ApPA: Demersurile legislative privind plafonarea pentru 6 luni a tarifelor RCA pot contribui la destabilizarea și mai accentuată a situației companiilor active pe acest segment

0
826

 

ApPA – Asociația pentru Promovarea Asigurărilor consideră îngrijorătoare demersurile legislative privind plafonarea pentru 6 luni a tarifelor pentru asigurarea de răspundere civilă auto – RCA.

 

Prevederile proiectului de Hotărâre de Guvern, postat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanțe, pot contribui la destabilizarea și mai accentuată a situației companiilor active pe segmentul de asigurări RCA, lovit de falimentul CITY Insurance. Potrivit celor mai recente date oficiale furnizate de ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară, rata combinată în ceea ce privește asigurările RCA se ridică la peste 130%.

Cele 6 luni de tarife plafonate nu rezolvă fondul problemei care marchează, în acest moment, piața de RCA. O parte din șoferi ar putea să se bucure de o formă de economie la achitarea primelor în următoarea perioadă. Aceasta ar fi, însă, urmată de o revenire la tarifele reale, care au la bază formule de calcul clare, care țin cont de daunalitatea crescută din țara noastră, tarifele de reparații și restul parametrilor importanți. În plus, aceste 6 luni riscă să afecteze stabilitatea companiilor de asigurări, acest lucru răsfrângându-se, în definitiv, tot asupra asiguraților RCA.

De altfel, o măsură similară din 2016 si-a dovedit ineficiența, aceasta având ca efect declanșarea unei proceduri de infringement de către Comisia Europeană pentru nerespectarea legislației europene în domeniu. Economiile aduse atunci asiguraților au fost nesemnificative, în schimb companiile de asigurare au fost afectate negativ de acele măsuri.

 

Proiectul de HG prevede și o măsură cu impact semnificativ asupra brokerilor de asigurare – limitarea comisioanelor de distribuție la maximum 5% din prima brută încasată. Prin aplicarea unei astfel de plafonări, cei aproape 40.000 de distribuitori în asigurări vor fi puternic afectați, într-o perioadă în care circa 1 milion de polițe RCA active la CITY Insurance urmează să expire. Acest lucru va afecta și clienții finali, care nu vor mai beneficia de consultanța de specialitate a unor intermediari în aceste momente când contează foarte mult să știe să aleagă un produs de asigurare de calitate.

“Considerăm că doar dialogul orientat spre găsirea de soluții viabile pe termen lung cu toate părțile implicate poate fi calea spre dezvoltarea sustenabilă a pieței asigurărilor, astfel încât situații similare cu falimentul CITY Insurance să nu se mai repete”, declară reprezentanții ApPA.

 

Reamintim că polița RCA oferă posesorului posibilitatea de a compensa daune materiale de peste 1,2 milioane EUR și daune morale de peste 6 milioane EUR.

 

***

 

Despre ApPA – Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor

 

ApPA – Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor are ca scop principal promovarea conceptului de asigurare şi creşterea gradului de educare în domeniul asigurărilor. Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, Asociaţia beneficiază de susţinerea principalilor vectori de comunicare din şi în domeniile asigurărilor şi pensiilor private – Publicaţiile XPRIMM, editate de Media XPRIMM. ApPA elaborează studii şi analize privind priorităţile în domeniul asigurărilor şi desfăşoară anual campanii de informare şi de educare financiară, dar nu numai.

 

***

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here