BCR a realizat un profit operaţional solid şi creşterea cotei de piaţă in anul 2010, în condiţiile unui mediu economic foarte dificil

0
1010
bcr

bcrI. PRINCIPALELE REZULTATE FINANCIARE ALE GRUPULUI BCR 

Rezultat operaţional solid într-un context economic foarte dificil

Rezultatul operaţional s-a situat în 2010 la 2.853,4 milioane RON (676,0 milioane EUR), in scădere cu 12,5% faţă de 2009 în condiţiile menţinerii unui context economic extrem de dificil. Venitul operaţional s-a diminuat cu 444,9 milioane RON sau cu 9,0% faţă de 2009,

in principal din cauza venitului net mai mic din dobânzi, comisioane şi din tranzacţionare ca urmare a condiţiilor pieţei: diminuarea ratelor de dobândă, nivel redus al cererii eligibile de credite, un volum mai mic al afacerilor şi impactul implementării OUG 50. În acelaşi timp, cheltuielile operaţionale au scăzut cu 36,8 milioane RON sau cu 2,2% anual. Profitul net după impozitare şi interesele minoritare s-a ridicat la 465,0 milioane RON (110,2milioane EUR) mai mic cu 46,7% faţă de 2009, în principal din cauza cheltuielii încă mari cu provizioanele generata de menţinerea unor condiţii de piaţă dificile care afectează puternic clienţii BCR.

 

Administrare pozitivă a eficienţei şi riscurilor

Raportul cost-venit s-a păstrat la un nivel foarte bun, cu o uşoară creştere la valoarea de 36,9% în 2010 (34,4% la sfârşitul anului 2009).

Ritmul formării creditelor neperformante (NPL) a încetinit în 2010 comparativ cu 2009, dar se menţine la un nivel ridicat şi nu este aşteptată o scădere semnificativă pe termen scurt. NPL rămân la un nivel care poate fi gestionat corespunzător, cu o rată de acoperire confortabilă de 127,4% (garanţii şi provizioane). Reducerea ritmului de formare a creditelor neperformante a determinat o scădere a costurilor cu riscul cu 12,5% (până la 1.997,7 milioane RON) faţă de 2009.

Rentabilitatea capitalului (ROE) a coborât la 6,7% la sfârşitul anului 2010 (13,5% în 2009).

 

Afacerile au continuat să se dezvolte în pofida unei economii tot mai slăbite

BCR (doar banca) a înregistrat o creştere uşoară a cotei de piaţă pe total creditare, până la circa 22,2% in 2010, generată de performanţa bună a creditării corporate care a condus la îmbunătăţirea poziţiei băncii pe acest segment (+1,2pp cota de piaţă faţă de anul precedent) şi de o creştere modestă pe segmentul creditelor imobiliare (+0,2pp cota de piaţă). La depozite, BCR deţine circa 20% din depozitele persoanelor fizice din România, ca urmare a politicii sale de preţ competitive şi a puterii brandului BCR – cel mai de încredere brand bancar din România. Activitatea de retail se auto-finanţează, raportul credite / depozite (LTD) situându-se la circa 78% după standardele locale. Banca se bucură de o lichiditate puternică şi de o bază de capital sănătoasă care se situează cu mult peste cerinţele minime de reglementare.

 

2010 a fost un an extrem de dificil pentru clienţii noştri şi, deci, şi pentru BCR. Conform aşteptărilor, rezultatele au fost puternic afectate de condiţiile dificile de piaţă care s-au menţinut în România: economia a fost supusă unui semnificativ program de austeritate şi a creşterii TVA – ale căror efecte încă se fac simţite,” a declarat Dominic Bruynseels, preşedinte executiv al BCR. Noi continuăm să îi sprijinim pe clienţii noştri, să îmbunătăţim modul în care îi servim şi ne desfăşurăm activitatea. Creşterea cotei noastre de piaţă demonstrează angajamentul nostru de a căuta modalităţile care să ajute România să revină pe drumul creşterii economice” a adăugat el.

 

 

II. PREZENTARE GENERALĂ A PERFORMANŢELOR FINANCIARE ALE GRUPULUI BCR1

 

Profitul operaţional al Grupului BCR s-a diminuat cu 12,5% la 2.853,4 milioane RON (676,4 milioane EUR) de la 3.261,5 milioane RON (772,0 milioane EUR) în 2009, ca rezultat al scăderii venitului operaţional şi în pofida eficienţei sporite.

