Asociația MaiMultVerde face apel la o Dunăre “Cu apele curate”

0
1269

4,2 tone de plastic ajung zilnic din Dunăre în Marea Neagră

 

Asociația MaiMultVerde face apel la o Dunăre “Cu apele curate”

 

Rezervația Biosferei Delta Dunării, Sfântu Gheorghe, 3 iunie 2019. La finalul unei tabere de voluntariat de patru săptămâni (5-31 mai) – în cadrul căreia 100 de participanți au scos 5 tone de deșeuri de plastic din aria de protecție specială Insula Sacalin – Zătoane – Asociația MaiMultVerde lansează programul “Cu apele curate”, un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile dunărene.

 

Programul este deruat la initiațiva Lidl Romania și MaiMultVerde, în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), One World România la Școală și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și vine în contextul în care, conform celui mai recent studiu[1], Dunărea transportă zilnic în Marea Neagră 4,2 tone de plastic (1.533 tone pe an).

 

În realitate cantitatea ar putea fi mult mai mare”, spune Doru Mitrana, Președinte al Asociației MaiMultVerde, “căci în fiecare an vedem râurile, lacurile și Delta invadate de cantități uriașe de plastic aduse de viituri, fapt ce periclitează biodiversitatea acvatică, calitatea apelor și valoarea peisagistică a acestora. Lansăm acest program cu scopul de a reduce poluarea apelor Dunării, atât prin acțiuni de colectare a plasticului deja existent în albia fluviului, cât și prin măsuri de prevenire și combatere a deversărilor viitoare. Ambele categorii de activități sunt absolut necesare, trebuie menținute pe termen lung și extinse în tot bazinul Dunării și al afluenților săi, de pe teritoriul României și în toate celelate țări riverane. Le mulțumim partenerilor pentru încredere și susținere, precum și voluntarilor pentru implicare”.

 

Programul se subscrie campaniei Beat Plastic Pollution lansate de UN Environment de Ziua Internațională a Mediului în anul 2018, Agendei Europene 2030 și Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă promovate de Organizația Națiunilor Unite (ONU).

 

„Sustenabilitatea este unul dintre factorii care ne ghidează activitatea, iar implicarea în cele mai importante probleme ale comunității, o primisiune pe care ne-am asumat-o pentru un viitor mai bun. Ca semnatari ai Pactului Global al Națiunilor Unite (UN Global Compact), dar și ca cetățean corporativ responsabil, Lild România își propune să contribuie la reducerea cantității de plastic din mediul înconjurător, atât prin eficientizarea proceselor de business proprii, cât și prin susținerea unor inițiative de combatere și prevenire a poluării cu plastic. „Cu Apele Curate” contribuie la 6 dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabila: apă curată, consum  și producție responsabile, acțiune climatică, viață acvatică, viață pe uscat, parteneriat pentru obiective”, a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România.

 

Programul continuă cu acțiuni de igienizare a malurilor Dunării, organizate între 5 iunie – Ziua Internațională a Mediului și 29 iunie – Ziua Dunării, urmate în perioada iulie – septembrie de etapa de identificare și implementare a soluțiilor de prevenire a poluării cu plastic a apelor fluviului: dezvoltarea infrastructurii de colectare, activități educative, de informare și de organizare comunitară, adresate copiilor, tinerilor și adulților. Acțiunile urmează a fi puse în practică de voluntari și membri ai comunităților din Tulcea, Brăila, Galați, Cernavodă, Călărași, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Oltenița și Drobeta-Turnu Severin, în parteneriat cu autoritățile locale și Inspectoratele Școlare Județene.

 

Pentru finalul anului este prevăzută evaluarea și revizuirea politicilor publice privind gestiunea deșeurilor din plastic, protejarea apelor și educația pentru mediu cu implicarea autorităților române: Ministerul Mediului, Ministerul Educației, Departamentul de Dezvoltare Durabilă, Administraţia Naţională Apele Române, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare “Delta Dunării” (INCDD).

 

Poluarea cu plastic a oceanului planetar reprezintă una dintre cele mai grave probleme de mediu la nivel global, organisme internaționale estimând că până în anul 2050 este posibil să avem în ape mai mult plastic decât pește[2]. De aceea inițiatorii programului “Cu apele curate” vizează colaborarea cu instituții europene și globale precum Comisia Internațională pentru Protecția Dunării (ICPDR), UN Water și UN Environment.

 

Persoanele interesate să se implice pot accesa www.cuapelecurate.ro sau #cuapelecurate pe conturile facebook si Instagram ale programului.

 

Asociația MaiMultVerde implementează începând cu anul 2008 proiecte de protecția mediului în acord cu misiunea sa de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru mediu în România. Unul dintre domeniile prioritare de acțiune îl constituie combaterea poluării cu plastic, asociația implementând în acest sens, de-a lungul anilor, o serie de proiecte și campanii educative sub sloganuri precum “Există viață după colectare” sau “Deșeurile nu sunt gunoaie”. În cadrul acțiunilor organizate de MaiMultVerde, voluntarii au colectat peste 350 tone de plastic din zone naturale precum păduri, albii de râu sau trasee turistice. Proiectele au vizat și autoritățile publice centrale și locale, prin activități specifice de advocacy menite să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice în domeniu (www.maimultverde.ro).

 

Lidl România are misiunea de a le oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente, în zone din imediata lor vecinătate. Compania este conștientă de răspunderea pe care o are față de angajați și parteneri, dar și față de mediu și de societate. Din 2011 este o prezență de succes în România ca un angajator dinamic și de încredere. Ca parte din grupul Schwarz cu sediul în Neckarsulm, Germania, se numără printre companiile de top în domeniul comerțului cu amănuntul de produse alimentare din Europa – și chiar mai departe (https://corporate.lidl.ro).

 

CeRe, împreună cu cetățeni, organizații și comunități, construiește zi de zi o lume justă, echitabilă și solidară în care vocile oamenilor sunt centrale în luarea deciziilor (http://cere.ong).

 

One World Romania la Școală, asociație aflată la intersecția dintre cultură, educație și organizare comunitară, pornește de la realitățile cotidiente, pe care le interpretează prin filtre și experiențe diferite, dar compatibile: film și arte vizuale, antropologie și discuții libere, reprezentare și analiză critică. OWR își propune prin activitățile sale să asigure alternative culturale, sociale și educaționale, implicând activ comunitățile în acest proces (www.facebook.com/OneWorldScoala).

 

ARC România are o experiență de 17 ani în domeniul mobilizării de resurse din comunitate, inclusiv în direcția programelor de protecția mediului. Prin rețeaua sa poate pune în contact organizații locale cu parteneri și finanțatori care să le permită derularea de acțiuni concrete în comunitățile din care fac parte (http://arcromania.ro).

 

 

[1] Facultatea de Ştiinţe ale Vieţii a Universităţii din Viena (2014) – studiu realșizat în baza măsurătorilor realizate în perioada 2010-2012 pe tronsonul Dunării dintre Viena și Bratislava (https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0269749114000475)

 

[2] Raportul Fundației Ellen MacArthur, în parteneriat cu World Economic Forum (2016) (http://www3.weforum.org/docs/WEF_The_New_Plastics_Economy.pdf)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here