BERD este dispusa sa investeasca in IMM-uri aproape 4 milioane euro

0
971
monede-actiuni-investitie

BERD implementeaza in Romania programul „Local enterprise facility” in cadrul caruia este dispusa sa investeasca aproximativ trei-patru milioane de euro sub forma de capital in intreprinderi mici si mijlocii sau sa acorde IMM-urilor imprumuturi in cuantum de cinci-sase milioane de euro.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) implementeaza si in Romania programul „Local Enterprise Facility”, in cadrul caruia intreprinderile mijlocii sunt sprijinite prin finantare directa BERD, a afirmat la Ploiesti, directorul pentru Romania al BERD, James Hyslop, citat de Mediafax.

„Un program important adus recent de BERD in Romania este Local Enterprise Facility, o facilitate de finantare directa pentru IMM-uri care se adreseaza mai degraba companiilor mijlocii. in aceasta zona BERD este dispusa sa investeasca aproximativ trei – patru milioane de euro ca si capital in IMM-uri sau sa ofere imprumuturi de cinci, sase milioane de euro”, a declarat seful BERD Romania.

James Hyslop a precizat ca BERD, care lucreaza si cu fonduri de investitii, este dispusa sa investeasca „pana la zece milioane de euro” in Romanian Foundations SME Fund, un fond de investitii care sustine sectorul intreprinderilor mici si mijlocii din Romania.

Directorul BERD pentru Romania a afirmat joi, la Ploiesti, intr-o declaratie de presa, ca din punctul de vedere al BERD „IMM-urie raman punctul central al economiei romanesti”.

„BERD considera ca IMM-urile raman punctul central al economiei romanesti. 90 la suta din companiile active din Romania sunt IMM-uri, iar ele genereaza 70 la suta din produsul intern brut al Romaniei si angajeaza aproximativ 60 la suta din forta de munca din Romania. Din aceste motive una dintre prioritatile BERD in Romania a fost sa se asigure ca un segment atat de important al economiei romanesti are acces la finantare”, a spus James Hyslop.

Acesta a precizat ca in urma recesiunii si a crizei financiare accesul IMM-urilor din Romania la finantare „s-a restrictionat”, insa BERD va continua sa acorde finantare acestui tor de intreprinderi, fie direct, fie prin intermediul bancilor comerciale partenere ale BERD.

Directorul BERD Romania a participat, joi, la Ploiesti, la sediul Camerei de Comert si Industrie Prahova, la seminarul “Expertiza pentru afacerile mici din Romania. BERD ajuta IMM-urile sa creasca” in cadrul caruia seful BERD s-a intalnit cu reprezentantii catorva zeci de IMM-uri din Prahova si din judetele limitrofe carora le-a vorbit despre BERD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here