 

Venitul operaţional net a scăzut de la 4.970,1 milioane RON (1.176,4 milioane EUR) la 4.525,2 milioane RON (1.072,7 milioane EUR). Principalul factor al acestui declin l-a constituit diminuarea ratelor dobânzilor având ca efect reducerea venitului din dobânzi (mai mic cu 21,8% sau cu 1.927,4 milioane RON faţă de anul precedent) de la 8.840,4 milioane RON (2.092,5 milioane EUR) până la 6.912,9 milioane RON (1.638,8 milioane EUR), sub presiunea suplimentară a reducerii cererii eligibile de credite şi a creşterii concurenţei pentru afaceri de calitate.

 

Economia românească a rămas în recesiune şi în 2010, aşa că mulţi clienţi corporate s-au confruntat cu reducerea dramatică a cererii pentru produsele şi serviciile lor. Din păcate un mare număr de afaceri chiar s-au închis, în special micro întreprinderi şi IMM-uri. Toate acestea au avut un impact negativ asupra afacerilor lor cu BCR.

Sentimentul de Încredere in economie al clienţilor retail a fost, de asemenea, puternic deteriorat de pachetul de austeritate şi de creşterea TVA – care au determinat scăderea veniturilor familiale, precum şi de teama pierderii locului de muncă. În consecinţă, ei au fost mult mai precauţi cu cheltuielile.

 

Confuzia rezultată din implementarea OUG 50 în a doua jumătate a anului 2010 şi agitaţia legislativă rezultantă au avut de asemenea efecte negative asupra fluxurilor noastre de afaceri şi au diminuat venitul din comisioane.

 

Rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 26,6% faţă de anul 2009, rezultatul record din 2009 al tranzacţiilor cu instrumente cu venit fix revenind la nivel normal. BCR este in continuare cel mai important jucător pe pieţele primară si secundară de obligaţiuni si bonuri de Trezorerie (T bills).

 

Cheltuielile operaţionale s-au diminuat moderat de la 1.708.6 milioane RON (404,4 milioane EUR) în 2009 la 1.671,8 milioane RON (396,3 milioane EUR), ca rezultat al creşterii continue a eficienţei şi productivităţii, care au contrabalansat majorarea TVA. BCR a continuat să investească în “costurile bune”, mai ales în canalele de distribuţie electronice şi în activitatea de carduri şi totodată BCR şi-a menţinut angajamentul faţă de reţeaua de unităţi retail pe care a extins-o cu încă 7unităţi în 2010.

 

Profitul net consolidat după impozitare şi interesele minoritare a fost în 2010 de 465,0 milioane RON (110,2 milioane EUR), mai mic cu 46,7% faţă de 2009 ca urmare, în principal, a nivelului încă ridicat de provizionare şi a diminuării venitului net.

 

Costurile de risc

 

BCR şi-a ajustat provizionarea riscurilor în mod adecvat la condiţiile încă dificile ale pieţei. Povara creditelor neperformante este în continuare semnificativă, deşi rata formării acestora s-a aplatizat în ultimele luni ca rezultat al scăderii ratelor dobânzilor, al relativei stabilităţi a monedei naţionale şi al reducerii provizioanelor pentru creditele negarantate.

 

Cheltuiala netă cu provizioanele de risc pentru împrumuturi şi avansuri a totalizat 1.997,7 milioane RON (473,6 milioane EUR), în scădere cu 12,5% faţă de 2009 şi a evoluat conform aşteptărilor deoarece în special segmentul IMM a continuat să resimtă constrângeri de cash-flow, lichiditate şi profitabilitate, iar programul de austeritate impus de Guvernul României a afectat inevitabil nivelul venitului familial şi comportamentul consumatorilor, precum şi cererea eligibilă de credite retail.

Portofoliul de credite a avut o evoluţie relativ satisfăcătoare în 2010, în circumstanţele date – creditele neperformante rămân la un nivel suportabil, reprezentând 16,8% din totalul portofoliului. Grupul BCR are o rată confortabilă de acoperire a creditelor neperformante de aproximativ 127,4% (garanţii şi provizioane).

 

BCR continuă să se concentreze pe implementarea unor soluţii durabile menite să ajute clienţii să îşi reorganizeze finanţele şi să facă faţă situaţiilor lor specifice – mii de familii şi companii beneficiază deja de pe urma acestor soluţii care îi ajută pe clienţii noştri să depăşească perioada dificilă.

În acelaşi timp, BCR abordează prudent creditarea, ca răspuns la actualul mediu economic.

