BestJobs: Ofertele pentru joburi de acasă au fost cele mai căutate în luna martie

0
1511

București, 6 aprilie 2020. Dacă în lunile anterioare, angajații își căutau joburi pornind în principal de la criterii precum domeniul de activitate sau compania angajatoare, în luna martie cele mai multe căutări pe platforma Bestjobs.ro au fost pentru job-uri remote sau work from home, cu un volum total de peste 250.000 de căutări.

Angajații din financiar, transporturi sau inginerie au fost și ei activi în căutarea unui nou loc de muncă, nu neapărat remote, cu un volum total de căutări pentru aceste domenii de aproape 80.000.

În luna martie, se observă o scădere a interesului pentru un job nou din partea candidaților din domeniul medical&pharma. Astfel, aceștia au realizat cu 20% mai puține căutări de job-uri în acest domeniu comparativ cu luna februarie a acestui an.

De partea cealaltă, domeniile în care angajarea de personal nou a scăzut semnificativ, în vremea epidemiei de coronavirus sunt transporturile, turismul și HoReCa, cu un minus care ajunge și la 25% doar în luna martie. În ceea ce privește recrutarea de personal specializat, din categoria white collars, numărul de posturi promovate a fost relativ stabil în raport cu perioada anterioară.

Huawei Technologies, Enel și Vodafone au atras cei mai mulți candidați în luna martie, cu aproape 6.000 de aplicanți

Dacă în lunile anterioare topul companiilor care primeau cei mai mulți aplicanți era condus mai ales de jucătorii din domeniul retail sau financiar, în luna martie candidații s-au uitat mai ales la companiile din zona de telecom, tehnologie, energie și farma.

 

 

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here