Beneficii unei benzi de alergare la domiciliu

0
1853

O bandă alergare reprezintă un înlocuitor redutabil al jogging-ului practicat în aer liber. Acest echipament sportiv este preferat în ultima perioadă de foarte mulți locuitori ai marilor orașe din țara noastră, deoarece a ajuns să fie mai puțin periculos pentru sănătate să alergi într-o cameră unde există aer condiționat, decât să respiri aerul încărcat cu noxe emise de autovehiculele ce au cotropit nu doar căile rutiere principale, dar și străzile pe unde, până în urmă cu doar vreo câțiva ani, foarte rar vedeai trecând mașini în flux continuu.

 

Alergatul pe bandă, un obicei care ține bolile departe

 

Multe persoane aleargă acum pe bandă pentru ca să prevină depresia, deoarece s-a demonstrat faptul că au loc procese pozitive de natură neuropsihică în creierul acelora ce fac sport. Mai mult decât atât, alergatul regulat ajunge să aibă efecte similare cu al unor medicamente care cauzează dependență, dar în acest caz este vorba de o dependență benefică.

 

Chiar se spune în mod cotidian că, după o vreme, aceia care încep să facă acest tip de mișcare, ajung să devină dependenți de alergat. Efectele pozitive ale alergatului au fost utilizate în ultima perioadă inclusiv în tratamentul depresiilor de diverse tipuri chiar de către medici, de multe ori această formă de exercițiu fizic fiind combinată și cu relaxarea profundă, inclusiv cu ajutorul unor meditații bine conduse. În acest mod vindecarea persoanelor depresive se produce mult mai rapid și complet.

Inclusiv abilitățile cognitive se pot dezvolta prin alergare, deoarece încep să fie antrenate rezervele neuronale ale organismului persoanei, rezerve ce sunt responsabile de învățare. Așa se face că deja nu ne mai mirăm dacă foarte mulți dintre aceia care fac sport în timp ce aleargă pe bandă ascultă la căști diverse programe de dezvoltare personală, cursuri de specialitate, lecții de limbi străine, asimilând mult mai rapid cunoștințele. La început ei făceau acest lucru intuitiv, acum procedează astfel în cunoștință de cauză.

Chiar se spune că dacă ați ajuns ca să aveți probleme cu uitarea anumitor lucruri banale (zile de naștere, nume etc.), ceea ce trebuie să faceți cât mai rapid este… să începeți să alergați (dacă sănătatea fizică vă permite acest lucru)! Americanii au concluzionat în urma unui studiu efectuat în urmă cu circa trei ani faptul că prin practicarea alergatului în mod constant se poate ajunge inclusiv la dezvoltarea acelei regiuni a creierului implicată în memorie și învățare a vocabularului.

 

După pensionare e un lucru bun ca să te apuci de alergat, chiar dacă într-un ritm mai lent. Acum nu ne mai mirăm dacă în cadrul diverselor competiții organizate tot mai des în marile orașe românești participă și persoane de vârsta a treia. Dacă sănătatea le permite, chiar medicii recomandă acest tip de mișcare, deoarece s-a demonstrat faptul că rata de apariție a demenței la vârste înaintate se reduce astfel foarte mult. Și toți ne dorim o viață activă și o sănătate bună, indiferent de vârsta pe care o avem, nu-i așa?

 

După multe studii internaționale s-a concluzionat că alergatul este bun pentru sănătatea inimii, ținând bolile cardiovasculare la distanță.

 

Deși mai există voci răzlețe care afirmă că alergatul nu e bun pentru omul modern (!!!), majoritatea specialiștilor sunt de acord că o activitate fizică de acest gen reduce inclusiv riscul de apariție al multor forme de cancer, previne osteoporoza și întârzie îmbătrânirea organismului în ansamblu său.

 

Ia-ți o bandă de alergat ca să faci mișcare indiferent de vremea de afară

Totul este să nu se depășească o limită rezonabilă de efort și să se acorde o atenție cât mai mare alimentației, deoarece lipsa unei activități fizice regulate combinată cu obezitatea dublează actualmente riscul de deces prematur.

Iar dacă afară devine tot mai dificil de alergat dacă nu locuim într-o zonă cu aer curat, putem să apelăm la o bandă de alergat fără nicio problemă. Efectele benefice se vor simți mai rapid decât am putea crede la momentul când o să ne-o comandăm online dintr-un magazin cu echipamente sportive serios.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here