Boc: Cresterea duratei de preaviz pentru angajatul demisionar a fost decisa la recomandarea CE

0
792
grup-oameni-alb-negru

grup-oameni-alb-negruCresterea duratei de preaviz impus angajatului care demisioneaza a fost decisa la recomandarea Comisiei Europene (CE), care a apreciat ca actualul termen este prea scurt si ca extinderea acestuia ar fi oportuna atat pentru angajator, cat si pentru salariat, a afirmat, in Parlament, premierul Boc.

„In acord cu practica europeana si la recomandarea Comisiei Europene, pentru a asigura nivelul optim de protectie a salariatilor, a fost propusa cresterea duratei preavizului de la cel putin 15 la cel mult 20 de zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv de la 30 la 45 zile pentru salariatii care ocupa functii de conducere. Comisia a apreciat ca termenul de preaviz stabilit de Codul Muncii este prea scurt si ca ar fi oportuna, atat pentru angajator, cat si pentru salariat, cresterea termenului de preaviz, atat in cazul functiilor de conducere, dar mai ales in cazul functiilor de conducere”, a spus Boc, in discursul sustinut in fata parlamentarilor.

Proiectul de modificare a Codului Muncii, promovat de Guvern prin angajarea raspunderii, stabileste ca termenul de preaviz impus angajatului care demisioneaza va fi extins de la maximum 15 zile la cel putin 20 zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie si de la 30 la 45 zile pentru salariatii cu functii de conducere.

„Termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca sau, dupa caz cel prevazut in contractele colective de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 20 zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv nu poate fi mai mare de 45 de zile lucratoare pentru salariatii care ocupa functii de conducere”, se arata in document.

Premierul Emil Boc a cerut, marti, parlamentarilor sa accepte promovarea noului Cod al Muncii prin angajarea raspunderii, sustinand ca modificarile propuse vor reduce cazurile de munca la negru si vor majora veniturile atrase din taxe varsate la buget, ca urmare a incheierii mai multor contracte de munca.

Luni seara, Guvernul a aprobat doar opt amendamente la proiectul Codului Muncii, dintr-un total de 144 propuneri formulate de parlamentarii coalitiei.

PSD a anuntat ca nu va propune amendamente, ci va depune motiune de cenzura si va sesiza Curtea Constitutionala. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here