Procesul de dezindustrializarea al Occidentului din ultimii treizeci-patruzeci de ani (ca urmare a interactiunii acestor trei cause: tertiarizare-productivitate-globalizare ) a determinat in economiile dezvoltate un trend pozitiv al cresterii economice. Nu este deci de mirare ca pana la izbuncnirea crizei, dezindustrializarea a fost conceputa la nivelul tarilor dezvoltate ca un ” factor de crestere economica si de progres”, fiind prezentata ca un element de schimbare a modelului economic occidental.
Criza actuala a determinat insa mediul economic occidental, fie el decident, de analiza sau intreprinzator, sa-si aminteasca de calitatile anticriza ale industriei grele. Industria grea include o serie de ramuri care prelucreaza materii prime voluminoase, mare parte dintre ele fiind subsolice: energetica, metalurgica, constructoare de maşini, chimica, exploatare şi prelucrare a lemnului, materialelor de construcţie . La nivelul Comisiei Europene cat si al unor studii prestigioase (vezi: European Commission. Enterprise and Industry : ” Mission Growth : Europe at the Lead of New Industrial Revolution”) industria grea apare ca fiind impartita in ”industrii poluante, energointensive si slab calificate ( metalurgie, chimica, lemn, materiale de constructii) si industrii purtatoare de progres tehnic si calificare superioara ( constructii de masini : automobile, aeronautica, masini unelte robotizate, industria farmaceutica, militara).
Cum trebuie interpretata in aceste conditii noua tendinta a politicii economice din tarile dezvoltate de a promova reindustrializarea? Studiul pe care il intreprind de mai multi ani asupra politicilor industriale europene si nord americane m-a condus la urmatoarele concluzii:
– in majoritatea cazurilor prin reindustrializare se intelege procesul de relocalizare, adica readucerea pe teritoriul national a unor ramuri si activitati industriale delocalizate anterior;
– industria grea este perceputa prioritar prin ramurile purtatoare de progres tehnic si capacitate competitiva pe piata internationala
– ideia de obtinere a ” independentei sau sigurantei de aprovizionare” cu materii prime de baza (otel si laminate de otel, materie lemnoasa, produse chimice de baza, aluminiu,ciment, fier beton, etc) este slab reprezentata la nivelul politicilor de reindustrializare. Nu se prefigureaza reintoarcerea la epoca ”furnalului si vagonetului” cum s-a exprimat primul ministru britanic David Cameron.
Energetica este singura ramura a industriei grele de tip clasic prezentata ca o prioritate, existand orientari evidente in toate tarile dezvoltate pentru extinderea si diversificarea formelor de producere si de aprovizionare.
Reindustrializarea este privita, fara exceptie, ca un proces posibil de realizat doar prin sistemul global al economiei mondiale si doar prin relatii intercomunitare in cazul Europei. Nu exsita nici un accent autarhic ci doar o slaba tendinta protectionista ( mai frecvent cu accente populiste in perioade electorale). Ultimile luni au marcat o revigorare si a discursului guvernamental din Romania privind reindustrializarea, mai ales dupa aparitia unui document al ministerului economiei privind conceptia acestuia cu privire la acest proces. Nu comentez calitatea acestui document dar nu pot sa nu ma mir de faptul ca este total inafara curentului european. Daca in toate tarile europene, abordarea are la baza ( declarat sau sugerat) reevaluarea teoriei avantajului comparativ in conditiile crizei, documentul ministerial are o abordare administrativo- institutionala vorbind despre privatizari, infiintarea de parcuri industriale si high tech. Reevaluarea teoriei avantajului comparativ are in vedere avantajul structural, de care ma asteptam sa se faca vorbire in documentul respectiv. Esential pentru Romania in acest moment este tocmai prefigurarea structurii industriale in perspectiva reindustrializarii.
Despre ce este vorba? Tocmai despre industria grea . De ce ? Din urmatoarele motive:
Romania a fost (alaturi de Polonia) tara socialista europeana cu cea mai dezvoltata si diversificata industrie grea. Spre deosebire insa de Polonia, Romania nu a stiut sa-si valorifice acel potential dupa 1990. Reindustrializarea ar trebui sa clarifice in ce masura mai putem recupera in conditii de modernizare si competitivitate ceea ce am pierdut prin salvarea unor capacitati inca existente (metalurgie, chimie, lemn, material de constructie, minerit, armament, etc)
Romania este a patra tara europeana (inclusiv Rusia) din punctul de vedere al potentialului de resurse minerale si energetice. Cum se prefigureaza structura industriala din punctul de vedere al nevoii financiare de exploatare a acestor resurse in conditiile restrictiilor de mediu?
In orice metoda de analiza, cel mai important avantaj comparativ al Romaniei va fi acelasi : potentialul agricol. Ce tip de corelatie fiscala, ecologica si infrastructurala trebuie stabilita intre agricultura si industriile conexe pe de o parte, si industriile grele chimice si de utilaje agricole, pe de alta parte ?
Ce avantaj sau ce pierdere va avea Romania daca va deveni unul dintre principalele puncte ale Uniunii Europene de localizare a industriei grele prelucratoare de resurse minerale si energetice.Va creste si mai mult dependenta de vestul european? Va putea dezvolta Romania ramuri ale industriei grele care sa conceapa si sa produca in tara utilajele necesare exploatarii resurselor ei naturale?
In conditiile in care Romania nu are capacitate financiara si nu va fi capabila pe termen lung sa faca investitii proprii in reindustrializare , avand in prezent o industrie grea de tip manufacturiero-asamblatoare fara potential propriu de cercetare dezvoltare, care este prioritatea viitorilor ani : punerea rapida in exploatare a unor resurse naturale cu avantaj de redeventa sau ridicarea nivelului tehnic si de competitivitate a unor ramuri industriale cu actuala vocatie de export ( auto si piese auto) ?
Sricto senso, teoria occidentala a reindustrializarii imparte industria grea in ” buna ” si ” rea ”. Cea rea este legata de prelucrarea materiilor prime si producerea prin poluare si energointensivitate a materiilor prime de baza, cea buna este cea care promoveaza progresul tehnic si o calificare superioara. Asa dupa cum apar lucrurile la nivelul Uniunii Europene si al unor politici economice ale unor state membre, se va ajunge la o noua departajare a celor 28. Conform criteriilor de ” distribuire geografica” a industriei europene, Romania ar cam fi destinata industriei grele ” rele”.(vezi: Grasland C. & G. & G. van Hamme (2010), ”La relocalisation des activites industrielles : une approche centre / peripherie des dynamiques mondiale et europeenne, projet EuroBroadMap 2009 – 2011 de la DG Regio et DG Recherche” , Van Hamme (2010),” Relocarea activitatilor industriale: o abordare centru / periferie, 2009, EuroBroadMap – 2011 DG Regio si DG Cercetare)
Este greu de spus de pe acum care vor fi efectele viziunii occidentale asupra industriei romanesti si in ce masura vom putea depasi stadiul de dependenta periculoasa pe care exportul nostru industrial il are fata de cateva piete din occident. Evident, Romania trebuie sa se reindustrializeze dar nu oricum si nu fara a-si pune in valoare avantajele sale comparative dar, in lipsa unei viziuni strategice de perspectiva, riscam sa ne intoarcem la ” furnal si vagonet”.