PIB-ul a surprins prin revenirea din T4-2010 cu o creştere marginală de 0,1 faţă de trimestrul anterior (ajustare sezoniera), cel mai probabil susţinută de contribuţia pozitivă a exporturilor, pe fondul posibilei neutralităţi a consumului intern. Ultimele date pot semnala faptul că sfârşitul recesiunii se apropie, dar revenirea va fi mai curând graduală, sub potenţialul pe termen lung al României. Previziunile indică o creştere a economiei de 1-1,5%, vizibilă în principal în semestrul al doilea. Povara creditelor neperformante ar trebui să scadă, iar apetitul companiilor şi populaţiei pentru credite şi alte produse bancare ar trebui să crească.

Ratele de solvabilitate se situează confortabil peste nivelurile impuse. Rata de adecvare a capitalului de rang 1+2, la sfârşitul anului 2010 (date provizorii): aproximativ 12,8% RAS faţă de minimum 10% impusă de reglementările BNR şi aproximativ 17,1% IFRS consolidat. Rata de solvabilitate RAS s-a îmbunătăţit considerabil în 2010, demonstrând în mod clar soliditatea BCR şi susţinerea continuă din partea Erste Group.

III. INDICATORII ACTIVITĂŢII BCR (numai banca – valori neconsolidate, IFRS)

În 2010 BCR a continuat să dezvolte o activitate solidă şi durabilă în conformitate cu aşteptările generate de o economie in recesiune.

 

Banca şi-a majorat activele totale cu 8,4% la 69.925,9 milioane RON (16.406,8 milioane EUR) în 2010, de la 64.526,9 milioane RON (15.231,9 milioane EUR) la 31 decembrie 2009. BCR şi-a consolidat poziţia de lider de piaţă după active, cu o cotă de piaţă de 19,8% faţă de 19% în 2009.

 

Creditarea a avut o evoluţie bună în condiţiile unei cereri eligibile reduse, BCR activând ca principalul susţinător al economiei româneşti. În ultimul an BCR şi-a majorat uşor cota de piaţă pe creditare generală la circa 22,2%, datorită performanţei bune pe segmentul creditării corporate concretizată în îmbunătăţirea poziţiei pe acest segment (creştere cu 1,2 pp a cotei de piaţă) şi a unei uşoare creşteri a creditării imobiliare (+0,2 pp a cotei de piaţă faţă de anul anterior).

 

Volumul total al portofoliului de credite acordate clienţilor (înainte de provizioane, IFRS) a crescut cu 2.093,7 milioane RON (+4,5%) la valoarea de 48.607,8 milioane RON (11.404,9 milioane EUR) de la 46.514,1 milioane RON (10.979,9 milioane EUR) la sfârşitul anului 2009, păstrând o structură echilibrată pe segmente de clienţi şi industrii.

 

În 2010 BCR şi-a extins creditarea către sectoarele productive ale economiei. Creditarea corporate a crescut cu 15,6% faţă de anul precedent, în principal pe seama furnizării de capital de lucru către companii şi a finanţării întreprinderilor din sectorul public. Această performanţă bună a condus la creşterea cu 1,2 pp a cotei de piaţă pe acest segment .

 

Portofoliul de credite retail (care include persoanele fizice şi microîntreprinderile) a scăzut cu 7,3% în 2010 in concordanţă cu scăderea veniturilor populaţiei şi cu tendinţele pieţei. Evoluţia pozitivă a creditării garantate (creditele ipotecare şi cele de consum garantate), antrenată în principal de programul guvernamental de credite ipotecare „Prima Casă”, a fost contracarată de scăderea fluxului de credite negarantate noi. Impulsul pozitiv al programului „Prima Casă” a continuat. BCR este lider al programului cu un volum total al creditelor de peste 525 milioane EUR, de care beneficiază pana acum mai mult de 13.000 de familii, banca ajutându-le astfel să fie proprietarii primei lor locuinţe.

 

 

Ponderea creditelor în lei în portofoliul BCR – de 39,3% din total credite – se situează peste media pieţei. Portofoliul de credite în valută are ca principală monedă EUR (58% din total portofoliu). Nu s-au acordat credite în CHF sau alte valute „exotice”.

 

Portofoliul de credite corporate deţine o cotă de 57% în total credite acordate clienţilor, în timp ce creditele retail (inclusiv afacerile micro) reprezintă 43%.

Ponderea creditelor garantate este de circa 65% din total portofoliu de credite.

 

Depozitele de la clienţi au crescut cu 4,1% faţă de anul 2009 până la valoarea de 37.289,04 milioane RON (8.291,2 milioane EUR) de la 35.824,9 milioane RON (8.456,6 milioane EUR) la 31 decembrie 2009 pe fondul unei creşteri sporite a depozitelor pe ambele segmente principale de clienţi – cu 3,4% pe segmentul corporate şi cu 4,3% la depozitele retail.

