Basescu, la parada militara din Capitala: La multi ani, sanatate si putere…

0
871
parada-militara

parada-militaraPresedintele Traian Basescu, presedintele Senatului, Vasile Blaga, fostul sef al statului Emil Constantinescu, ministri si alti oficiali au fost prezenti la parada militara din Capitala, la care au asistat aproximativ 7.000 de persoane, aproape de trei ori mai mult decat in anii trecuti.

Presedintele Traian Basescu a facut o baie de multime la Arcul de Triumf, dupa incheierea paradei militare de Ziua Nationala, la care a asistat.

Parada militara organizata in Capitala a durat aproape doua ore si s-a desfasurat fara incidente. La eveniment au participat aproximativ 7.000 de persoane.Dupa incheierea paradei, presedintele Basescu a plecat de la tribuna oficiala catre masina prezidentiala. El s-a urcat in masina, insa dupa cativa metri autoturismul a oprit, iar presedintele a coborat si s-a indreptat spre multime.

Presedintele Basescu a dat mana cu zeci de persoane. Au fost insa si oameni care i-au adresat reprosuri, precum si unii care l-au huiduit. Dupa cateva minute, presedintele a urcat in masina, insa doar pentru a traversa Piata Arcului de Triumf si cobori din nou pentru a da mana cu oamenii. El a a facut o noua baie de multime, dupa care s-a urcat in masina si a plecat. Majoritatea cetatenilor i-au urat presedintelui „La multi ani!” si sanatate, iar seful statului a dat mana cu toti cei aflati in primul rand in spatele gardurilor de protectie si i-a mangaiat pe cap pe copii.

La un moment dat, o femeie i-a spus presedintelui: „La multi ani si sanatate!”. Traian Basescu: „Doamna, La multi ani, sanatate si putere, ca dumneavoastra va e greu, nu mie”. In schimb, un barbat i-a strigat „Rusine! Rusine!”, iar presedintele a raspuns: „Asa e! si rusine, si bine, si de toate”. seful statului a fost huiduit de barbatul respectiv si de alte cateva persoane din jurul acestuia, care i-au strigat „Tradatorule!”. De asemenea, unul dintre cei aflati in public i-a strigat presedintelui „Demnitate!”. Inainte de a pleca, Traian Basescu a declarat ca acum este un moment aproape la fel de greu ca in urma cu 93 de ani. „La multi ani! De 1 Decembrie s-au intamplat lucruri extraordinare in Romania acum 93 de ani, insa acum este un moment aproape la fel de greu, ca asa este situatia peste tot in lume. Ar trebui sa fim cel putin la fel de tari”, a spus presedintele.

La ceremoniile de la Arcul de triumf au mai fost prezenti minstrii Gabriel Oprea, Daniel Funeriu, Catalin Predoiu, Elena Udrea, care a venit insotita de un copil. De asemenea, au asistat sefii SIE, Mihai Razvan Ungureanu, SRI, George Maior, STS, Marcel Opris, SPP, Lucian Pahontu. La Arcul de Triumf au mai sosit prefectul Capitalei, Mihai Atanasoaiei, primarul general, Sorin Oprescu, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 2, Neculai Ontanu, care este imbracat in uniforma militara. si Ilie Nastase a venit imbracat in uniforma militara. Au mai fost prezenti, Laura Codruta Kovesi, Augustin Zegrean, Nicolae Vacaroiu, Petre Roman, Cristian Diaconescu, Anghel Iordanescu, printul Paul, ambasadori acreditati la Bucuresti.

Peste 1.500 de militari si tehnica militara apartinand Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor, Serviciului Roman de Informatii si Serviciului de Protectie si Paza participa la eveniment. Un moment special al Paradei il va constitui defilarea Detasamentului de cavalerie al Jandarmeriei, care ar putea avea un participant special – o fetita de numai 9 ani. Prezenta acesteia este insa incerta.

MApN participa la eveniment cu blocuri de parada reprezentative tuturor categoriilor de forte: aerian, terestru si maritim. De altfel, fortele care participa la parada au facut, duminica, o repetitie generala. in anii trecuti, vremea nefavorabila a facut imposibila decolarea avioanelor de tip MiG, insa chiar si in aceste conditii peste 2.500 de persoane s-au adunat in fiecare an pentru a asista la spectacol. Traficul rutier este restrictionat in zona adiacenta Arcului de Triumf. Astfel, intre orele 5.00 si 15.00, este restrictionata circulatia pe axul central al soseaua Kiseleff si banda I de circulatie, pe tronsonul cuprins intre Piata Presei Libere si Piata Arcului de Triumf, dinspre Piata Presei Libere catre Piata Arcul de Triumf, precum si banda III de circulatie pe sos. Bucuresti – Ploiesti (dinspre Fantana Miorita catre Piata Presei Libere). Intre orele 9.00 si 15.00 este inchisa total circulatia pe soseaua Kiseleff si pe strazile adiacente, intre Piata Presei Libere si Piata Victoriei, pe Strada Alexandru Constantinescu, intre Piata Arcului de Triumf si Bulevardul Marasti, pe Bulevardul Alexandru Averescu, intre Piata Arcului de Triumf si Bulevardul Marasti si pe Bulevardul Maresal Constantin Prezan, intre Piata Arcului de Triumf si Piata Charles de Gaulle. Totodata, este restrictionat temporar traficul rutier pe strada Arhitect Ion Mincu. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here