxietatea poate fi o considerată o reacție naturală a corpului în fața stresului, o reacție normală la pericol, răspunsul automat de luptă sau fugi care este declanșat atunci când te simți amenințat, sub presiune sau când te confrunți cu o situație provocatoare, precum un interviu de muncă, un examen sau prima întâlnire.

Asemenea fricii, cu moderație, anxietatea nu este neapărat un lucru rău. Te poate ajuta să rămâi alert și concentrat, te impulsionează să treci la acțiune și poate fi un factor motivator în rezolvarea problemelor. Dar când anxietatea este constantă și/sau copleșitoare – când grijile și temerile interferează constant cu relațiile și cu viața ta de zi cu zi – probabil că ai trecut linia de la anxietatea normală pe teritoriul unei tulburări de anxietate. Deoarece o tulburare de anxietate este formată, în general,  dintr-un grup de afecțiuni conexe, mai degrabă decât dintr-o singură tulburare, simptomele pot varia de la o persoană la alta. Un individ poate suferi de atacuri de anxietate intense, care lovesc fără avertisment, în timp ce la altul intervine panica când este nevoit să petreacă timp în activități sociale. Altcineva se poate lupta cu o frică paralizantă de a conduce sau cu gânduri incontrolabile, intruzive. În același timp, sunt foarte mulți oameni care trăiesc  într-o stare constantă de tensiune și îngrijorare de orice și din orice”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

 

6 tipuri de anxietate ne afectează viața

Specialistul afirmă că sunt 6 tipuri de anxietate, printre care: fobiile, tulburările de panică, tulburările obsesiv-compulsive, reacţii acute la stres, tulburări de stres posttraumatic și anxietate generalizată.

“Deși o tulburare de anxietate poate fi debilitantă, împiedicându-te să trăiești viața pe care ți-o dorești, este important să știi că tulburările de anxietate sunt printre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală și sunt foarte tratabile. Odată ce ai înțeles tulburarea de anxietate, există pași pe care îi poți face pentru a reduce simptomele și a recâștiga controlul asupra vieții tale. Spre exemplu, persoanele care au tulburarea de anxietate generalizată manifestă o grijă excesivă pentru mai multe evenimente şi activităţi într-un mod aproape neîntrerupt. Persoanele care suferă de anxietate generalizată tind să se aștepte tot timpul la dezastre, “pun răul în față”, nu se pot opri să se îngrijoreze în legătură cu serviciul, familia, relația, copilul etc. Adesea aceste griji sunt nerealiste sau disproporționate față de situația reală. Activitățile cotidiene devin o sursă permanentă de îngrijorare, cauzând o stare continuă de frică”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Cele mai frecvente semnele și simptomele comune de anxietate includ: stare de neliniște și  încordare, senzația de  pericol iminent, de panică, o frecvență cardiacă crescută, respirația rapidă (hiperventilație), transpiraţie, tremurături, stare de oboseală, lipsă de energie, probleme de atenție și concentrare, probleme cu somnul, probleme gastrointestinale, dificultăți în controlul stării de îngrijorare, dorința de a evita lucrurile care declanșează anxietatea.

 

Cum se tratează anxietatea?

 Dacă te confrunți cu o anxietate ușoară, cu episoade periodice dar scurte de anxietate, iată ce poți face pentru a prevenire și detensionare:

  1. Tehnici de relaxare: activitățile simple pot ajuta la calmarea simptomelor mentale și fizice ale anxietății. Yoga, meditație, exerciții de respirație, sport, un somn lung… ai de unde alege.
  2. Exerciții de înlocuire a gândurilor negative cu cele pozitive: Fă o listă cu gândurile negative care ar putea să apară în timpul momentelor de  anxietate și încă o listă lângă să conțină gânduri pozitive, credibile pentru a le înlocui pe cele negative. Folosește-o de fiecare dată când te simți cuprins de anxietate sau îngrijorare în exces. În timp aceste gânduri pozitive, vor apărea singure pentru a liniști mintea.
  3. Crearea unei imagini mentale a înfruntării cu succes și a cuceririi unei frici specifice poate ajuta, de asemenea, atunci când simptomele de anxietate au o cauză clară.
  4. Comunică: vorbește despre anxietatea  cu persoane de încredere,  care îți pot oferi sprijin. Nici neacceptarea, nici evitarea nu te vor ajuta în lupta cu monstrul interior, este important să îți accepți și să îți asumi momentele de anxietate.
  5. Exercițiu fizic: sportul te va ajuta să-ți îmbunătățești imaginea de sine și eliberează substanțe chimice în creier care declanșează sentimente pozitive.

 

Eveniment unic în România susținut de Andrew T. Austin, creatorul terapiei IEMT

În 26-29 septembrie vom aduce în România, în premieră la Asociația Română de Hipnoză, tehnica  IEMT care va fi predată chiar de către Andrew T. Austin, creatorul tehnicii. Terapia constă în faptul că orice experiență pe care o avem, este „codificată” la nivel mental și, pentru a o accesa, trebuie să „ne uităm la ea”. Terapia se folosește de mișcarea ochilor care permite accesarea informațiilor. Împreună  cu mișcări simple ale ochilor, IEMT folosește și tehnici de interogare pentru a schimba modele de gândire și credințe dăunătoare, producând rezultate fantastice în cazul oricărui tip de anxietate, dar și depresie sau stres.

Detalii și înscrieri pe http://www.hipnoza.ro/iemt/.

 

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here