Aprobarea Parlamentului si referendum. Care este procedura pentru suspendarea sefului statului?

0
907
presedinte-traian-basescu-conferinta

presedinte-traian-basescu-conferintaOpozitia trebuie sa strânga cel putin 235 de voturi ale parlamentarilor în favoarea suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu pentru ca demersul sa fie aprobat, în timp ce rezultatul referendumului de demitere este dat de optiunile exprimate de majoritatea celor care se prezinta la urne.

Procedura de suspendare din functie a presedintelui tarii presupune ca, dupa ce masura este adoptata de Parlament cu votul majoritatii senatorilor si deputatilor, aceasta sa fie validata de populatie, printr-un referendum pentru demiterea sefului statului.

Articolul 95 din Constitutie precizeaza ca, „în cazul savârsirii unor fapte grave prin care încalca prevederile Constitutiei, Presedintele României poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, în sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale.”.

În cadrul declansarii acestei proceduri de suspendare, presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.

Propunerea de suspendare din functie a sefului statului poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neîntârziat, la cunostinta presedintelui.

Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, în cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui, mai prevede legea fundamentala.

Conform Regulamentului sedintelor comune ale Senatului si Camerei Deputatilor, propunerea de suspendare din functie a Presedintelui României în cazul savârsirii de catre acesta a unor fapte grave prin care încalca prevederile Constitutiei, facuta de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, se depune concomitent la Birourile permanente ale Camerelor Parlamentului.

Birourile permanente, sub semnatura presedintilor, comunica neîntârziat aceasta propunere Presedintelui României, precizându-se totodata data si locul sedintei comune a Camerelor.

Presedintele care conduce sedinta comuna, dupa prezentarea propunerii de suspendare din functie si ascultarea explicatiilor sefului statului, consulta deputatii si senatorii daca datele existente sunt suficiente pentru a fi sesizata Curtea Constitutionala sau daca este necesara constituirea unei comisii comune de ancheta. Hotarârea se ia cu majoritatea voturilor din numarul total al deputatilor si senatorilor, adica 235 de voturi, deoarece doua locuri de deputat sunt vacante.

În cazul în care s-a apreciat ca datele sunt suficiente, propunerea de suspendare, însotita de informatiile necesare, se trimite de îndata, de catre presedintele care a condus sedinta comuna, Curtii Constitutionale spre consultare, mentionându-se si termenul pâna la care aceasta trebuie sa se pronunte.

În termen de 24 de ore de la primirea avizului Curtii Constitutionale, Camerele Parlamentului se întrunesc în sedinta comuna pentru a hotarî asupra propunerii de suspendare din functie.

La dezbateri este invitat si Presedintele României, caruia i se va da cuvântul, la cererea sa, oricând în timpul dezbaterilor, pentru a da explicatii asupra faptelor ce i se imputa.

Hotarârea se adopta cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, iar votul este secret, prin bile.

În cazul în care s-a hotarât constituirea unei comisii comune de ancheta, raportul întocmit de aceasta în termenul stabilit în hotarârea Parlamentului se trimite, prin grija presedintilor celor doua Camere, Curtii Constitutionale spre consultare, în termen de 3 zile de la data depunerii raportului.

La suspendarea din functie a sefului statului din 2007, Parlamentul a constituit o astfel de comisie care a fost condusa de Dan Voiculescu.

Hotarârea adoptata de Parlament în cadrul procedurii de suspendare din functie a sefului statului se comunica acestuia, în termen de 48 de ore, sub semnatura presedintilor celor doua Camere.

Daca propunerea de suspendare din functie a fost aprobata, hotarârea se trimite si Guvernului în vederea initierii proiectului de lege privind organizarea si desfasurarea referendumului pentru demiterea presedintelui.

Conform Legii referendumului 3/2000, participantii la referendum se pronunta prin „da” sau „nu” la urmatoarea întrebare: „Sunteti de acord cu demiterea presedintelui României?”.

Legea prevede ca „demiterea Presedintelui României este aprobata daca a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul tarii, ale cetatenilor care au participat la referendum”.

Aceasta este a doua oara când opozitia initiaza procedura de suspendare a presedintelui Traian Basescu din functie. Precedenta suspendare a avut loc în timpul primului mandat de sef al statului, în anul 2007. Parlamentul a aprobat suspendarea presedintelui, însa la referendumul de demitere decizia a fost invalidata de populatie. Astfel, la referendumul din 19 mai 2007 pentru demiterea presedintelui Basescu, 74,48% din cei care s-au prezentat la urne au votat împotriva, iar pentru demiterea acestuia s-au pronuntat 24,75%, prezenta la referendum fiind de 44,45%.

Pe durata suspendarii din functie a sefului statului, prerogativele sale au fost îndeplinite de Nicolae Vacaroiu, la acel moment presedinte al Senatului. Acesta s-a autosuspendat din PSD pe durata asigurarii interimatului.

Liderii USL au anuntat, luni, ca declanseaza procedura de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu. Demersul are loc în conditiile în care PSD a cerut înlocuirea de la conducerea Senatului a lui Mircea Geoana cu Titus Corlatean. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here