Bursa Binelui: 27 de donații în medie pe zi și aproape 10.000 de donații în 2020

0
1583
  • Bursa Binelui, prima platformă online de donații fără comision dedicată ONG-urilor din România, a înregistrat, în medie, 27 de tranzacții zilnic, în 2020, cu o medie a sumei donate de 81 lei/zi și 9.898 de donații în total.
  • Pe platforma dezvoltată de BCR în parteneriat cu EuPlătesc.ro, pentru sprijinul ONG-urilor, s-au strâns anul trecut 803.719 lei, cu 20% mai mult decât în 2019


București, 14 ianuarie 2021
– Bursa Binelui, prima platformă online de donații fără comision dedicată ONG-urilor din România, dezvoltată de Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro, a înregistrat donații de 803.710 lei în anul 2020.

Platforma a înregistrat, în medie, 28 de tranzacții pe zi, cu o medie a sumei donate de 81 lei/zi, iar cel mai activ donator de pe platformă, în 2020, a făcut 29 de donații care au însumat 2900 lei.

Bursa Binelui a continuat să aducă împreună organizațiile care au avut nevoie de sprijin pentru a-și desfășura activitatea și în timpul pandemiei, iar oamenii au răspuns pozitiv și au vrut să investească în faptele bune din comunitatea lor. Fiind prima platformă de acest tip care permite donațiile fără comisioane, atât pentru donator, cât și pentru organizație, Bursa Binelui încurajează astfel donatorii care vor să susțină cu sume mici o cauză (de la minimum 5 lei până la maximum 1.000 de lei).

 “Bursa Binelui  a continuat să fie și în pandemie un instrument simplu și la îndemâna celor care au vrut să ajute atât proiectele care au sprijinit sistemul de sănătate, dar și toate celelalte care fac o diferență notabilă în viața a sute de mii de oameni. Ne bucurăm că cele 687 de organizații de pe platformă au reușit să strângă 165.000 de euro de la donatori și suntem mândri că reușim să construim împreună comunități mai puternice. Continuăm să susținem platforma și îi încurajăm pe toți să facă fapte bune, să sprijine proiectele de pe platformă și să transforme comunitățile din țara noastră așa cum ne dorim cu toții”, a spus Nicoleta Deliu, Head of Corporate Communication & Community Affairs, Banca Comercială Română.

În acest moment, 687 de organizații au conturi pe bursabinelui.ro și încarcă proiecte pentru care cer sprijinul comunității. În topul celor mai active județe din țară, din perspectiva donațiilor realizate, se numără București, Brăila, Ilfov, Bacău și Neamț, iar proiectele pentru care s-au făcut cele mai multe donații sunt protecția animalelor, pandemia COVID-19, social, educație și mediu.

Topul organizațiilor care au atras cele mai multe donații pe platformă anul trecut cuprinde World Animal Veterinary Emissaries cu 345.437  lei, Asociația Școala mamei Junior cu 139.862 lei, Fundația Bucuria Darului cu 54.733 lei și Hai Să Ajutăm cu 51.836 lei.

Organizațiile neguvernamentale au înscris pe Bursa Binelui proiecte diverse, care abordează o gamă largă de probleme, de la sănătate, protecția mediului, protejarea și susținerea categoriilor sociale defavorizate până la protecția animalelor.

Totodată, Bursa Binelui contribuie la încurajarea comportamentului filantropic în România, punând la dispoziția publicului larg un instrument accesibil și ușor de folosit – donația prin intermediul cardului bancar.

*  *

Bursa Binelui este un proiect creat și susținut de Banca Comercială Română (BCR) în parteneriat cu EuPlătesc.ro.

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

 

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 17 de centre de afaceri și 16 de birouri mobile dedicate companiilor și 371 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de bancomate – 1.830 de bancomate, 12.700 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.400 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.230 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul trimestrului III 2020, Erste Group deținea active totale în valoare de 272 miliarde EUR.

 

BCR – Comunicare Corporativă

Cătălin Ioniță, e-mail: [email protected] telefon: 0740.247.336

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru detalii referitoare la produsele si serviciile BCR va rugam sa folositi urmatoarele modalitati de contact

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here