BestJobs: 38% mai multe aplicări la joburi în iulie. IT-iștii au fost printre cei mai activi, cu un volum dublu de căutări față de media lunilor anterioare

0
1941

București, 7 august 2020. Românii au aplicat tot mai mult pentru joburi noi în iulie, numărul CV-urilor depuse crescând cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu peste 20% față de luna iunie a acestui an.

Schimbările ultimelor luni au pus o amprentă puternică pe piața muncii, interesul angajaților în ceea ce privește căutarea unui loc de muncă a crescut de la o lună la alta, inclusiv în rândul specialiștilor care au fost până acum mai puțin activi în căutarea unui nou loc de muncă. Astfel, în luna iulie, angajații din domeniul IT au fost printre cei mai activi în căutarea unui nou job, cu un volum de peste 20.000 de căutări, dublu față de media lunilor anterioare. Contabilii și inginerii au fost și ei foarte activi în căutarea unui loc de muncă în luna iulie, cu un volum total de peste 50.000 de căutări.

Ofertele pentru joburi la distanță au continuat să fie la mare căutare și după ieșirea din starea de urgență, pe fondul interesului mare al angajaților de a lucra în continuare de acasă. Astfel, pe parcursul ultimelor trei luni au fost înregistrate, în medie, lunar, peste 20.000 de căutări pentru astfel de joburi, în timp ce domeniul poate cel mai solicitant în contextul actualei crize (medical & pharma) a înregistat o scădere de până la 25% a interesului candidaților pentru joburile din acest domeniu în luna iulie, comparativ cu luna anterioară.

Retailul atrage cei mai mulți candidați în luna iulie. Takko Fashion, Enel, Adidas România și H&M au atras cei mai mulți candidați, cu peste 12.000 de aplicanți

Printre companiile care au atras cei mai mulți candidați luna trecută se numără: Takko Fashion (3.576 candidați), Enel (3.335 candidați), Adidas Romania (3.315 candidați), H&M (2.634 candidați), Deichmann (2.611 candidați), First Bank (2.243 candidați), Elefant.ro (2.055 candidați), Regina Maria (1.976 candidați), Vodafone (1.942 candidați) și BSB Fashion (1.906 candidați).

 

 

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here