Apple a platit 3 miliarde de dolari pentru compania producatoare de sisteme audio a lui Dr. Dre

0
952

Apple va prelua pentru aproximativ 3 miliarde de dolari compania Beats Electronics, care detine o platforma online de muzica si produce echipament audio, cu scopul de a-si dezvolta prezenta pe piata distributiei online de muzica, anunta Mediafax.

Tranzactia ar trebui sa se incheie in trimestrul al patrulea, a anuntat Apple.

Conform asteptarilor, cofondatorii Beats, rapperul Dr. Dre si Jimmy Iovine, un producator influent din industria muzicala, se vor alatura Apple.

Cei doi vor avea o importanta semnificativa in incercarea Apple de a forma legaturi cu industria muzicala, care a privit in trecut cu suspiciune compania, dar a presat in ultimii ani producatorul iPhone sa dezvolte mai mult serviciile de streaming de muzica pe baza de abonament, pentru a compensa declinul altor forme de distributie.

Relatiile lui Iovine din industria muzicala ar putea face mai usoare negocierile de licentiere pentru un viitor serviciu de streaming.

„Adevarul urat este ca intre Silicon Valley si LA se afla un adevarat Zid al Berlinului. Cele doua industrii nu se respecta, nu se inteleg”, a declarat, pentru cotidianul Wall Street Journal, directorul Apple, Tim Cook.

Desi suma de 3 miliarde de dolari nu reprezinta mult pentru rezervele financiare de circa 150 de miliarde de dolari ale Apple, achizitia marcheaza o schimbare semnificativa pentru companie, care timp de doua decenii s-a limitat la preluari de cel mult cateva sute de milioane de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here