Cartrans Preda își înnoiește flota și mizează pe noul Mercedes-Benz Actros

0
1599
  • 5 camioane din noua generație Mercedes-Benz Actros și 15 camioane Actros intra in flota Cartrans Preda;
  • În ultimii 7 ani, Cartrans Preda a achiziționat peste 100 de camioane Mercedes-Benz.

Sfârșitul lunii august a marcat o nouă livrare de succes pentru divizia Trucks a                Mercedes-Benz România. Cartrans Preda, companie românească de transport intern și internațional, a achiziționat 20 de camioane Mercedes-Benz Actros, dintre care cinci din noua generație.

Evenimentul de livrare a avut loc pe 28 august 2019, la Mercedes-Benz Customer Center, în cadrul fabricii din Wörth. La eveniment au participat George Ilie, CEO Cartrans Preda și Marian Dumitrescu, Coordonator Tehnic Cartrans Preda din partea companiei de transport, precum și Dr. Andreas Meidlinger, Manager Global Order Management, Cătălin Barbur, Manager vânzări camioane și Bogdan Iuga, Consultant vânzări, din partea Mercedes-Benz.

Cartrans Preda, compania cu care divizia Trucks a Mercedes-Benz România colaborează încă din 2000, a achiziționat anul acesta 15 camioane Mercedes-Benz Actros 1845 LSNRL și cinci modele Noul Actros 1845 LSNRL, ajungând astfel la peste 100 camioane achiziționate în cei șapte ani de parteneriat.

„Nu putem să fim decât încântați că noul Actros se alătură flotei Cartrans. Pe lângă fiabilitatea, cu care suntem obișnuiți deja de la modelul din generația anterioară, ceea ce ne-a atras la noul Actros au fost funcțiile inovatoare în materie de siguranță și conectivitate. Noul Mercedes-Benz Actros este, cu siguranță, un autovehicul complet adaptat nevoilor șoferilor profesioniști. Punem pe primul loc siguranța șoferilor noștri și a participanților la trafic, iar dotările suplimentare pe care noul model le propune s-au potrivit mănusa acestui obiectiv. Apreciem parteneriatul extraordinar pe care l-am construit cu reprezentanții Mercedes-Benz.”, a declarat George Ilie, CEO Cartrans Preda.

„Noul Mercedes-Benz Actros este cel mai sigur, eficient și conectat camion din lume, fiind dezvoltat special pentru a deveni partenerul de încredere al șoferilor profesioniști. Lider în domeniul siguranței și al eficienței, noul Actros redefinește confortul la volan. Recentele livrări, inclusiv cea efectuată către Cartrans Preda, sunt o dovadă de încredere în camioanele Mercedes-Benz, pentru care suntem recunoscători.”, a declarat Cătălin Barbur, Manager vânzări camioane la Mercedes-Benz România.

Noile Actros achiziționate au cabină BigSpace cu podea plană și dispun de caracteristicile inovatoare ale noii generații: MirrorCam, Active Brake Assist 5, Multimedia Cockpit interactiv, Predictive Powertrain Control (PPC), Truck Data Center 7 etc. Motoarele sunt compatibile cu normele Euro 6. Transmisia automată Mercedes Powershift 3, împreună cu sistemul îmbunătățit de anticipare și control al vitezei de croazieră – PPC, asigură un consum redus de combustibil. Mai mult, cele cinci autovehicule sunt dotate cu un pachet de siguranță, ce include sistemul de avertizare la schimbarea benzii de rulare – Lane Keeping Assist, sistemul Proximity Control Assist, ce furnizează informații despre autovehiculele din față, asistentul pentru menținerea atenției Attention Assist, precum și cel mai avansat sistem de asistență la frânare din lume, Active Brake Assist 5, ce recunoaște vehiculele, obstacolele, dar și pietonii aflați în mișcare sau staționari în fața camionului. De asemenea, modelele Actros achiziționate sunt echipate și cu pachet Media, pachet Depozitare, pachet Economic, pachet Climatizare (climă și încălzire în perioada staționării) și pachet Vizibilitate, care include și faruri bi-xenon, pentru un plus de siguranţă la conducere.

Compania Cartrans a sărbătorit anul acesta 25 de ani de la înființare, fiind una dintre cele mai experimentate companii în transportul rutier intracomunitar. Este recunoscută ca un transportator rutier intern și internațional specializat pe transporturi FTL cu semiremoci Megatrailer XL, operând în total 130 de camioane. Cartrans continuă să fie un partener de încredere atât pentru clienți, cat și pentru furnizori. Deși condițiile din piața de transport sunt dificile, Cartrans își continuă politica de reînnoire a parcului auto, propunându-și ca până la sfârșitul acestui an să ofere clienților flota cu o vechime medie, mai mică de 3 ani.

Contact:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here