Bucuresti, 1 iulie 2010 – Asociatia Habitat for Humanity Romania demareaza campania nationala de strangere de fonduri pentru interventia de reconstructie a locuintelor afectate de inundatiile din iunie 2010.
Intentia Habitat for Humanity este de a interveni sustenabil pe termen mediu prin reconstructii, reabilitari, renovari de locuinte pentru un numar de peste 400 de familii sarace din localitatile afectate, precum si consiliere, asistenta tehnica, suport in coordonarea reconstructiei, gestionarea si distribuirea de materiale si unelte de constructii pentru alte ca. 3.000 de familii.
“ Habitat for Humanity Romania are capacitatea si experienta de a interveni si de aceasta data. Proiectul de reconstructie se va derula pe parcursul a 6 luni, cand avem increderea ca familiile pe care le vom ajuta vor regasi speranta si caldura unei locuinte sigure. impreuna putem reconstrui comunitati distruse, iar copiilor le putem reda sansa de a merge de la scoala, acasa”, precizeaza Mihai Grigorean, Directorul Programului de Raspuns la Dezastre, HFH Romania.
Fondurile necesare pentru interventiile preconizate se ridica la ca. 2,5 milioane de EUR.
intre 2005 si 2009, Habitat pentru Umanitate a intervenit imediat in cazul dezastrelor naturale petrecute in tara noastra si a ajutat un numar de aproape 700 de familii din judetele Arges, Bacau, Dolj, Galati si Neamt cu reconstructii de locuinte alaturi de parteneri ca UNICEF, USAID, Petrom, ArcelorMittal, dar si importanti donatori individuali.
in cadrul celui mai recent proiect de reconstructie dupa inundatii, in toamna 2008 – primavara 2009, la Doljesti Neamt, Habitat for Humanity a reconstruit 110 locuinte in parteneriat cu Guvernul Romaniei si cu sprijinul substantial al Petrom.
La nivel international, Habitat for Humanity a ajutat victimele dezastrelor din Tailanda si Indonezia din ultimii ani si in prezent reconstruieste locuintele a 50.000 de familii ramase pe drumuri in urma cutremurului de la inceputul acestui an din Haiti.
Campania demarata de Habitat pentru Umanitate Romania poarta titlul:
Acum, mai mult ca oricand!
Sa reconstruim vietile distruse
Habitat for Humanity Romania incurajeaza pe fiecare sa fie alaturi de familiile sarace al caror destin a fost grav afectat de inundatii. Exista mai multe modalitati de a ajuta:
donatii prin transfer bancar:
Habitat for Humanity Romania, C.U.I. 15391896
Beius, Bihor, Romania
Fondul special de raspuns la dezastre:
IBAN: RO30 ABNA 0500 2641 0038 6614,
pentru donatii in RON, EUR sau USD, deschis la RBS Bank, Oradea;
donatii on-line pe www.habitat.ro (tranzactie securizata);
donatii in materiale de constructie, inchiriere gratuita de vehicule de transport marfa, servicii gratuite de cazare, masa sau transport pentru voluntari;
voluntariat corporatist sau individual la reconstructia locuintelor afectate.
In urma ultimelor rapoarte oficiale emise de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta al M.A.I, efectele dezastruoase ale inundatiilor in 22 judete din tara sunt: 22 persoane decedate, 246 de locuinte complet distruse de ape, 4500 de locuinte inundate si 12.500 de persoane evacuate in timp ce codul de ploi masive si inundatii este mentinut in continuare.
Sprijinul sub orice forma este binevenit pentru cei care se afla in nevoie. Solidaritatea umana este un lucru care nu poate fi cuantificat, insa poate fi constientizat. Prin actiunea dumneavoastra readuceti speranta pe chipurile celor ce si-au vazut distrusa munca de o viata fara vina lor. Va multumim in numele acestor familii aflate in pragul disperarii!
* * *
Habitat construieste locuinte pentru familiile nevoiase din Romania prin proiecte locale pe intreg teritoriul tarii. Mai mult de 1600 de familii nevoiase care locuiau in conditii mizere, fara speranta unei vieti mai bune pentru copiii lor, au acum un camin sigur si sanatos datorita programelor Habitat for Humanity.
Contact:
Petruta Pacuraru
Coordonator comunicare Habitat for Humanity Romania
+40728 979 939
[email protected]
www.habitat.ro