BestJobs: Pozițiile de management, imunitate scăzută în context pandemic. Scădere de 23% în trimestrul trei pentru joburile de management, față de aceeași perioadă din 2019

0
1424

12 octombrie 2020. În plină criză epidemiologică, tot mai multe companii continuă să recruteze, căutând să ocupe la fel de multe poziții ca înainte de epidemia de Covid-19. În perioada iulie-septembrie, numărul companiilor care au deschis poziții pe platforma de recrutare online BestJobs a crescut cu 20% față de aceeași perioadă din 2019, în timp ce numărul total de locuri de muncă scoase la concurs în trimestrul trei a fost la un nivel similar, de aproximativ 80.000 de joburi. Din totalul locurilor de muncă scoase la concurs pe platforma BestJobs în semestrul trei, 27% au fost joburi din categoria blue collar (lucrători), 55% au fost din categoria white collar (angajați birouri) și 18% au fost gold (poziții de management/coordonare). În comparație cu anul trecut, numărul de joburi dedicate pozițiilor de management și coordonare a scăzut cu 23%, evoluție echilibrată de creșteri la nivelul joburilor de tip blue și white collar.

Chiar dacă pandemia a modificat într-o mare măsură întreg procesul de recrutare, angajatorii au continuat să fie activi în contactarea candidaților, iar în trimestrul al treilea volumul total al contactărilor directe din platforma BestJobs a crescut cu 39% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, și interesul angajaților în ceea ce privește căutarea unui un nou job sau, cel puțin, de a evalua ofertele angajatorilor a crescut. În trimestrul trei din „anul pandemic”,  numărul total de aplicări pentru joburi noi a fost cu 65% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai căutate locuri de muncă în trimestrul trei au fost în domenii precum financiar-contabilitate – cu peste 80.000 de căutări, transport – cu peste 75.000 de căutări, inginerie – cu peste 54.000 de căutări, medical&pharma și IT&C – cu peste 42.000 de căutări fiecare, resurse umane – cu peste 41.000 de căutări și vânzări – cu peste 33.000 de căutări de joburi.

Joburile care pot fi desfășurate de acasă continuă să fie vedeta anului pandemic, iar în trimestrul al treilea candidații au efectuat în total peste 400.000 de căutări pentru joburi în care activitatea de zi cu zi poate fi desfășurată de oriunde.

Există companii care au fost ferite de pandemie și au devenit mai prospere

Industriile norocoase, care au atras interesul celor mai mulți candidați în semestrul al treilea din anul pandemic și au echilibrat piața în timp de criză sunt IT, retail, telecom, energie, medical și farma. Printre companiile care au atras cei mai mulți candidați în această perioadă se numără: Oracle, Enel, Vodafone, Regina Maria, Mega Image, Metro Cash & Carry, Hornbach, Deichmann și Unilever.

 

 

 

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here