Auchan a remodelat încă două hipermarketuri în conceptul ATAC Hiper Discount, în Sibiu și Satu Mare

0
1214

Rețeaua de magazine ATAC Hiper Discount, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, ajunge la 7 unități, cele mai recente deschideri având loc joi, 26 septembrie, în Sibiu și Satu Mare. Cu sloganul „Jos cu prețurile!”, magazinele ATAC propun prețuri mici la scară generalizată, precum și un sistem de prețuri cu reducere în cascadă, pentru cantități mai mari, datorită optimizărilor de game și reducerii cheltuielilor de operare. Magazine ATAC sunt și în Brașov, Ploiești, Timișoara, Târgu Mureș și Galați.

Deschise în locul hipermarketurilor Auchan Sibiu, respectiv Auchan Satu Mare, cele două magazine ATAC propun clienților o gamă variată de 17.000 de produse, fabricate în România și nu numai, toate la cel mai bun raport calitate-preț, precum și o selecție de servicii utile.

Cu suprafețe de peste 6.000 mp, noile magazine ATAC răspund puterii de cumpărare a consumatorilor, oferind un sortiment variat de produse alimentare și nealimentare, atent selecționate, de la fructe și legume, produse de brutărie și cofetărie, patiserie, carmangerie, pește proaspăt și mâncare gătită, cât și articole de băcănie, detergenți și produse de curățenie, cosmetice și articole de îngrijire, băuturi alcoolice, răcoritoare, produse nealimentare sezoniere și de primă necesitate, la prețuri foarte avantajoase.

„Suntem bucuroși că am ajuns la 7 unități ATAC Hiper Discount by Auchan, grație remodelării magazinelor Auchan din Sibiu și Satu Mare, care se adaugă celor deja existente. Conceptul ATAC protejează puterea de cumpărare şi contribuie la economisirea bugetului zilnic, o dată în plus, prin preţuri mici permanent, precum şi prin reduceri în cascadă la achiziţionarea unui volum mai mare de produse. Magazinele oferă o gamă variată de produse aducând economii importante în buzunarul clienţilor, fie aceştia persoane fizice sau juridice. Invităm familiile, precum și firmele să vină să vadă diferenta de preț Atac, relevantă pentru orice client”, a declarat Ioana Toșa, Director Vânzări Auchan Retail România.

Formatul de hiper discount propune în continuare o experiență facilă și confortabilă la cumpărături, păstrând aleile largi, oferind un parcurs rapid clienților, o semnalizare vizibilă a categoriilor și un număr mare de case de marcat. Magazinele sunt deschise zilnic în intervalul 7:00-21:00 (Satu Mare) și 7:00-22:00 (Sibiu).

Ce măsuri a luat Auchan pentru ca ATAC să ofere prețuri mult mai bune în retailul local

Conceptul de hiper discount răspunde puterii de cumpărare a românilor, cu un sortiment variat de produse, atât mărci și produse românești, branduri internaționale consacrate, cât și produse marcă proprie la un excelent raport calitate-preț. Prețurile sunt reduse ca urmare a unor investiții ce au vizat reducerea consumului de energie electrică, diminuarea spațiilor pentru vitrinele frigorifice, optimizarea proceselor logistice, precum și reducerea costurilor de transport și a investițiilor în decor și publicitate. Totodată, în ATAC, retailerul aprovizionează și manipulează produsele la palet și bax, utilizând un mobilier adaptat, prezintă game de produse esențiale, reduce consumabilele, ambalajele și spațiile de depozitare și negociază achiziția de cantități mari pentru prețuri mai bune.

Totodată, clienții magazinelor ATAC Sibiu și Satu Mare au în continuare oportunitatea de a contribui în mod activ la protejarea mediului înconjurător prin serviciul de colectare a uleiului alimentar uzat, Sistemul de Garanție – Returnare pentru colectarea ambalajelor tip PET, din aluminiu și sticlă, precum și raionul Zero Risipă unde produsele care se apropie de termenul de expirare au reduceri considerabile de preț.

 

Unde găsiți magazine ATAC Hiper Discount by Auchan:

  • Brașov, Șoseaua Cristianului, nr. 5
  • Ploiești, Blejoi
  • Timișoara, Calea Șagului, nr. 223
  • Târgu Mureș, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 291
  • Galați, Bulevardul Galați, nr. 3A

Despre Auchan

Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 7 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 8 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 3 magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here