Avocatul Adrian Nanut, despre Noul Cod Civil: ”Comerciantul nu este identic cu profesionistul!”

0
1026
adrian-nanut-avocat

adrian-nanut-avocatCe noutati in materia relatiilor comerciale aduce Noul Cod Civil?
Cea mai importanta modificare in materie comerciala adusa de Noul Cod Civil o reprezinta faptul ca, odata cu intrarea in vigoare a acestuia se abroga Codul Comercial,

precum și Codul Familiei. incepand cu data de 1 octombrie, avem un Nou Cod Civil, care va reglementa, intr-o abordare unitara, raporturile de drept civil, raporturile de drept comercial și raporturile din domeniul dreptului familiei. Cu toate acestea, parți din vechiul Cod Comercial vor supraviețui cel puțin o perioada. Astfel, unele texte referitoare la probele in materie comerciala, la masurile asiguratorii si la prescriptie vor ramane in vigoare pana la data punerii in aplicare a Noului Cod  de Procedura Civila. Noul Cod Civil reglementeaza relațiile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane (art. 2 alin. 1 NCC).  Totodata, din cuprinsul art. 3 din Noul Cod Civil reiese faptul ca prevederile acestuia se aplica și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept.

Ce inseamna profesionist in accepțiunea Noului Cod Civil?
Noul Cod Civil nu definește in mod concret termenul de profesionist, dar in aliniatul 2 al art. 3 se arata ca „Sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere”. NCC definește exploatarea intreprinderii ca fiind „exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu un scop lucrativ„ (art. 3 alin 3 NCC). Profesionistul și intreprinderea sunt cele doua noțiuni introduse de Noul Cod Civil, menite sa inlocuiasca faptul de comerț și comerciantul, iar Legea 71/2011 care este legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil, clarifica noțiunea de „profesionist”  aratand ca aceasta noțiune include categoriile de comerciant, intreprinzator, operator economic, precum si orice alte persoane autorizate sa desfasoare activitati economice sau profesionale, astfel cum aceste notiuni sunt prevazute de lege, la data intrarii in vigoare a Codului Civil. Cu toate acestea, comerciantul  nu este identic cu profesionistul, ci doar o specie de profesionist. Art. 6 din legea 71/2011 de punere in aplicare a Noului Cod Civil, arata faptul ca referirile la comercianti se considera a fi facute la persoanele fizice sau, dupa caz, la persoanele juridice supuse inregistrarii in Registrul Comertului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comertului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege (legea de punere in aplicare).
Caror acte și fapte juridice se aplica prevederile Noului Cod Civil?
Dispozitiile Codului Civil se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare. Trebuie sa ințelegem faptul ca, actele sau faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarșite sau produse inainte de intrarea in vigoare a noii legi civile, nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor. De asemenea, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse dispozitiilor legii vechi, neputand fi considerate valabile ori, dupa caz, eficace potrivit dispozitiilor legii noi. Dispozitiile legii noi sunt de asemenea aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi.

Ce alte schimbari mai aduce Noul Cod Civil in materie comerciala?

Noul Cod Civil introduce in  categoria izvoarelor dreptului civil uzantele. Uzanțele comerciale sau obiceiurile stabilite intre parți  sunt recunoscute de Noul Cod Civil ca avand putere normativa. in sensul Noului Cod Civil, prin uzante se intelege obiceiul (cutuma) si uzurile profesionale. in cazurile neprevazute de lege se aplica uzantele, iar in lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii asemanatoare, iar cand nu exista asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului. Cu toate acestea numai uzantele conforme ordinii publice si bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept. (art. 1 din NCC).

Asistam la disparitia Codului Comercial?

Asa cum am aratam anterior, Codul Comercial va continua sa existe  atat prin unele texete referitoare la probele in materie comerciala, la prescripție și la masurile asiguratorii, cat și ca urmare a unor contracte comerciale incheiate pe termen lung care iși vor produce efectele dupa intrarea in vigoare a Noului Cod Civil. Contractele dintre profesioniști și contractele dintre profesioniști, pe de o parte și, simpli particulari pe de alta parte vor fi reglementate  de Noul Cod Civil, dar asta nu inseamna ca aceste contracte vor deveni contracte civile (stricto senso).  Asadar, dreptul comercial, prin inglobarea unor materii ( mai exact obligatii și contractele de natura comerciala ) va exista in Noul Cod Civil. Acest drept civil ce inglobeaza tot ceea ce insemna dreptul privat, ar trebui divizat in doua categorii: o prima categorie o reprezinta raporturile juridice care se incheie intre particulari și aici ma refer la raporturile juridice de drept familiar, de stare civila și cu privire la contractele intre particulari, a doua categorie o reprezinta raporturile juridice dintre profesioniști sau dintre aceștia și persoanele private. Așa cum afirma și prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, in cuprinsul unui articol, aceasta noua categorie o putem denumi drept civil comercial, pentru  a o putea deosebi de restul dreptului civil. Un drept civil comercial care sa reglementeze dreptul activitaților profesionale, dreptul afacerilor, ca o specie a dreptului civil. in concluzie, intrarea in vigoare a Noului Cod Civil reprezinta un moment crucial in istoria dreptului comercial, iar schimbarea sistemului de reglementare impune o noua abordare a instituțiilor consacrate de dreptul comercial.
Interviu realizat de IOAN SORIN ROȘU

Cabinet de Avocatura Nanut Adrian Robert
Office: Bucuresti, Str. Polona nr. 92, bl. 17 A+B,
sc. 1, etj. 2, apt. 11, sector 1.
Tel/Fax: 031/419.20.35
Mobil:     0723.225.885
Mail: [email protected]
[email protected]
Site: www.cabinetdeavocatura.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here