Boc a promis Agrostar ca va discuta cu BNR si bancile comerciale despre stimularea creditarii

0
718
agricultura

agriculturaPremierul Emil Boc le-a promis sindicalistilor Agrostar si liderului Blocului National Sindical, Dumitru Costin, ca saptamana viitoare va discuta cu guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, si reprezentantii bancilor comerciale despre acordarea de credite pentru proiecte agricole cu fonduri UE.

Acordarea de credite pentru proiecte din sectorul agricol finantate si din fonduri comunitare a reprezentat unul dintre subiectele intalnirii de miercuri dintre seful Guvernului si reprezentantii Federatiei Agrostar, afiliata la BNS.

„Primul-ministru va organiza saptamana viitoare o intalnire la care ii va invita pe guvernator si pe reprezentantii tuturor bancilor comerciale din Romania. Scopul acestui demers este de a stimula bancile sa se apuce sa finanteze si economia reala, ca asa sa stai sa speculezi pe obligatiuni si pe alte instrumente foarte sigure care au dobanzi, ceea ce nu este in regula”, a declarat liderul BNS, Dumitru Costin, dupa intalnirea cu premierul.

El a sustinut ca unul din motivele pentru care agricultura are probleme este faptul ca bancile nu se implica in cofinantarea proiectelor sprijinite si din fonduri structurale.(Mediafax)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here