Banca Mondială a încheiat un parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj pentru avansarea dezvoltării teritoriale şi planificării spaţiale

0
1279

Consiliul Judeţean Cluj şi Biroul Băncii Mondiale din România au semnat un acord de asistenţă tehnică (RAS) pentru a sprijini consiliul în activitatea sa de planificare spaţială, în vederea amplificării dezvoltării sustenabile şi competitive a judeţului.

Judeţul Cluj este unul dintre principalele motoare de dezvoltare ale României, în timp ce capitala de judeţ, Cluj-Napoca, constituie una dintre cele mai atractive destinaţii urbane, la nivel naţional. Alte obiective ale parteneriatului menţionat sunt consolidarea capacităţii judeţului de a reacţiona la dinamica pieţei imobiliare, utilizând instrumentele de planificare spaţială, precum şi elaborarea unui model de bune practici pentru coordonarea şi consolidarea factorilor de interes.

„Suntem încântați să începem acest parteneriat important cu Consiliul Județean Cluj“, a afirmat Tatiana Proskuryakova, Director de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria. „Acest nou proiect constituie o ocazie foarte bună de a sprijini autorităţile locale din Cluj pentru elaborarea unui instrument strategic de planificare urbană şi de dezvoltare, în special, având în vedere, traiectoria de creştere a județului şi potenţialul economic“.

Banca Mondială va furniza asistenţă tehnică Consiliului Judeţean Cluj pe o perioadă de 25 de luni. Asistenţa tehnică constă în următoarele: realizarea a zece studii de fundamentare în domenii-cheie (de exemplu: capital natural, arii protejate şi mediul înconjurător; populația; planificare teritorială în contextul politicilor şi strategiilor europene), furnizând contribuţii de natură tehnică pentru elaborarea planificării spaţiale; sprijinirea procesului de elaborare a Planului de Amenajare Teritorială a Judeţului; precum şi oferirea de suport tehnic pentru elaborarea unui plan de acţiune pentru implementarea intervenţiilor propuse în planul spaţial.

„Prin semnarea acestui acord, Clujul devine primul judeţ din România care îşi elaborează Planul de Amenajare a Teritoriului cu sprijin acordat de Banca Mondială în cadrul unui proiect de asistenţă tehnică“, a declarat Alin Tise, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. „În acest fel, dezvoltarea județului se va realiza în mod coerent, având la bază o serie de instrumente de planificare și analiză teritorială extrem de riguroase. Desigur, vor fi avute în vedere cele mai actuale priorități și direcții de dezvoltare

Banca Mondială şi-a deschis biroul din România în anul 1991. Începând de atunci, Banca a furnizat finanţare în valoare totală de peste 12,4 miliarde USD, reprezentând împrumuturi, garanții şi granturi în toate sectoarele de activitate ale economiei româneşti. Portofoliul curent al Băncii include împrumuturi pentru investiţii, activităţi analitice şi asistență tehnică pentru sprijinirea priorităţilor de reformă ale României. În anul 2016, Grupul Băncii Mondiale şi România au sărbătorit 25 de ani de parteneriat continuu având drept obiectiv sprijinirea măsurilor de reducere a sărăciei şi de dezvoltare durabilă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here