Casa Alba respinge ideea monedei de platina de 1.000 miliarde de dolari

0
1153

Rezerva Federala a SUA si Trezoreria resping ideea baterii unei monede din platina cu valoarea de 1.000 miliarde dolari pentru a asigura finantarea bugetului de stat, artificiu legal vehiculat in ultima perioada in presa americana si pe bloguri ca solutie pentru problema plafonului datoriei de stat.

„Nici Departamentul Trezoreriei, nici Rezerva Federala nu considera ca legea poate sau ar trebui sa fie utilizata pentru a facilita productia de monede din platina cu scopul de a evita ridicarea limitei datoriei”, a afirmat purtatorul de cuvant al Trezoreriei SUA, Anthony Coley, citat de Bloomberg.

Membrii Partidului Republican, care detine majoritatea in Camera Reprezentantilor din Congresul SUA, se opun ridicarii plafonului datoriei de stat in absenta reducerii semnificative a cheltuielilor publice. Noul impas politic de la Washington ar trebui rezolvat pana la mijlocul lunii februarie, insa Casa Alba vrea sa evite noi concesii in fata republicanilor.

in acest context, mai multi congresmeni ai Partidului Democrat, inclusiv liderul grupului democrat din Camera Reprezentantilor, Nancy Pelosi, au propus invocarea celui de-al 14-lea amendament la Constitutie pentru a bate o moneda din platina cu valoarea de 1.000 miliarde de dolari, care sa fie utilizata pentru plata datoriilor guvernului.

Statele Unite au atins limita legala a datoriei de stat pe 31 decembrie, Trezoreria utilizand de atunci „masuri extraodinare” pentru a finanta activitatea guvernului. Spatiul de manevra al Trezoreriei va expira insa la mijlocul lunii februarie, cand se impune ridicarea plafonului datoriei de stat pentru a evita intrarea SUA in default.

Casa Alba a aratat, intr-un comunicat, ca singurele optiuni in privinta plafonului datoriei de stat este ridicarea limitei de catre Congres sau intrarea in default.

Disputa pe aceeasi tema din 2011 a fost rezolvata in ultimul moment printr-un compromis neplacut pentru Casa Alba.

Disputa politica indelungata de atunci a fost sanctionata de agentiile de rating, Standard & Poor’s coborand ratingul SUA in vara lui 2011 de la „AAA” la „AA+”, prima retrogradare a calificativului situatiei financiare suferita vreodata de guvernul american. (MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here