„Avem nevoie de mai mult management, nu de mai mulţi bani, inclusiv în construcţii” – subliniază Florin JIANU – CNIPMMR, fost ministru pentru Mediul de Afaceri –

0
2191

Care este potenţialul sectorului Construcţii din România şi ce piedici stau în calea dezvoltării acestuia?

În ansamblu, datele statistice arată că avem creştere în construcţii. În privinţa numărului firmelor de profil înregistrate, este o creştere de aproximativ 20%, faţă de anul anterior. Pe de altă parte, se estimează că – pe întreg anul 2017 – să existe şi o creştere a activităţii de construcţii cu aproximativ 38%.

Dacă vorbim despre piedici în calea dezvoltării, cea mai mare este birocraţia! Pentru că, la nivel global, România se află pe un ruşinos loc 120, dacă nu mă înşel, din 180 de ţări, pentru ceea ce înseamnă obţinerea unei autorizaţii de construcţie! Oricine are nevoie de o astfel de autorizaţie vă poate confirma că durează, în medie, un 1,5 – 2 ani până obţii autorizaţia necesară! Ori, acest tip de blocaj este extrem de periculos în economie, pentru că frânează dezvoltarea, frânează investiţiile şi alungă investitorii.

În sectorul IMM, este deja o problemă lipsa specialiştilor. Dar în construcţii mai avem meseriaşi?

Lipsa resurselor umane adecvate este problema cea mai stringentă, atât a sectorului construcţiilor, cât şi în general a economiei româneşti. Şi nu fac referire neapărat la muncitori înalt calificaţi, ci la cei cu o calificare de bază: mecanici, electricieni, zidari, betonişti etc… Cauza? A existat o importantă migraţie a forţei calificate în Europa de Vest, pe de-o parte şi – pe de altă parte, ca urmare a închiderii acelor şcoli profesionale – asistăm la o penurie de muncitori şi de resurse umane specializate în meseriile „de bază”, să le numim aşa.

Când am fost ministru, am lansat un program de guvernare al mediului de afaceri, care acum se regăseşte şi în programul actualului guvern. Denumirea sa generică este „România Profesională”, în care – din fonduri europene, deci, nu costă nimic bugetul de stat – ar trebui realizate două componente:

  1. Reabilitarea a cel puţin o şcoală profesională în fiecare judeţ şi mai ales reabilitarea fostelor ateliere de lucru. Ne amintim că, în anii dinainte de ’89, erau acele ateliere în care aveai echipamentele potrivite – strunguri, freze, maşini de găurit, diverse alte echipamente – pe care fiecare învăţa cum să le utilizeze. Aceste ateliere trebuie refăcute pe lângă şcoli. Există bani prin Programul Operaţional Regional pentru aproximativ 100 de scoli. Deci măcar o școală în fiecare judeţ, dar pot fi judeţe cu mai multe. Ar fi un prim pas, un prim model.
  2. Al doilea lucru – formarea profesorilor, susţinerea burselor pentru elevi, formarea maiştrilor, pentru că România i-a pierdut pe acei maiştri care formau, de fapt, copiii mai departe. Dincolo de profesorii de la şcoală, copiii învăţau meserie de la maiştri. Susţinerea poate fi tot din bani europeni, prin Programul Operaţional Capital Uman.

Lansez din nou, cu acest prilej, un mesaj public în sfera fondurilor europene, pentru a activa acest program, deoarece orice întârziere a formării de noi resurse umane are un impact uriaş, atât în economie, cât şi în plan social.

Şi daţi-mi voie să mai adaug o dată statistică: rata de şomaj în rândul tinerilor este de 24,5%, adică unul din patru tineri este în şomaj. Ori, aceşti tineri, dacă i-am forma în meseriile de bază (care sunt şi foarte căutate pe piaţa forţei de muncă), am vedea că am putea duce şomajul tinerilor către 10% şi chiar sub 5%, în următorii doi ani.

RENAR, organismul naţional de acreditare, a publicat mesajele organismelor internaţionale privind Ziua Mondială a Acreditării, de pe data de 9 iunie, care anul acesta este dedicată sectorului construcţiilor. Cât de exigenţi trebuie să fim în privinţa calităţii în construcţii?

Eu cred că aici trebuie să fim cu toţii extrem de exigenţi, începând cu rolul statului în ceea ce înseamnă standardele de calitate şi – în egală măsură – să eliminam această problemă endemică a României, respectiv, corupţia, care îşi întinde tentaculele şi în construcţii. Iar de aici rezultă şi o calitate mai scăzută a lucrărilor. Trebuie ca această luptă constantă împotriva corupţiei să continue, iar cei care sunt în sfera administraţiei publice să nu admită derapaje.

Putem avea mai mulţi bani pentru construcţii?

Bani sunt ! Cred că trebuie să avem mai mult management. Repet, bani sunt, uitaţi-vă şi la alocările anuale din sfera investiţiilor. Numai că, dacă ajungi la un grad de execuţie de 40 -50% al banilor respectivi, acolo este problema, de fapt. Aşa că avem nevoie de mai mult management, nu de mai mulţi bani !

Şi un mesaj de Ziua Mondială a Acreditării, dedicată construcţiilor, în acest an?

Le-aş transmite constructorilor să menţină un standard ridicat de calitate şi să aibă cumva preţuri adecvate pieţei româneşti. Iar beneficiarilor – care sunt şi potenţiali investitori – le transmit un apel de a face în continuare investiţii, inclusiv în sectorul construcţiilor şi de a avea încredere în economia românească !

Daniel Neguţ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here