Campania „Inovaţie pentru toate vieţile din spatele statisticilor, oricât de mici sau de mari ar fi acestea” atrage atenția asupra cancerelor de sânge

0
2350

 

Bucureşti, 7 decembrie 2018 – Cancerele de sânge sunt incluse în categoria „bolilor rare”. În Europa, o boală este considerată rară dacă afectează mai puțin de 5 din 10.000 de persoane, iar conform cifrelor oficiale[i], există peste 6.000 de boli rare, care afectează aproximativ 30 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene.

 

Incidența cancerelor de sânge este chiar și mai mică decât aceste cifre. La nivel european, leucemia limfocitară cronică afectează[ii] aproximativ 4,4 din 100.000 de persoane pe an, în timp ce macrobulinemia Waldenström[iii] are o incidență de 7,3 la un milion de persoane în cazul bărbaților și de 4,2 la un milion de persoane în cazul femeilor. În Europa, incidenţa mielomului multiplu este de 4,5-6 pacienţi la 100.000 de persoane pe an, vârsta medie la care pacienţii sunt diagnosticaţi fiind de 72 de ani[iv].

 

„În spatele fiecărei cifre şi fiecărei statistici despre o afecţiune, se află viaţa unei persoane. Angajamentul nostru în întreaga lume este să ajutăm pacienţii să aibă o viaţă mai bună, în orice etapă a acesteia. De aceea, ne concentrăm asupra dezvoltării de soluţii inovatoare de tratament adresate pacienţilor diagnosticaţi cu afecţiuni hematologice, astfel încât fiecare dintre aceştia să poată beneficia de medicamentul de care are nevoie, atunci când are nevoie.” declară Christian Rodseth, Managing Director al Janssen România.

 

În anul 2017, la nivel global, compania Janssen a investit 7,9 miliarde de dolari în procesul de cercetare şi dezvoltare, cu aproape 1 miliard de dolari mai mult faţă de anul precedent, făcând în acest fel posibilă lansarea a 7 noi medicamente (2012-2017).

 

Privind dincolo de statistici, în spatele fiecărei cifre, oricât de mică, este viață și speranță – și, pornind de la acest gând, s-a născut campania „Inovaţie pentru toate vieţile din spatele cifrelor”. În perioada 30 noiembrie – 9 decembrie, simultan în București și în Iași, pe vitrinele unor spaţii situate în locații centrale va fi realizată o proiecţie a unei aplicaţii de tip „augmented reality”:

  • Spaţiul comercial din Calea Victoriei 46 – Bucureşti
  • Spaţiul comercial din Piața Stefan cel Mare 4 – Iaşi

 

Afişajul virtual îi va invita pe trecători să reflecteze la concepte precum șansele celor puțini și perseverența în inovație, subliniind promisiunea Janssen de a găsi echilibrul perfect între pasiune, știință și creativitate pentru a schimba în mod profund evoluția sănătății umane.

 

###

Despre Janssen România

Janssen este Compania Farmaceutică a Johnson & Johnson. Motivaţi fiind de angajamentul nostru faţă de pacienţi, dezvoltăm produse inovatoare, servicii şi soluţii în domeniul sănătăţii, pentru a ajuta persoanele din întreaga lume. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi: http://www.janssen.com/romania/.

 

 

 

Referinţe

[i] EUORDIS Rare Diseases Europe. About Rare Diseases. Disponibil la: http://ec.europa.eu/health/rare_diseases

[ii] https://seer.cancer.gov/statfacts/html/clyl.html accesat la 29.11 2018

[iii] Leukemia and Lymphoma Society. Waldenstrom Macrobulinemia facts. Disponibil la: https://www.lls.org/sites/default/files/file_assets/waldenstrommacroglobulinemia.pdf, accesat la 06.12.2018

[iv] Multiple myeloma: ESMO Clinical Practice Guidelines for diagnosis, treatment and follow-up† P. Moreau1 , J. San Miguel2 , P. Sonneveld3 , M. V. Mateos4 , E. Zamagni5 , H. Avet-Loiseau6 , R. Hajek7 , M. A. Dimopoulos8 , H. Ludwig9 , H. Einsele10, S. Zweegman11, T. Facon12, M. Cavo5 , E. Terpos8 , H. Goldschmidt13, M. Attal6 & C. Buske14, on behalf of the ESMO Guidelines Committee* 1 Haematology Department, University Hospital Hoˆ tel-Dieu, Nantes, France; 2 Clinica Universidad de Navarra, CIMA, IDISNA, Pamplona, Spain; 3

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here