 

Depozitele în RON sunt prevalente (65,8%) cu o creştere anuală de 7,6% ca rezultat al unei politici competitive de preţ, în timp ce depozitele în valută au scăzut cu 2,1%.

 

Banca se menţine pe locul 1 în piaţa depozitelor primare. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, banca fiind puternic susţinută şi de banca mamă.

 

BCR a extins uşor reţeaua de sucursale în 2010, concentrându-se pe eficientizarea unităţilor şi pe dezvoltarea canalelor alternative de distribuţie în baza strategiei de a-şi încuraja clienţii să utilizeze tranzacţiile fără numerar. In 2010, BCR a adăugat 7 unităţi la reţeaua sa teritorială retail, care a crescut astfel la un total de 668 unităţi retail.

 

Banca a continuat cu succes să îmbunătăţească şi să diversifice serviciile financiare de Internet Banking şi Phone Banking (cunoscute sub denumirea de “BCR 24 Banking”), a continuat dezvoltarea activităţilor cu carduri şi a extins gama de servicii disponibile la ATM.

 

Clienţii utilizează tot mai mult facilităţile oferite de “BCR 24 Banking” şi observăm o migrare constantă a tranzacţiilor în numerar spre tranzacţiile prin intermediul self-service banking şi carduri – numărul tranzacţiilor via “BCR 24 Banking” a crescut trimestrial cu o medie de 20% – rezultând o creştere anuală de 160%. Numai în 2010, clienţii BCR au efectuat peste 4,4 milioane de tranzacţii online prin intermediul serviciilor Click & Alo 24 banking şi mai mult de 2,1 milioane de operaţiuni de schimb valutar prin intermediul automatelor de schimb valutar (ASV).

 

BCR a extins în continuare reţeaua sa de ATM-uri adăugând 165 noi aparate în 2010, ajungând până la 2.266 ATM-uri (5% creştere anuală), precum şi reţeaua de POS-uri până la 17.799 unităţi prin (5% creştere anuală) la 31 decembrie 2010.

 

BCR şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa cardurilor de debit şi credit, administrând un portofoliu de 1,9 milioane carduri valide. Ca urmare a dorinţei crescute de comoditate si confort a populaţiei, numărul tranzacţiilor la POS au crescut cu 27% pentru cardurile BCR şi s-au triplat ca număr total (indiferent de emitentul cardului) faţă de 2009. Valoarea cheltuielilor achitate cu cardul la POS a crescut cu 22% anual pentru cardurile emise de BCR şi cu 148% ca număr total (indiferent de emitent) la POS-urile BCR, pe măsură ce strategia noastră de a capta tranzacţiile efectuate de clienţi la retaileri importanţi a devenit efectivă. Numărul tranzacţiilor cu carduri la ATM-uri a scăzut cu 8% pentru cardurile BCR şi cu 5% ca număr total de tranzacţii la ATM-urile BCR (indiferent de emitentul cardului) – (după valoare, tranzacţiile au scăzut cu 5% anual pentru cardurile emise de BCR şi respectiv cu 3% per total tranzacţii la ATM-urile BCR).

 

IV. Evoluţia cursului de schimb (cursul oficial de schimb ale Băncii Central Europene)

 

 

Cursul la sfârşitul perioadei

Cursul mediu

 

Decembrie 2010

Decembrie 2009

% variaţie

2010

2009

% variaţie

RON/EUR

4,2620

4,2363

0,61%

4,2183

4,2249

-0,15%

Variaţie pozitivă = deprecierea faţă de EUR, variaţie negativă = aprecierea faţă de EUR

 

 

Întrebări la:

BCR, Direcţia de Comunicare

Bl. Regina Elisabeta 5, Bucuresti, Fax:+4021 313 0117,

Corneliu Cojocaru, Tel. 004021 312 0056, e-mail: [email protected]

Ionut Stanimir, Tel. 004021 312 0056, e-mail: [email protected]

Acest text este disponibil si pe pagina web a BCR la adresa http://www.bcr.ro/press

 

Anexe

 

 

I. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE CONSOLIDAT (IFRS)

 

– sume exprimate în milioane RON

 

 

31 Decembrie 2010

31 Decembrie 2009

% variaţie

 

 

 

 

Venituri din dobânzi şi alte venituri asimilate

6.912,9

8.840,4

-21,8%

Cheltuieli cu dobânzi şi si alte cheltuieli asimilate

(3.163,2)

(5.002,1)

-36,8%

Venituri nete din dobânzi

3.749,8

3.838,3

-2,3%

– Provizioane de risc pentru credite şi avansuri

(1.997,7)

(2.282,4)

