Basescu: Cerem aderarea Romaniei la Spatiul Schengen in baza regulilor stabilite

0
919
semne-de-circulatie

semne-de-circulatiePresedintele Basescu a declarat joi ca Romania cere ca aderarea sa la Spatiul Schengen sa se faca in baza regulilor convenite prin tratatele UE si sa nu fie tratata discriminatoriu, subliniind ca nu exista nici cel mai mic indiciu ca Romania ar genera riscuri privind fluxurile migratorii ilegale, transmite MEDIAFAX.

Seful statului a precizat, la intalnirea cu diplomatii acreditati la Bucuresti, ca, pentru Romania, aderarea la Spatiul Schengen ramane obiectivul major.

El a subliniat ca, „intr-o uniune de state democratice, asa cum este Uniunea Europeana, regulile stabilite unanim prin reprezentantii lor trebuie respectate de toti membrii”.

Traian Basescu a precizat ca Romania este la fel de interesata ca toate celelalte state ale UE de asigurarea securitatii frontierelor Spatiului Schengen.

Presedintele a adaugat ca „Romania si-a indeplinit si continua sa isi indeplineasca obligatiile”, asa cum au constatat si vizitele de evaluare a indeplinirii angajamentelor pentru aderarea la Schengen.

„Nu exista nici cel mai mic indiciu ca odata intrata in Spatiul Schengen Romania ar genera riscuri privind fluxurile migratorii ilegale”, a mai sustinut presedintele Basescu.

seful statului a precizat ca Romania cere ca aderarea sa la Spatiul Schengen sa se faca in baza regulilor convenite prin tratatele Uniunii.

„Romania nu poate fi tratata de o maniera discriminatorie”, a adaugat el, apreciind ca orice alta abordare ar crea un precedent periculos si ar avea consecinte negative.

Basescu: Principiul liberei circulatii nu poate fi aplicat restrictiv, pe principii etnice

seful statului a facut, in interventia sa, referire la situatia comunitatii roma, aratand ca este necesar ca, in completarea eforturilor nationale, acest grup, in speciali romii nomazi, sa beneficieze de o abordare la nivel european, in ceea ce priveste proiectele de incluziune sociala.

„in acelasi timp, principiul liberei circulatii nu poate fi aplicat restrictiv pe principii etnice”, a adaugat Basescu.

Cadrul normativ european in materie trebuie aplicat unitar, a subliniat presedintele.

Basescu: Ne propunem ca anul 2011 sa fie in politica externa „anul romanilor”

Evocand implinirea in acest an a 100 de ani de la nasterea lui Emil Cioran, „reprezentant de seama al diasporei”, seful statului a anuntat ca autoritatile de la Bucuresti isi propun ca 2011 sa fie in politica externa „anul romanilor”.

Presedintele a explicat ca acest lucru inseamna ca autoritatile vor urmari acele obiective de politica externa cu consecinte asupra vietii de zi cu zi a oamenilor. El a precizat ca este vorba despre obiective precum libera circulatie a cetatenilor, liberalizarea accesului pe piata muncii, intarirea identitatii culturale a romanilor din strainatate.

Traian Basescu a mentionat ca atingerea acestor obiective nu se poate realiza decat prin cooperare cu celelalte tari, ceea ce presupune deschidere, consideratie fata de celelalte parti si respectarea celor convenite anterior. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here