ATEN colaborează cu Bosch pentru dezvoltarea unor noi tehnologii pentru ședințe

0
2238

 

20 ianuarie 2020 – ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, a anunțat că produsele sale Pro AV și KVM vor beneficia de integrare cu sistemul de conferință Bosch Digital Congress Network (DCN), pentru a permite dezvoltarea soluțiilor personalizate de care au nevoie companiile moderne în procesul de dezvoltare. Prin control, partajare de date, administrare Pro AV, ședințele pot fi optimizate, îmbunătățind în acest fel competitivitatea unei companii.

Odată cu pătrunderea în era datelor și a fragmentării informației, companiile vor fi nevoite să își îmbunătățească viteza de reacție și nivelul de calitate pentru a putea face față unei concurențe tot mai dinamice. În acest context, o ședință care poate accelera luarea unor decizii și îmbunătăți eficiența echipei poate deveni cheia către succes.

ATEN se axează pe soluții inteligente de control și a dezvoltat o serie de sisteme de control, precum VK2100, modelul compact VK1100, soluția de extindere cu 4 porturi seriale VK224 și soluția software de configurare VK6000, pentru a asigura integrarea cu toate tipurile de echipamente AV pentru ședințe. Din dorința de a satisface mai bine nevoia clienților de soluții inteligente de control al ședințelor, ATEN a decis să colaboreze cu Bosch, care deține o poziție de lider pe piața aplicațiilor pentru ședințe destinate mediului de afaceri. Sistemele Bosch sunt apreciate mult în industrie, performanțele lor excelente putând îmbunătăți semnificativ eficiența și fluiditatea comunicării. Odată cu integrarea sistemelor digitale de conversații Bosch, precum DICENTIS, DCN și CCS1000D, ATEN poate asigura administrarea sistemelor de ședințe prin operații simple, bazate pe o singură atingere. Printre caracteristicile cheie se numără:

  • Situația/ Starea tuturor microfoanelor în interfața sistemului de control;
  • Setări pentru prioritatea microfonului persoanei care prezidează ședința;
  • Activarea și dezactivarea microfonului unui vorbitor;
  • Indicarea stării vorbitorilor aflați în așteptare;
  • Configurarea altor parametri, precum sensibilitatea microfonului etc.

 

În plus, ATEN asigură integrare și cu alte echipamente importante, precum:

  • Camere video pentru conferințe – cu capabilitatea urmăririi vorbitorului;
  • Sisteme AV – Ajustează setările AV în conformitate cu diverse scenarii de utilizare tipice ședințelor;
  • Control ambiental – integrare cu aparatura ambientală, precum iluminatul, aerul condiționat și jaluzelele.

ATEN va continua și în viitor să colaboreze cu Bosch pentru a stimula dezvoltarea mediului de afaceri prin susținerea companiilor în procesul de tranziție la controlul inteligent al ședințelor. Datorită experienței de care dispun, calității și integrabilității pe care le oferă ATEN și Bosch în industria AV, cei care folosesc soluțiile de control ATEN își pot îmbunătăți ședințele și întări competitivitatea pe piață.

Pentru mai multe informații despre sistemele ATEN, vizitați:

http://www.aten.com/ext_data/global_en/microsite/ControlSystem/

Despre Bosch

Bosch Security and Safety Systems face parte din Grupul Robert Bosch. Înființat înn anul 1886, Grupul Bosch este lider global în furnizarea de tehnologie și servicii. În prezent, Bosch este prezent prin toate domeniile sale de activitate în China: auto, tehnologie și bunuri de consum, energie și clădiri. Pentru a crea valoare pentru clienții săi, țelul Bosch Security and Safety Systems este acela de a dezvolta, produce și furniza tehnologii de securitate de top, contribuind în acest fel la crearea unei lumi mai sigure. Asumându-și responsabilitatea pentru protejarea personalului, a construcțiilor și pentru securitatea proprietății, Bosch Security and Safety Systems deține un portofoliu extins de produse, inclusiv echipamente de supraveghere video, sisteme de alarmă la intruziune, control al accesului, alarme de incendiu și alarme vocale. Gama de sisteme profesionale de sunet și pentru conferințe include o varietate largă de produse destinate comunicării, sunetului și muzicii. În calitate de lider în domeniul IoT, Bosch și-a propus să creeze o lume mai sigură prin utilizarea experienței deținute în tehnologie, software și servicii, oferind în acest fel clienților săi soluții integrate inteligente, integrate cu sisteme de securitate și comunicare.

Pentru mai multe informații despre Bosch, vizitați https://www.boschsecurity.com/xc/en/

Despre ATEN

Înființată  în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare,  gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 570 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial. Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și, de la finalul anului 2019, România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada.

Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here