-12,5%

Venituri din speze si comisioane

870,1

924,2

-5,9%

Cheltuieli cu speze si comisioane

(405,8)

(216,2)

87,6%

Venituri nete din speze si comisioane

464,4

708,0

-34,4%

Venit net din tranzacţionare

311,1

423,8

-26,6%

Cheltuieli cu personalul

(873,7)

(921,7)

-5,2%

Alte cheltuieli administrative

(601,4)

(609,6)

-1,4%

Amortizarea activelor fixe

(196,7)

(177,2)

11,0%

Alte rezultate operaţionale

(258,5)

(90,3)

>100%

Rezultatul activelor financiare – la valoare justă prin contul de profit sau pierdere

0,6

38,7

-98,5%

Rezultatul activelor financiare – disponibile pentru vânzare

44,2

109,0

-59,5%

Profit înainte de impozitare

641,9

1.036,5

-38,1%

Impozit pe profit

(174,3)

(170,5)

2,2%

Profit net înainte de interesele minoritare

467,6

866,1

-46,0%

Cota de profit alocată acţionarilor minoritari

2,7

(5,6)

>100%

Profit net după interese minoritare

465,0

871,7

-46,7%

 

 

 

 

II. BILANŢ CONSOLIDAT AL GRUPULUI BCR (IFRS)

 

– sume exprimate în milioane RON

 

ACTIVE

31 Decembrie 2010

31 Decembrie 2009

% variaţie

Numerar şi plasamente la băncile centrale

9.545,4

9.896,5

-3,5%

Creanţe asupra instituţiilor de credit

1.771,7

1.893,0

-6,4%

Credite şi avansuri acordate clientelei

52.238,6

51.160,3

2,1%

– Provizioane de risc pentru credite şi avansuri

(4.844,9)

(3.777,4)

28,3%

Active financiare deţinute pentru tranzacţionare

966.9

401,4

140,9%

Active financiare – la valoare justa prin cont de profit sau pierdere

42,0

165,5

-74,6%

Active financiare – disponibile pentru vânzare

3.925,4

3.063,2

28,2%

Active financiare – păstrate până la scadenta

5.442,2

2.388,9

127,8%

Imobilizări necorporale

424,3

389,2

9,0%

Imobilizări corporale

1.693,9

1.726,6

-1,9%

Creanţe fiscale curente

173,9

155,6

11,8%

Creanţe fiscale amânate

53,6

50,7

5,8%

Alte active

2.130,9

1.823,7

16,8%

Active deţinute pentru vânzare

29,4

65,5

-55,1%

Total active

73.593,4

69.402,8

6,0%

DATORII ŞI CAPITALURI PROPRII

Sume datorate instituţiilor de credit

21.823,5

21.123,5

3,3%

Sume datorate clienţilor

37.828,8

35.628,1

6,2%

Obligaţiuni emise şi alte fonduri împrumuturi

638,2

534,7

19,3%

Alte provizioane

249,9

195,3

27,9%

Datorii fiscale curente

21,7

1,8

1084,,0%

Datorii fiscale amânate

479,1

363,0

32,0%

Alte datorii

3.481,0

3.048,8

14,2%

Capital subordonat

1.967,3

1.906,1

3,2%

Capital social

7.103,9

6.601,4

7,6%

Capital al acţionarilor

7.077,4

6.574,6

7,6%

Capital al acţionarilor minoritari

26,5

26,8

-1,0%

Total datorii şi capitaluri proprii

73.593,4

69.402,8

6,0%

 

 

 

 

 

1 Toate datele financiare prezentate mai jos reprezintă rezultatele financiare consolidate, neauditate, ale Grupului Banca Comercială Română (BCR) la sfârşitul anului 2010, in conformitate cu IFRS. Dacă nu se fac alte precizări, cifrele pentru 2010 sunt comparate cu cifrele de la sfârşitul anului 2009. De asemenea, dacă nu se fac alte precizări, ratele de schimb valutar utilizate pentru conversia în EURO sunt cele furnizate de Banca Centrală Europeană. Contul de profit şi pierdere a fost convertit folosind cursul mediu de schimb valutar pentru 2010, de 4,2184 RON/EUR când se face referire la 2010 şi cursul mediu de schimb valutar pentru 2009 de 4,2249 RON/EUR când se face referire la 2009. Bilanţul la 31 decembrie 2010 şi bilanţul la 31 decembrie 2009 au fost convertite folosind cursul de schimb valutar de închidere la respectivele date (4,2620 RON/EUR pentru 2010 şi respectiv 4,2363 RON/EUR pentru 2009). Toate variaţiile procentuale sunt calculate pe baza valorilor exprimate în RON.

 Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here